Ce bine să ai un Argintarium cînd ninge și se adună ani... Mergi la pagina 110 și dai de un buchet cu trandafiri galbeni...
LA MULȚI ANI FLORINA!
marți, 18 februarie 2025
duminică, 16 februarie 2025
joi, 13 februarie 2025
Amintiri cu FOTOGRAFII MIȘCATE
Mărturisesc n-am descoperit
nicăieri la Cluj urmele de Ceară și miere ale cărții mele, pornită pe lume de
la editura Grinta. De unde trag concluzia că literatura și mai ales poezia, implicit
poetul, bietul... și-a ales ținta greșită când și-a încărcat flinta cu gloanțe
de argint
Scânteieri ale umbrei își lasă
urmele doar în cer printre stele inundate în gând cu mult absint.
Rar un schimnic, sapând după
apă, își asumă să dea întâmplător de izvor.. Mulțumesc Augustin Doman
duminică, 9 februarie 2025
Filmul lansarilor. Ferma Gușterilor, Fiul măslinului
Să nu întrebi niciodată un autor despre ce a vrut să povestească în propria lui carte pentru că ar merge întotdeauna pe un drum ocolit încercând să-ți scoată în față semnificații care în mintea lui sunt mai importante decât însăși povestea.
Realizator Cristina Florescu
miercuri, 5 februarie 2025
Povestea continuă
Ne-am împodobit de la început viața afară,
în aer liber, bucurându-ne de jocurile copilăriei,
alergând cât era ziua de lungă, bătând mingea dacă ne strângeam mai mulți, sau scăldându-ne
în apele râului dacă-l aveam aproape și era miez de vară. Sau lunecând pe
coastă la derdeluș în zilele atât de scurte ale iernii. Spre seară, prinzând
licurici și lipindu-i pe frunte, sau scuturându-ne de zăpadă după caz când intram
în curte, ne așezam la masă uitând adesea, drăcușori cu coarne plini de haz, să
ne spălăm pe mâini...
Dar de ce am fi avut bunici dacă
ne-ar fi lăsat să greșim! Se ridicau de la locul lor să ne toarne apă și își
aminteau totodată că n-au dat mâncare la câini... După cină intrau apoi cu noi
în dormitor să ne spună povești, până adormeam într-o blândă lumină. Niciodată
nu prindeam sfârșitul poveștii și nu aflam dacă pe prințesa pe care o
sechestrase zmeul a salvat-o până la urmă Făt Frumos.
S-au schimbat vremurile sunt mai cu
susul în jos și copiii au devenit bunici. S-au schimbat și poveștile, rareori
se încheie într-un mod fericit.
S-a sfârșit aseară la Cluj și povestea
Simonei Halep, o poveste cum n-a mai fost alta și nici nu cred că va mai fi
curând. Pentru noi în Panteonul planetei albastre și în inimile noastre la
capitolul tenis, ea va rămâne prințesa rachetei, un vis.
Chiar dacă zmeii de la Ialta (Ce coincidență,
Conferința de la Ialta s-a desfășurat între 4-11 februarie, întocmai datele de
desfășurare ale Transylvaniei Open!..) au sacrificat acum 80 de ani, libertatea micilor
națiuni, pe Simona Halep zmeii de-acum n-au putut să o facă să plângă.
Nu a fost o înfrângere ci doar un
capăt de drum partida cu italianca Lucia Bronzetti, hotărâtă de timp și de
corpul ei omenesc, cum inspirat a declarat Simona. Atât a fost înzestrat de
Dumnezeu. Ea și-a câștigat demult dreptul la glorie prin tot ce a realizat prin
munca sa.
Măcar zmeilor de-atunci le-au rămas
numele în istorie, alde Roosevelt, Stalin și Churchill. Celor de-acum care i-au întrerupt cariera, le rămâne numele
anonim pe vecie.
Mulțumim
Simona! Nu am cuvinte pentru tot ce ai realizat în povestea ta. Rămâne să-ți
continui povestea ca zână bună. Succes!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)