duminică, 25 martie 2012

Leoaica şi-a decernat premiile


Cu siguranţa despre premianţii Ediţiei a XII-a a concursului Leoaică tânără iubirea… vom mai auzii. Ne bucurăm că paşii lor au călcat cu emoţie şi pe strada noastră. I-am primit cu drag la Piteşti şi le-am ascultat freamătul primăvăratic. Poate că nu ne-am putut ridica la înălţimea momentului, să le punem cum meritau, la toţi, egal, cununa cu lauri. Poate cântarul nu a funcţionat, subiectiv şi sensibil cum e la poezie, înclinind balanţa spre unul sau spre celălalt, dar juriul alcătuit din Liliana Rus, Denisa Popescu şi Virgil Diaconu a încercat şi cred că a şi reuşit, să nu umbrească privirile lor senine.
Se întoarce acasă la Suceava cu diploma pentru Locul 3, Ana Maria Lupaşcu.(Din partea mea Marele premiu, dar acesta nu se acordă şi oricum eu nu sunt persoana oficială).
A plecat la Tărgovişte cu diploma pentru Locul 2, Delia Grosu.
A trecut din Braşov spre Bucureşti luând o Menţiune de la concursul nostru, studenta Anca Ioana Sandu.
Şi au rămas în Piteşti, de data aceasta localnicii luînd partea leoaicei, Menţiunea 1, cuvenită pe merit emotivei ziariste Ioana Mihai şi Premiul 1, profesorului de limba română Alexandru Gheţie, pe care se bateau atât de frumos la finalul sărbătorii, domnul Marin Ioniţă şi doamna Denisa Popescu, pentru primul interviu al câştigătorului la o televiziune locală.
Mai trebuie să spun cui s-a predat cu poezie cu tot, cavalerul?...

vineri, 23 martie 2012

Secretul tăbliţelor. (Şarjă la o lansare)



Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş, iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.
N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).
S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.
Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.
Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.
Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!
S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”
„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.
Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.
O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:
 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi...


miercuri, 21 martie 2012

Semn de Ziua Mondiala a Poeziei


umbra e
dinaintea mea
lunecând în nisipul albastru al ierbii
om de vânt
fără chip
crescut din trup

efigie
din care timpul
a nivelat
reliefurile

filă de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele unui cerb

la capătul zilei
noaptea muşcă din carne
literele se întorc
împletind pe trup
o cămaşă de zale
sufletul flacără
se zbate în colivie

nevazută ca o floretă
pasarea cetii
puncteaza-n asalt
tuşe
cu trandafiri galbeni

marți, 20 martie 2012

Trofeul calitaţii



E reconfortant să constaţi ce delicvent(când te amesteci cu ei...) de rând a ajuns fostul premier Năstase, cel care-şi număra nu de mult fabuloasele sale ouă în parlament şi cum se înghesuie el acum, spăşit, în Curtea Justiţiei să dea socoteală.
Ne-am obişnuit într-atât să-i vedem defilând pe politicieni la DNA, sau la tribunal, încât greu faci diferenţa între ei şi preacuvioasele oiţe ale Domnului, cu baticurile trase pe frunte, îmbulzindu-se să ia apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii în bidoane de plastic.
Mă întreb, o fi întâlnit-o vre-odată în drumurile sale, măcar în vis, pe mătuşa Tamara reconstituind cu bidoanele cu agheasmă în sacoşă, drumul de la biserică şi păna-n strada Zanbaccian?
E reconfortant?... Puţin probabil.