59. Copacul care şi-a pierdut pădure

şi odată am surprins

un copac tembel

care şi-a pierdut pădurea…

rătăcind aiurea

desprins din rădăcini

acoperind cu umbra lui soarele

şi călătorind cu el

de la răsărit la apus în tandem

 

mă tem cu cât timpul

creştea înapoi

înnopta numai unul din doi…

 

nepregătită lumea

cu nefirescul situaţiei

s-a strâns gură cască pe străzi

şi în pieţe ca la un miracol

sau concurs de frumuseţe

ce-o mai fi cu copacul ăsta

ce se pune mască în faţa soarelui

şi se dă în spectacol

dând fiori şi îngheţ respiraţiei

 

(priveam prin geamurile

fumurii eclipsa…)

cineva să-i reteze cu securea ramurile

 

e un semn de la dumnezeu

n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa

umbra îşi întinde

tot mai deasă corona

un linţoliu de doliu

înfricoşează planeta

doar în scorbura de-acasă

nu s-a înroşit zona

 

păsările şi-au pierdut girueta şi graiul

volbura se târăşte fără rost

peste câmpul de grâne

raiul a ajuns un iad efemer

ce ne rămâne ca să fim cum am fost...

*

Ne va rămâne

să îngropăm

rădăcinile în cer

(Din antologia Crucea de piatra)

 

58. Perpetuum

 

 

să iei noaptea

de la capătul ei

cu înţelegerea

de pe urmă…

şi apoi dimineaţa

să-ţi iei înapoi

viaţa de la

celălalt capăt

*

Ascunşi în iarbă,

ochi fioroşi de animal

pândind asfaltul…

(Din Crucea de piatră)

57. Testament

 

 

fii pregătit

să tragi aer în piept

îndelung

când te urci în lacră

 

să-ți fie ușor

stai adunat ceară

a lumânării

ce se scurge din flacără

până la sfârșit

 

ai grijă grijania lui

de părinte paroh

e în stare să te scurteze

de cuvinte

 

să ia el mierea

ce ți se cuvine ţie

pentru care ai albinărit

mărăcine cu mărăcine

toată viața

 

și tu și părinții

tăi înainte

ca să fie oamenii

mai buni nu mai răi

 

și fii atent la copii

ei nu scapă nimic

din vedere

e moartea ta nu-i lăsa

să se joace cu ea

 

și ține minte

ultima iubită

nu se dă altuia nici măcar

dacă ți-o cere ea

          *

Zăngăne moartea

Pe-afară, cu bani potriviţi

să cumpere ceară

 

Lăstar

 

1 

când vine moartea

șerpește ca vița de vie

în care s-a uscat vinul...

te-ngrijește să altoieşti

un lăstar sub

ultimul nod

înainte să-ndepărtezi

ceilalți muguri de ochi…

 

crestează cruce și

în inima ei fixează

un bob de grâu

prin care să vezi 

cum se duce via pe rod

când vine moartea

șerpește ca vița de vie

în care s-a uscat vinul

          *

Mulţimi de gânduri,

ca o insomnie în

miezul lucrurilor…

Jurassicii

 

Dintr-o nefericită întâmplare, revelionul şi Sfântul Ion de anul acesta, au trecut pe lângă noi fără să petrecem şi fără să reuşim să facem, poza oficială de familie, să bem şampanie şi să apreciem cozonacul  de la Cofetăria Irina, o demenţă cu nuci şi vanilie!... (Alex şi implicit mama lui, artist fotograf familial, din motive de boală s-au internat pe 31, de urgenţă, la spital.)

Şi pentru că lucrurile s-au rezolvat cum se cuvine, am socotit că ar fi bine şi potrivit, de bon ton, să punem soare şi lună împreună, în acelaşi coş de plăceri şi să petrecem ziua de ieri, într-un Nou Revelion şi Sfânt Ion pe rit vechi, la un loc. Si după ce împlinim doza de alcool aferent în urechi, evident să facem şi poza…

Şi iată-ne aici în cadru, jurasici-neoclasici, aşezaţi ca-ntr-o ilustrată, arătându-ne muşchii (mai ales pe stânga, aripa democrată), gata de vaccin…

Şi din senin, Toma, nepotul, serios către noi, de am crezut cu totul că nu eram adevăraţi:

„Şi de la anul nou, până la Sfântul Ion, rămânem îmbrăcaţi cu acelaşi tricou?... M-am scos!”