Traversând un patinoar stradal natural generalizat al Bucureştiului –
unde vântul rece, pătrunzător, îşi manifesta o vie împotrivire, ca
plătitorii de taxe, să ajungă la ANAF să-şi plătească impozitul pe lăcomia
guvernanţilor, de a construi piscine pentru cormorani(!…), – ne-am aflat şi
noi ieri, ginta de poeţi, oficial proscrişi ai Direcţiei 9, adunaţi să
scriem o nouă pagină a Atelierelor în paragină, la Trafalgar în solar,
cu pereţi de folie deschişi în ger, să ne poată vedea uşor şi Ciprian
Chirvasiu din cer.
Era, trebuie spus, 25 ianuarie, ziua lui de
naştere, şi am sărbătorit-o între prieteni, cu poezie, amintiri şi
căldură umană, care parcă venea de undeva de sus…
Vroiam să spun
ceva! Îmi plasasem gândul comunicării simplu ca şi cum aş fi dorit să descriu
între puncte o dreaptă. Alesesem să vorbesc între două sintagme de referinţă.
Una, din apropiere
ca timp, emisă de Adrian Suciu la prezentarea ediţiei a II-a a cărţii „albaştrii,
dosarul”, în care m-am eliberat, vindecându-mă de securitatea lui Ceauşescu, carte
lansată în decembrie la librăria Mihail Sadoveanu, şi, cealaltă, mai veche, devenită
nedrept dincolo de timp a lui Ciprian Chirvasiu.
Suciu care de
obicei nu emite consideraţii inutile, m-a surprins atunci vorbind despre mine şi numindu-mă
„fratele lui mai mic”, nu neapărat dintr-un sentiment de protecţie, cu toate că
am beneficiat de ea, el publicându-mi în proiectul lui poezia vie, un volum de
versuri. Mai degrabă având în faţă şi măsurând, o proiecţie de suferinţă la un
alt nivel, subtil, perfid, stresant al serviciilor de azi, inevitabil pe o
perioadă mult mai lungă la el, decât îmi rămânea mie de parcurs.
Cealaltă
sintagmă, a lui Ciprian, o exprima de fiecare dată când ne întâlneam. Nu ca
semn de îngrijorare, ci într-un fel ca o confirmare a unui răspuns pe care şi-l
dădea singur. „Eşti bine maestre!?...” Conştient că timpul meu rămas ca să ajung, era
inevitabil, mai scurt.
S-a dovedit că timpul
e ceva relativ şi eu, o persoană marcată de îndoieli, aş fi vrut să-l întreb măcar
acum „Eşti bine maestre?”
Dar la Trafalgar
după o întâlnire frumoasă ca între prieteni în care fiecare a spus ce a simţit
la ziua de naştere a lui Ciprian Chirvaziu se făcuse târziu. Voci din afară
tulburaseră momentul şi n-am mai vorbit…
Eşti bine maestre?
Fotografii Tudor
Calotescu şi Corneliu Octavian Rodeanu
