Parnasian cu acte

Multumesc Maricel Chisca! Diasporez parnasian cu carte de identitate...

 Pentru lectura clic pe link
https://parnas21.blogspot.com/2018/08/ion-toma-ionescu.html

50 de ani

Viaţa unduieşte în albia ei, apă curgătoare care se rostogoleşte la vale adunându-şi izvoarele de pe toţi versanţii, crescând şi croindu-şi drumul către marea cea mare. Generaţii şi generaţii reunite ca o familie fără de sfârşit…

„Pare că primul nume al lui Titi ar fi fost Epure nu Dumitrescu, înainte ca cineva sǎ fi completat în dreptul rubricii tatălui, cu o mână nesigură, îngroșat, „natural”, pe certificatul de naștere. În registrul de la primărie, funcţionarul, hâtru probabil, pentru că tatăl fugise părăsind locul faptei, completase „din neamul lui Epure…” Adicătelea, dovada că Maica Filofteia l-a primit în pântece natural, nu de la Dumnezeu!... „

Aşa începe un roman ale cărui prime şase părţi vor putea fi citite în curând în cartea mea Copacul cu icoană aflată acum în tipografie.

În fotografiile din album, Doina cea mai mare dintre fetele lui Titi tocmai ce a împlinit 50 de ani de la căsătoria cu Ion Săftăroiu şi ne-am reunit la sărbătoare, neamurile…

La mulţi ani dragilor! Să ne reîntâlnim toţi şi la 60!

înger strigând

între dragoste şi moarte

omul e o pendulă

fudulă de urechi

pendulând…

altfel ar auzi de departe

la cântar

îngerul strigând

fiare vechi răscumpăr

în numerar…

Albaştrii s-au întors

Iarăşi s-au întors Albaştrii! În prima ediţie poza de pe coperta Dosarului Albaştrii ne înfăţişa pe noi ca personaje ale Dosarului de Urmărire Informativă, Nr 1594, în 1971, tineri, când securiştii lui Ceauşescu, după Tezele din iulie ale mini-revoluţiei culturale, ne lipiseră pe spate un abţibild cu crucea şi însemnul de „duşmani ai poporului”, pentru că nu purtam cu mândrie în piept, ziceau ei, cocarda cu secera şi ciocanul şi nu scriam versuri patriotice.

Cea de-a doua ediţie, Albaştrii, dosarul, are pe copertă o poză de la evenimentul lansării literare a Dosarului Albaştrii, scris pe baza documentării în arhivele CNSAS, şi ne înfăţişează tot pe noi, personajele cărţii, reuniţi într-o formulă incompletă dar majoritară, după 40 de ani(2011), având la gât un ecuson albastru ca să ne diferenţiem cumva de sumedenia de foşti securişti, aflaţi în sală prin reprezentanţii lor, care au epuizat în scurt timp întreg tirajul adus de editorul Călin Vlasie spre vânzare.

Puţine au fost cărţile care au ajuns în mâna cititorului obişnuit şi cu tot interesul mare pentru carte şi toate insistenţele mele, Editura Paralela 45 nu a mai reeditat-o! De ce?(Un ochi iscusit va găsi şi răspunsul dacă  va citi Ediţiei a II-a a Dosarului până la ultima pagină!).

E scurtă viaţa unei cărţi cu tirajul mic, de la naştere şi până la înmormântare!   În tradiţie, la şapte ani(2018) se dezgroapă oasele şi se slujesc în biserică. Să-i mai dăm o şansă cărţii şi cititorului!

M-a întrebat odată la Sibiu scriitorul Silviu Guga de ce am simţit nevoia  ediţiei a II-a adăugită, la romanul Guşterele? Voia să facă un studiu şi îl interesa argumentaţia mea. Nu ştiu dacă şi-a desăvârşit studiul! I-am oferit cartea, întâmplător aveam la mine ediţia II-a. Citise Guşterele în primă ediţie şi nu m-a lăsat să-i mai răspund. După lectură, voia să-şi tragă singur concluziile.

Ce ştiu eu, în proză ca şi în poezie, cartea e o fiinţă vie şi pe deasupra am posibilitatea tot timpul s-o rescriu!...