Azi e ziua lui Aurel Sibiceanu. La mulți ani Aurel!
Poate să ne placă sau nu unele din aserțiunile lui politice,
dar poezia lui nu are cum să nu ne placă!
Schiță de portret
Când l-am văzut prima oară în mulțimea
pestriță şi în general agitată ce se revărsa în treburile ei, de la un capăt la
altul pe Strada Mare a Piteștiului, într-o altă viață de demult, am avut de
ales între două posibilități; căci Aurel parcă plutea singur în lumea lui, cu
toate că de cele mai multe ori era însoțit de prieteni care prinși în discuție,
la fel ca el, nu se grăbeau.
Dacă mă aflam întâmplător în fața
teatrului pe terasa de la Union, Aurel, subțire şi înalt, cu părul lui lung
strâns într-o coadă, îmbrăcat în haine viu colorate, aș fi putut crede că
tocmai ce ieșise la plimbare dintr-o repetiție, cu un grup de actori de la Al Davila. Nu era așa! Ceilalți puteau fi
actori, el mai repede îmi dădea impresia unui chiparos albastru, coborât din
decorul unei alte lumi care se mira că argeșenii nu păreau a fi îndrăgostiți
îndeajuns de poezie și frumos.
Dacă m-aș fi aflat tot
întâmplător la celălalt capăt al străzii, La Pietre, cu siguranță aș fi avut
impresia că el coborâse de pe treptele Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”,
direct dintre icoanele sfinților şi căuta cu ochii lui ageri în lumina amiezii
priveliști cu „gleznele Despinei ca o răsuflare de bour în steme”.
Cum spuneam mai devreme sau poate
n-am spus, sau am spus prea încet, închin azi pentru prieten şi pentru poet!
LA MULȚI ANI SIBI!
