marți, 4 decembrie 2018
Albastrii la libraria Mihail Sadoveanu
luni, 3 decembrie 2018
un cancer bântuie lumea
un cancer
bântuie lumea
arde
mocnit mistuind
pădurea
de oase
strâng
în pumni supradoza
muzici
clisoase
glisează
evanescent
un
anotimp delirant
se
străvede
strident
noroi
de confeti
scurse
pe
esplanadă
încolonată
pentru
paradă
protestează
viaţa
ecou
al unei
petreceri
a burlacilor?…
sau
un început de reality show
duminică, 2 decembrie 2018
Fregata îngerilor
I-a lăsat ţara în ger pe
locuitori
la centenarul de 1 Decembrie
şi-a urcat cu munţi şi câmpii,
cu păduri şi ape, într-o
fregată a îngerilor.
Dincolo de dincolo, România e
o fiinţă
care călătoreşte pe drumul ei.
Ura din noi, a alungat-o în
cer…
I-a rămas urma ca o gaură
neagră
impregnată într-un nor.
Şi norul a înflorit în sufletele
noastre schilodite ca mucegaiul.
Dintr-o vale a plângerii,
încă se mai aude un imn
printre huiduieli.
vineri, 30 noiembrie 2018
Contul centenar
Am văzut o
emisiune de succes aseară la B1, cu haioşii ăia doi R (Radu şi Răzvan), care îl
ajutau pe Darius Vâlcov să se facă înţeles cu bunele lui intenţii în ce priveşte
contul
centenar junior, deschis gratuit fiecărui copil până devine major. Pui
în contul acela lunar la trezorerie tu
ca părinte bani, fără să-i mai ai în minte 18 ani şi-i dai lui Vâlcov în îngrijire. El are cavouri în cimitire mai
nou administrate de la guvern. Şi cum zice Daia, ăla cu oaia, „ce pui în pământ
sporeşte etern!”
Veşnică
pomenire!...
Părerea mea
Părerea mea
joi, 29 noiembrie 2018
Pesta la Alba
Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!... Strigă poporul la
Alba Iulia, oripilat de minciunile guvernanţilor ce zornăie ca un zgomot de
fond continuu, în speranţa că se va acoperi fâşâitul verzişorilor, scurs în
modul cel mai plăcut în buzunarele abia calibrate serviciului public, în
interesul cetăţeanului. (Unicul cetăţean care cere la unison cu acoliţii săi, un
sezon al libertăţii hoţilor!
Sunt ei guvernanţii, cei mai îndreptăţiţi să participe
la momente solemne de centenar?... Nu!
Nu râzi ca curca-n lemne tu, premier de paie şi faci
promisiuni când ştii că pentru gogoşi, n-ai nici magiun, nici tigaie! Şi nu te
uiţi căzută din cer, când întâlneşti oameni frumoşi pe stradă în grupuri mici,
care în loc de aplauze îţi strigă în faţă fără pauze, demisia!... şi să te fereşti
de alternativa cu bulgări de zăpadă! Dacă vrei să apuci rotativa la Bruxelles
Orlando puiule, insist! ăsta e poporul, sau un comando
rebel de la opoziţie?
Ca şi finanţist, am o altă poziţie. E un popor paralel,
trist, din spatele remorcii statului, care şi-a pierdut porcii…
Bietul Orlando e în pom pe gura lui! Ce face pesta din
om!...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)