Cronica in Vatra veche

Multumiri Daniel Luca si Nicolae Baciut

Hidra

scrutându-mi chipul

desluşeam
în oglinda
acoperită
cum se scurge
ca o povară
nisipul
într-o
clepsidră
de ceară…

e o iarnă de ţinut minte

cu tentacule de alb necuprins
viscolul latră fierbinte
şi la crucea de piatră
felinarul s-a stins

De mărţișor

în cartea în care scriu eu,

ninge tot timpul

caligrafiez cu acribie

literele albe

zăpada iese din pagini

abia de mai disting

marginile

continui să scriu

ca și cum mi-aș tivi sufletul

dar în noaptea asta

s-a întâmplat un miracol

firul de ceară alb din literele

mele s-a împletit

cu un fir de mătase verde

și să se întregească minunea

în trup mi-au încolţit bulbi

de ghiocei

Înaltă tensiune

Eu când scriu trebuie să aud cuvintele, fie şi în gând dacă nu le rostesc cu voce tare. Există o traiectorie riguroasă un ritm interior de-a lungul lungimii de undă care dacă se frânge, înseamnă că i-am greşit cu ceva Lui Dumnezeu şi ca să nu-L supăr mai tare, reiau scriitura de la început şi încerc să mă mai înalţ cu un diez, să nu pierd nimic din emisia originală. E drept nu ajung să mă contopesc, dar orişicât, nici nu mă spânzur cu ea de gât…

Nu mă mai ajută urechile, ţiuie înfundat. Ţiuitul ăsta l-am cercetat încă din copilărie cu lobul urechii lipit ca o pâlnie de lemnul unui stâlp de telegraf, transmiţând semnale morse cu o piatră, Lui Dumnezeu.

De la o vreme, în inimă latră bătând aritmic morse, în gol, cu o piatră, cineva… Cuvintele tac, nu mai scriu, sunt trist şi uşor încurcat. Eu ce fac acum? Caut un ORL-ist, sau intru direct cu Dumnezeu în reţea …

Te cauta o carte. Gusterele. Autor Ion Toma Ionescu