Mă uit spre editura Detectiv literar de câteva zile, nerăbdător să văd
când iese fumul alb, pentru noua mea carte, Al cincilea anotimp…
Şi parcă-l aud pe şugubăţul şi subtilul Firiţă Carp:
„Stai aproape, episcoape!...Vine cu papamobilul!"
vineri, 24 mai 2019
Răzbunarea trovanţilor
Din stejar, stejar răsare, dintr-un prost un
prost mai mare! extensia se poate face şi la hoţie, dar mai bine hoţul la
puşcărie! Nu ştiu de ce expresia atât de vie şi actuală pornită dintr-o minte
strălucită, anonimă, mă duce cu gândul la teritoriul bizar al trovanţilor, de
la Costeşti de Vâlcea. „Pietre vii” modelându-se sub forme sferice s-au alte
volume curbate, inexplicabile, care parcă se înmulţesc şi cresc mai ales după
ploaie, proliferând în stratul nisipos din jur, pui de trovanţi mai mici.
Pare că ne-am transformat într-un popor de
trovanţi, pietrificaţi în cuminţenie, netulburaţi de nici o aspiraţie de
înălţime în Valea noastră dăruită cu miracole şi transformată de câţiva
şmecheri parveniţi, într-un muzeu pe persoană fizică, unde ei ar vrea să taie la
nesfârşit bilete la intrare, tuturor pensionarilor europeni dornici să-şi completeze
agenda cu încă un obiectiv turistic din lunga istorie a enigmelor.
Doar că într-o periodicitate cu un interval
prea mic după gustul lor, impus de legile democraţiei, se întâmplă alegeri.
Chiar şi trovanţilor le-a ajuns în urechi că într-o singură viaţă pe care o ai
de trăit, fie ea milenară, nu e bine să rămâi bolovan şi să alegi la nesfârşit dintre
şmecheri şi proşti, pe cei mai mincinoşi hoţi.
Vino la vot duminică şi votează-i pe cei care
au lăsat în urmă stejari, sau mizează pe tineri! Dă-le o şansă!
miercuri, 22 mai 2019
marți, 21 mai 2019
Gloria dimineţii
Azi la Târgu Jiu
Nicoleta Crăete îşi lansează cartea Femeia cu trupul de ceară. Aş fi vrut să
fiu acolo, alături de bucuria ei. Dar… Există totuşi un dar, căci în viitoarea
mea carte Fotografii mişcate, cu şi despre prieteni, una din poeziile mele îi
este dedicată. Succes Nico!
Gloria dimineţii
Nicoletei
Crăiete
am văzut o fată tânără
îmbrăcată în negru
cum se legăna
într-un scrânciob
de ceară și miere
îmbrăcată în negru
cum se legăna
într-un scrânciob
de ceară și miere
stătea dreaptă
și lumina soarelui
parcă se descreierase
în caiere
risipite peste tot
și lumina soarelui
parcă se descreierase
în caiere
risipite peste tot
își ţinea braţele
împreunate sub sâni
sânii o strângeau
răzvrătiţi
în tăcere
împreunate sub sâni
sânii o strângeau
răzvrătiţi
în tăcere
ceara se topea și în
trupul ei se căţărau
în gloria dimineţii
begonii şi zorele
din miere
duminică, 19 mai 2019
Maraton de Poezie Vie in Centrul Vechi
Diferenţa dintre cel care a alergat din localitatea Marathon până la Atena ca să anunţe o mare victorie împotriva unei armate invadatoare a perşilor, şi noi, cei care am participat în Centrul Vechi la un maraton al poeziei cu Direcţia 9, este că acel mesager a murit după ce a făcut anunţul, în timp ce noi am sărbătorit în continuare victoria poeziei în Babilonul invadatorilor din Centrul Vechi, cu
Tic Petroşel…
Fotografii piratate din Tudor Voicu si Mircea Dan Duţa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)