Sub semnul dorului de Eminescu ieri am avut de ales între partea întunecatǎ a lumii, adicǎ sǎ particip la protestul poeţilor pe scǎrile Muzeului Literaturii și partea unde se întrezǎrea puţinǎ luminǎ firavǎ cu faţa spre viitor. Am ales Serile Isis, eliminând din start cuvântul literare (Serile Literare Isis), cu siguranţǎ revanșard, ce-ar fi putut declanșa migrenele și spaimele guvernanţilor obligaţi sǎ ia mǎsuri preventive și sǎ dirijeze cǎtre obiectiv un pluton de jandarmi ca sǎ ţinǎ sub observaţie locul predispus sǎ devinǎ sensibil. Chiar mǎ gândisem sǎ strecor gazdelor propunerea mea, de a scoate din titlul manifestǎrilor, adverbul ocult. Pânǎ la urmǎ, prins de atmosfera plǎcutǎ, familiarǎ, veche, liniștitǎ, am uitat sǎ comit sugestia. De fapt, privind acum la rece (mǎ ajutǎ și natura de ieri pânǎ azi deja a rǎgușit vara), mi-am dat seama cǎ riscul unei intervenţii în forţǎ, strategic era puţin probabil, zgomotul bocancilor jandarmilor pe carosabilul Strǎzii Sfinţilor, ar fi dǎrâmat cu siguranţǎ zidurile caselor dintr-un București de demult. Și de unde bani pentru reconstrucţie, ajutoare sociale etc, în preajma alegerilor prezidenţiale!...
Un
interior adecvat la numǎrul 12, For Frends Bar. Un decor inspirat, cu semne heraldice
și sloganuri pe pereţi.
Doina
Roman ne-a dǎruit câteva Praguri din romanul abia lansat. Eu am avut bucuria sǎ
am alǎturi pe buna mea prietenǎ Claudia Duminicǎ și am citit împreunǎ din „Nordurile”
mele care bântuie de o vreme și-și caute coperţi.
Am rǎmas marcat de simplitatea clarǎ și adâncimea profundǎ, penetrantǎ a imaginilor, punând totul pe seama singurǎtǎţii și izolǎrii de lume. Dar Claudia, care tocmai venise din Olanda, mi-a vorbit de un blestem al drogurilor, care dupǎ ce-ţi deschide cǎile unei cǎlǎtorii fǎrǎ limite, te lasǎ din braţe la marginea unui zid. Preţul visului – un coșmar nesfârșit! Mi-am adus aminte un detaliu, printre puţinele pe care ni le-a putut oferi Raluca Neagu, condiţia autorilor. Se aflau în viaţa realǎ, studenţi, doctoranzi, unii dintre ei consumatori de droguri. Nu era și Gigi Becali.
Mulţumesc
de searǎ Claudia Minela!
Gabriel Gherbaluta faina cronica! n.b. muzica era din discoteca mea
RăspundețiȘtergere7 minute · Îmi place