sâmbătă, 22 martie 2025

Pământ de flori

 

Pământ de flori
Am văzut dimineaţa
plină de mirări.
Brownian în mişcări,
poetul etern
cu poezia în nări
da târcoale
adulmecând
șoaptele.
Precum, prunc
fiind la sânul
matern, răscolea
ceaţa descoperind
în călimări
ciudate, cum
izvora viaţa
din laptele…
Cerbi și căprioare
țintuiau cu copitele
roua ierbii
amirosind a iacint,
tivind în oglinda
cu sclipiri de argint
umbra unui sărut
primit de la soare.
Fără seamăn ispitele
pândeau din copaci…
în solul reavăn
germinau seminţele...
Dumnezeu sorbea
într-un câmp de maci,
evaluând consecințele,
un shot de absint.
Postmodernistul
din mine şi-a scos
la vedere, tristul,
versurile-comori
și, sufletul nimb
cu eșarfă
l-a agățat ca un
piercing de nori.
Oferind ca marfă
trupu-i temnicer
îngerului la schimb,
în leasing.
Scuturat de vânt,
cuvânt din cuvânt,
am ajuns în cer
pământ de flori
(Argintarium 2 în pregătire)

miercuri, 12 martie 2025

Cea mai înaltă distincție

 























După Golgota traversată de noi în ultima vreme cu multe emoții negative și perspective terifiante care ne-au răscolit sufletele și țara, iacătă-ne ajunși în grădina Palatului Cotroceni, însoțind pașii unor sportivi glorioși ce se grăbeau să ajungă într-un fel de rai al normalității, unde Gică Hagi urma sa primească din mâna Președintelui cea mai înaltă distincție.
M-am bucurat să văd că au putut participa la eveniment, onorîndu-l pe regele Hagi, cei mai buni miniștrii de externe ai neamului, încă în funcție, doamnele Nadia Comăneci, Simona Halep și Elisabeta Lipă. (Să mai zică cineva că românii nu apreciază femeile!… De fapt și de drept ele ne sunt rădăcini și ne promovează pe noi!).
Dar să nu-i uităm pe ceilalți miniștrii ai apărării și generali prezenți, Puiu Iordănescu, Mihai Covaliu, Ilie Năstase, Mircea Lucescu, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu.
Felicitări domnule Hagi pentru excelență în tot ce faci!
    N.A. Mulți de Escu în listă scriși cu literă mare! În acelați timp cu evenimentul un alt escu o figură tristă, un circar cu literă mică, semna la o circă de poliție controlul judiciar...




luni, 10 martie 2025

44 DE PAHARE

































ce și-ar dori
bărbații ca destin
imunzi întorși
de la război?
ar vrea Parisul
însetat de ploi
şi Paradisul,
înecat în vin
și vezi cum vin
femei în sânii goi
să-ți rânduie paharul plin
și bei până la fund.
şi curge vinul
de burgund
şi tu ţi-neci
tot mai tehui amarul…
şi vrei s-aprinzi
o lumânare
celor murinzi
în ţara nimănui
şi întrevezi în fumul de ţigare
cum ies pe rând
femei de ceară
din 44 de pahare...
E 9 martie și primăvară!

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fionescu.tomaion%2Fposts%2F9780964998590004&show_text=true&width=500" width="500" height="631" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>

sâmbătă, 8 martie 2025

Psalmul zilei de 8 Martie

 


 

1. A privit împrejur cumpănind iscusitul meșter, cerul cu focul luminătorilor, apele şi pământul cu verdeață, lucrul era bun.

2. Și-a împreunat mâinile şi-n rugăciunea lucrării sale l-a zămislit pe om după propriul chip, dându-i duh, scrie scriptura.

3. Și-a mai trecut o zi, dar şi o noapte. Cum să lași pradă omul singur să păzească via.

4. Cu grijă mare a scos o coastă din somnul lui şi a străpuns cu ea bulgărele albastru de humă, storcând deasupra boabe de rodie.

5. Îi plăcea cum se împlineau în căușul palmelor rotunjimile coapselor și ascunzișurile femeii.

6. Astfel a fost din nou seară, cerul apele şi pământul s-au ostoit, traversând împreună ispitele nopții.

7. În dimineața celei de-a opta zi i-a poruncit omului cu gândul curat, toate zilele vieții lui să-şi zidească femeia în iubire.

8. Și înluminându-se s-a depărtat…

(Argintarium)

LA MULŢI ANI!