Lecturi la Cafenea

                    Intru în Cafenea şi privesc peste umăr. Un singur om, multiplicat fără număr în diverse  ipostaze, a ocupat toate scaunele şi, extaziat de plăcere, bea o bere. Sporovăieşte râzând cu vrăbile şi cu o sclipire în ochi de om blând, fixează săbiile dansând. Nu, n-am să cad pradă ispitelor căutând pe sub mese clipa (risipa) lolitelor. Mi-a plăcut aici, trebuie să recunosc! În Cafeneaua lui miroase a mosc şi a gutui.

            – Ce vă mai face prietenul? m-a întrebat ieri un trecător. Îi explic răbdător că nu mai suntem amici. Nu mai avem dureri comune.

            – Cum, l-a pierdut şi pe ultimul, pe bune!?... Ce să mai zici!

Notă:

Probabil că voi continua sa scriu, în ciudă ... 

Aici revista:

Frontiere deschise pentru urşi. Etapa III-a proza arhiscurtă

            
             Parcă au înnebunit urşii, de când ministresa mediului a afişat în pădure Proiectul de deschidere a frontierelor. Ce-or fi înţeles bietele animale de pe tăbliţele bătute în cuie pe tulpina capacilor, e greu de aflat. Au hibernat când sa-nvaţat  abecedarul. Oricum, recrudescenţa urşilor a luat amploare. Ei tot atacă, fie oaie, fie vacă în disperare. Un reporter curajos de la B1 i-a întrebat cu voce tare ce-a răsculat natura? Cum s-a sluţit Nirvana? Dintr-un tufiş, un mormăit a precizat: 

         –Ne-a stârnit. Plumb-ul lui Rovana. Iscălitura pe afiş...

Din albumele Maiei MARTIN

Sursa: Biblioteca Maia Martin

Cu toţii ca idioţii. Campanie la români.

Toamna asta e belalie rău de tot! A ridicat strocul şi avansează pe turnantă să prindă momentul votului, cănd se vor încreţii apele şi vor îngheţa toate acele de ceasornic ale preşedintelui. În ultima vreme, supermarketurile scot oferte tot mai ciudate în ton cu candidaţii partidelor politice, de zici că şi-a băgat coada Bănelul lui Nicoliţă, driblând furibund în faza celebră când i-a dat pe spate pe ăia de la Real Madrid, de asistau neputincioşi bieţii oameni cum îi driblează strecurându-le mingea printre  picioare şi o loveşte măiastru cu exteriorul, direct în autogol.

Cât am să trăiesc, n-am să uit cum se rostogolea balonul oval în plasa lui Tătăruşanu, la firul ierbii de se lungeau privirile spaniolilor, paralizate, incapabile să înţeleagă cum de au dat peste un asemenea NOROC.

Paralizat, stau şi eu acum în faţa unei vitrine, răzemat de zid, incapabil să-mi exprim mirarea de bine care vine direct în mine din pachetul promoţional, antum, lansat de USL. Pachetul ăla ce se vede prin geam nu e un lucru banal, e un program complet electoral, strălucit. Nu mai e nevoie de studii de piaţă, de sondaje, de strategii, de buget şi şampanie pentru vot la sfârşit. Fasolea cu costiţă afumată la conservă, e viaţă adevărată. În campanie, sparge tot! E mai tare ca impozitul de paişpe la sută!

Părerea mea, îi spun cititorului, nu se discută! Nu căuta intenţia lui Bănel Nicoliţă şi nici pe cea a autorului, poate fi idiot. Să intrăm în joc şi să votăm fasolea cu costiţă şi berea NOROC. Asta e tot!

Autori interzişi. Insomnii. Autor Nicolae Radu

Din lotul "Albaştrilor". Rubrica prietenilor.

            Notă: Voi continua să public aici pagini care nu au văzut niciodată lumina tiparului. Pagini ale prietenilor mei, personaje din cartea  "Dosarul Albaştrii" restricţionaţi publicării şi în zilele comuniste şi se pare că şi acum. Azi revine Nicolae Radu.

*

           Anticarul zâmbeşte pe sub mustaţa bogată.

          – A, Cehov...! Bun, bun... Teatru... Livada cu vişini, Unchiul Vania. Pescaruşul...Bine. Doi litri de lapte şi o conservă de peşte... Lapte proaspăt. E bine, domnule ?

          Domnul dă trist din cap.

          – Aşa... Să vedem ce mai avem pe aici ... Dostoievski... Crima şi pedeapsă. Două volume. Interesant. O conservă cu carne de vită în suc propiu, doua pâini, o casoletă cu salată de icre de crap... aşa... şi o sticlă de doi litri cu apă minerală carbogazoasă. Nu pot mai mult, credeţi-mă ! Mulţumit ?

          – Mulţumit, oftează celălalt.

          – Umberto Eco. Numele trandafirului. Din păcate mai am trei, patru exemplare. Deci... Un cozonac cu rahat şi stafide, cinci ouă...E bine ?

          – E bine.

          – Şi aici... Stephan King. E bun... se vinde... Un kilogram de cartofi şi o jumatate de kilogram de roşii. Ultimul preţ.

          –Fie, acceptă bărbatul.

          Anticarul îi întinde mâna.

          – Mai poftiţi pe la noi, domnule. Paşte fericit!

          – Mulţumesc. Şi dumneavoastră la fel.

          Bărbatul ia cele două sacoşe cu alimente, se face că nu vede cum anticarul îşi freacă mâinile a mulţumire. Deschide uşa, lumina caldă, mirositoare a lacramioare şi liliac timpuriu, al unui aprilie de sarbatoare, îl învaluie protector. Anton, Umberto, Feodor, Stephan îl aşteptau pe bancă. Ii luară sacoşele cântărindu-le în mână. Păreau mulţumiţi de schimb.

          – Hai, să mergem acasă! Cu greu îşi croiră drum prin lumea ce se grăbea besmetic cu braţele încărcate de cumpărături.                                                                                                                            

          Acasă... O veche hală, acum părăsită, la capul căreia din cartoane şi folie, înjghebase un acoperământ. Un căţel negru îl aştepta, lătrând vesel şi dând din coadă. Bărbatul  se apleacă, îl mângâie cu iubire, blând.

           – Am rezolvat-o, Bobiţă! Aveam ce pune pe masă în sfânta  noapte a învierii Domnului...

          Mă trezesc speriat. Adormisem îmbrăcat. Chiar adormisem?

Căţelul mă privea curios. Intorc capul spre teancul de cărţi. Cehov, King, Dostoievski, Eco erau acolo la locul lor.