Dansând cu umbra

 
          Felicitari Simona. Visul tǎu și al nostru trǎiște. Am ieșit stors din acest meci și nu am acum suficientǎ vlagǎ sǎ strig cǎtre haita ce a început sǎ grohaie pe telefoanele lui Ţiriac ca acesta sǎ le pǎstreze un loc în loja lui de la Roland Garos pentru sǎmbǎtǎ. 
          Jos labele voastre spurcate și antenele mizerabile de pe Halep! Lǎsaţi-o sǎ-și trǎiascǎ deplin victoriile muncite! Nu e cazul sǎ-i înmuiaţi braţul și sǎ-i murdǎriţi sufletul curat! Așa notam ieri.

*

          Cele mai multe vise se pierd în noapte. Sunt vise pe care le trǎiești în spatele pleoapelor cu intensitate, dar a doua zi abia de le poţi reface scormonind un detaliu, recompunând secvenţe, niciodatǎ întregul nu te va mulţumi pe deplin. Dar mai sunt și visele trǎite cu ochii deschiși, lucid, analizând mișcǎrile personajelor și constatând cǎ fiecare dorinţǎ a ta se împlinește. E senzaţia dirijorului care cu bagheta lui fermecatǎ lungește secunda când își dǎ sufletul sunetul cornului, sau când zborul înalt al viorilor planeazǎ desǎvârșit.

          E o încântare s-o privești pe Simona „dansând cu umbra” și desenând din rachetǎ notele visului ei pe portativ. În setul al doilea însǎ s-a trezit din somn și orgoliul nemţesc. Pianul sârboaicei a început sǎ interpreteze un concert de lieduri învǎţate cu sârg în copilǎrie de rigoarea și pasiunea germanǎ care o adoptase. Simona însǎși, vrǎjitǎ de acordurile clapelor și-a lǎsat zborul mai jos, iar duietul s-a transformat pe nesimţite într-un teribil duel. La ultimul pasaj în tie-break, tensiunea cǎpǎtase accente dramatice și dintr-un nor, pe gânduri, Dumnezeu a scrutat în priviri cine-și dorește mai mult.

*

          Sfatul meu pentru finalǎ. Revenind la indignarea de început. Zilele astea nu priviţi la Antene. E acolo un saltimbac ce mânjește imaginile. Daţi paginile mai departe și priviţi pe Eurosport.