Azi e ziua
Mariei Gheorghiu. LA MULȚI ANI MARIA!
Am avut
privilegiu să fiu parte a frăției dintre poezie și muzică, prilejuită mai ales la
sărbătorile organizate de Adrian Suciu sub semnul fast al Direcției 9. Că au
fost la Club 99, la Costinești, Ia Tuzla sau la Sibiu, pretutindeni am privit-o
și ascultat-o pe Maria GHEORGHIU ca pe un dar imaginat și împlinit cu mare
bucurie și simțire, întrutotul.
Ca poet i-am
dedicat o poezie, cu gândul intim că ar putea deveni cântec... Nu s-a întâmplat
mai e timp...
Ca prozator am
ales o pagină cu portretul uneia dintre Mariile mele. Toate personajele
feminine din cărți care au avut ceva de spus și pe care ca autor le iubesc, poartă
numele de Maria. Nu întâmplător postez acest text aici! Există printre rânduri
o asemănare
*
Pe calul alb,
mi se părea o apariție ireală care îmi zdruncina oarecum convingerea, deja
fixată în mintea mea, că poveștile nu sunt fructe ale realității și că
întâlnirea cu zâna din vis, nu va fi să se împlinească vreodată. Dar fructul
viu la streașina privirii mele era acolo, aievea și va rămâne mult timp ca un
cocoș de tablă, pus fără noimă pe coama casei, s-o păzească de focul fulgerului
sau de alte pericole.
Călărea fără
șa. O nălucă ce tulbura aerul, risipind un văl discret de parfumuri în praful
lăsat în urmă. A trecut în trombă pe lângă mine, venind dinspre herghelie și
numai o fracțiune de secundă m-a luminat cu privirea ei senină, ca
o promisiune, dar și cu o ușoară mustrare, pentru gândul ce mă încercase că
zânele nu există...
*
Când m-am
trezit cu Maria în spatele meu pe malul Argeșului, ochii îi scânteiau cu luciri
tăioase. Se vedea că scăpase dintr-o ceartă cu inginerul. A sărit de pe cal și
mi-a întins căpăstrul.
– Nu te
miști de aici până nu mă întorc, și, dacă vezi că se apropie cineva, strigi!
După care aruncă peste umăr ca să știu:
– Mă
cheamă Maria!... Începu să se dezbrace. Până în marginea râului se eliberase de
tot. N-am cum s-o descriu. Goliciunea ei în lumina amiezii îmi surpase tot
firescul pe care-l știusem până atunci. Nici măcar nu am apucat să-i strig că
vijoiul acolo era adânc și periculos. Se înecaseră mulți. Pe albia Argeșului
cei de la “Metale rare” excavaseră din loc în loc, căutând titan. Au rămas în
urmă gropi adânci. Erau timpuri când nu se mai căuta aurul.
S-a aruncat în
apă. Brațele spărgeau valurile ținând parcă apa în loc. Și-a găsit un ritm bun
și a început să înainteze contra curentului. N-a stat mult în apă, doar atât
cât să-și demonstreze sieși că reușește s-o domine. A ieșit pe mal cu
naturalețe, fără să-mi ceară să pun cătușe privirii libere ce-i studia corpul
destins. Și-a tras din mers peste pielea udă hainele împrăștiate în nisip.
– Mă
cheamă Maria, mi-a zâmbit cald de data asta, ca și cum consumaserăm împreună o
poveste de dragoste. Mi-a întins mâna, cu cealaltă apucând calul alb de
căpăstru și, încălecând, a plecat.
(Din romanul Tobârlanii. Editura Hoffman)
O seară magică, dintre cele care
te înalță!…
Pe plajă la Tuzla în pragul nopții,
arzând odată cu focul – poezia şi glasul măiastru al Mariei Gheorghiu. Si pe
fundal, obsedant, rostogolindu-se cu valurile, secundele lungi ale
veacurilor...
Dacă am fi fost soldați în după-amiaza de ieri la Club 99, în onoarea Mariei Gheorghiu – ca altădată armata română într-o altă viață în onoarea reginei Maria, – ar fi trebuit să salutăm momentul plin de har și emoție cu baionetele puștilor înfipte în pământ. Nu eram decât poeți, și, tăcuți, am încercat să ne ridicăm la înălțimea tensionată a unei voci care urca muntele ca un Sisif. Nu numai de excepție, dar mai ales de un omenesc aparte, Maria, ieri! Repet, într-o stare de grație!
Când i se părea că glasul nu atinge
perfecțiunea, se oprea, nu privea în jos la prăpastie, se sprijinea pe o piatră
și o lua din nou de la început urcând, cu credința că sala aceea prietenoasă o
va susține să ajungă în vârf. Maria ne-a dăruit ceva special din încăperea sufletului
ei, din odaia bună.
Convenisem încă de la început cu
Adrian Suciu că suntem liberi să ne spunem prin poezie și muzică totul despre
dragoste și nimic despre moarte. N-am reușit întru totul, glasul Mariei a
stârnit pulberea în vânt. Nu se putea altfel când în periplu ne-am amintit de
Balcicul Reginei Maria, de Basarabia și Bucovina, de Maria Mangop și ne-a
trecut prin oase un strop din cealaltă Marie, Maria Tănase.
