duminică, 12 august 2012

Euclid şi cei trei crai răsăriţi ai USL-ului


            Figurile geometrice sunt parte importantă a echilibrului planetar. Poţi alege un cerc, un pătrat, o linie, un punct, dar în filozofia geometrică un triunghi a sedus întotdeauna, cucerind prin simplitate mintea înţelepţilor. Şi, din aproape în aproape, din triunghiuri s-au construit piramidele.  
          Tot pe cartea de căpătâi a lui Euclid tradusă în limba română ca Elementele, s-a bazat şi fosta opoziţie când a alcătuit USL-ul, doar că n-au ţinut seamă că în original numele cărţii era Stihia. Şi-au extras de acolo, fără ghilimele, axioma ce le-a convenit:
          „Întregul este mai mare decât părţile.”
          Dar nu mai mare decât prostia!
          Planul era bun, dar în marele lor orgoliu, cei trei crai răsăriţi nu au luat în seamă punctul nevralgic, călcâiul lui Ahile, faptul că pe un singur punct fix şi acela jucător, o construcţie poate da chix.
          Măcar de-ar fi fost un triunghi echilateral, cu laturile şi unghiurile egale! Într-un demers confuz, androgen, ei şi-au ales un triumghi sinucigaş, optuz şi scalen, cu ţinta în punctul P.(P de la preşedinte.) Numai că punctul P, demis, e departe de spasmul puncului G ce le-a declanşat dinainte orgasmul, în vis.
          Vezi mai jos imaginile fără cuvinte. Cum, cateta desenată cu creta de interimar – uzurpator de palate, un om slab, fără cârmă, scamator pe sârmă cu ţara grasă în spate – a luat foc cum se vede mai rar de la iască şi amnar. Nu te supăra frate Ponta, Dotore! N-a mai fost la vot ca la zar( tu more!), când s-au sucit babaroasele.
          Stihia şi-a răzbunat oasele.

Notă:
          Disertaţia ar putea continua. Mă opresc. Tot nu înţelege nimeni nimic.

vineri, 10 august 2012

Flambart


Lumea văzută de Ion I       

Flambart
                                                                          Ion Toma Ionescu


          Mă trezesc sâmbătă în preziua Referendumului că mă sună Flambart la telefon. Cine e Flambart? E un amic de-al meu. Am copilărit împreună la Bolovani. Eu am plecat la Bucureşti, el a rămas în satul portocaliu stâlp de cafenea. Dacă s-ar fi găsit cafeneaua, dar la Bolovani nu e decât cârciuma lui Zanga.
          Ca stâlp, Flambart al meu s-a mai cocârjat între timp, dar tot susţine în fiecare zi meciul de-o viaţă pe care-l are cu Zanga. V-am mai spus într-un loc pe blog că în satul meu, până la ultimul bolovan, toată suflarea inclusiv zidul bisericii, are culoare portocalie. E normal, când PDL-ul e slujit în casa domnului de popă, iar în casa publică la primărie de coana preoteasă, ca primăriţă. Pe popă îl mai păcăleşti cumva, în cele cereşti, dar e păcat mare s-o trădezi pe coana preoteasă în celelalte. Flambert al meu e tot pedelist, numai că el gândeşte independent şi oarecum în opoziţie.
          – Alo, prietene, sunt Flambart! Te-am sunat să mă descarc, nu mai intră berea în mine!... Asta, la Bolovani, e de rău!
          – Ştii ce-au făcut ăia doii, popa şi preoteasa? Au venit la mine la masă, la cârciumă carevasăzică. Slugoiul de Zanga a dat un rând cinste, să mă convingă, dacă mă-nţelegi, cică să nu votez la referendum că e mai bine pentru Băsescu. Mă Sergiule, să-mi fie starea dracu! Acu, mă ştii că sunt spurcat la gură, dar nu-s caduc! Eu nu traduc votarea, că pentru votul meu nu cer diurnă! Băga-mi-aş... Şi scăpă-n nocturnă, nu reproduc, onoarea într-un fel de urnă.
          Nu te pui cu Flambart! Cum să-i explici că votul lui se pune la duşmani, cum să vorbeşti de cvorum la bolovani?
          – Flambarte, le-ai băut berea? Îmi venise între timp ideea şi-am intrat pe fir.
          – Am ras! Dar tot mă duc la vot cu muierea. Abia aştept să văd mâine dis de dimineaţă, fix la şapte după ceas, faţa lungă, tristă, fără glas, încărcată de depresii a preotesii, notându-mă prin gardul de peste drum în registru ei când intru să votez. Şi lista să ajungă la sinistru ăla de Zanga mai târziu, să nu-mi mai dea berea de la gheaţă. Mă Sergiule, mă vezi cum jubilez? Sunt viu. Mama ei de viaţă!...
          – Aşa, un pic în ceaţă, te văd... Flambarte! Da, tu te mai uiţi la televizor? Mâine e duminică, s-a dat ordonanţă de urgenţă de la guvern pentru popor. E obligatoriu, toată lumea se încuie în casă şi individual, fiecare ins, se gândeşte la viitorul lui şi al ţărişoarei. Nu iese nimeni afară, sunt amenzi mari dacă eşti prins!...  De votat se votează luni. Crede-mă că nu spun minciuni!
          – Ca la nebuni!... Televizorul l-am aruncat ca pe-un bolovan în capul lui Ponta, la ţintă, când a plagiat şi-a început să ne mintă.
          Bietul Flambart!
          Un bolovan, după alt bolovan, cu adresă!
          Ştiam că l-a spart, citisem în presă.

Notă: Acest text scris pentru revista Argeş îl public pe blog şi în consecinţă nu se va mai publica în revistă. Tristă situaţie pentru cititorii mei!

joi, 9 august 2012

Ochiul unui Nikon


           Ochiul unui Nikon simte lumina, o adulmecă şi o fixează în temperatura culorilor. Îşi aşează unghiurile tangente pentru ca reflexia să strălucească cu emoţie şi rigoare geometrică. Mâsoară adâncimea cadrelor şi le potriveşte rezonanţa. E ca un pinpong al contrastelor, plutind deasupra întregului. Şir nesfârşit de topspinuri rafinate. ca o sărbătoare a spectacolului.
          Totul e să potriveşti fără respiraţie, clipa.











miercuri, 8 august 2012

Consideraţii inconfortabile



E o acalmie care nu prevesteşte nimic bun.
Londra a tras pentru noi ultima salvă de tun.
Ponta e mai absent, mai retras în cuvinte.
Asul rătăcit e în mânecă la preşedinte.
Dulce ca mierea şi iute ca glonţul interimatul.
Dar s-a dovedit, nu e simplă cacialmaua cu statul.
Europa vorbeşte nemţeşte şi-a ieşit din minţi, strigă.
La Cotroceni, englezeşte, Crin dă cu laptele în mămăligă.
Antena 3 prestează, isterizează continuu. Moscova tace.
Gazul de şist în adâncuri, pentru cine se coace?
La Curte, puţină mişcare, se tunde iarbă.
Mark Gitenstein ambasadorul îşi râde în barbă.
Nu văd poporul! Nicăieri nu se mişcă!?...
„Căldură mare, mon cher! şi ţânţarii te pişcă!...

marți, 7 august 2012

Argintul Cătălinei


           
           A perpelit soarele azi sufletul românului. Soarele şi gimnastica. Cred că s-a ajuns la 60 de grade la sol. După ce arbitrii ne-au furat bronzul, scoţându-ne bârna din ochi, mai că-mi venea să merg de nebun la Melisa şi Vanessa, cele două vrăjitoare celebre, să-mi descânte de deochi, dar n-am ştiut dacă ieşiseră din puşcărie.
          M-am temut sincer că vom pleca de la pomul lăudat cu sacul gol. N-a vrut Cătălina!
          După clătinarea de la bârnă, s-a oţelit în sine şi ca un arc s-a rostogolit pe covorul roz cu eleganţă şi acurateţe. Fata asta frumoasă ca o zănă ne-a făcut să preţuim strălucirea argintului.
          A noua medalie a Romaniei! E mult, e puţin?...