Așteptând diaspora

LANSARE DE CARTE

Pitesti. Biblioteca Judeteana

marti 02 decembrie ora 17

Se cuvine sa multumesc pentru ilustratii pictorului olandez Frederik Weerkamp,
pentru fotografia copertii scriitorului Dumitru Ungureanu,
pentru postfata scriitorului Petre Anghel
si desigur lui Calin Vlasie!
(Doar mie nu-mi multumeste nimeni...)

Povestiri de la Gaudeamus

 

        Dupǎ ce am clǎtinat în gurǎ oleacǎ de pǎlincǎ din patrimoniu fructifer al Oradiei, cu un strop de cer și o fulgurare de vise din partea(din cartea) poetului Vidican, de parcǎ atunci Dimineaţa din pumni mǎ trezise, mi-am adus aminte cǎ la Paralele 45 NIC MAN președintele Uniunii lanseazǎ o nouǎ Istorie a literaturii române pe înţelesul celor care citesc.

N-aveam nici o emoţie! Eu mǎ aflam pe înţelesul celor care scriu, dar mi-aș fi dorit sǎ mǎ regǎsesc acolo. Fie și un pic mai târziu! Nu știu tu cititorule cum stai în Olimp? Dar dupǎ cinci secole de luminǎ (literaturǎ), e o bagatelǎ de timp... Musai sǎ vinǎ și al șaselea anotimp!

          Și m-am mutat de la Brumar la Paralelǎ.

          Lume luminatǎ! Începuse lansarea și eu cu aparatul de fotografiat pe sus, încercam sǎ prind în cadru monștrii sacrii. Undeva în dreapta, lumea se îmbulzea sǎ cumpere cartea patriarhului de la stand, pentru autografe. Se vorbea despre aniversari în noiembrie: 75 – marele critic, 20 – marea Editurǎ Paralelǎ și nimic despre 66 – anii mei împliniţi într-o viaţǎ rebelǎ.

         Între Istoriile lui Manolescu, la noutǎţi editoriale, am zǎrit ca o stea piticǎ și Nordurile mele. Adevǎratǎ surprizǎ, nu știam cǎ Vlasie a adus cartea mea la târg în cea de-a doua reprizǎ cǎci litera ei tipǎritǎ nu-și uscase bine cerneala sensibilǎ. Am scos din buzunar singura sutǎ disponibilǎ și am cerut vânzǎtoarei, ca toatǎ lumea, cartea maestrului. Aș fi putut face pe interesantul banal, tot nu mǎ cunoștea nimeni, nici viu, nici postum. Aș fi putut sǎ mǎ calicesc, sǎ fiu eu alesul. La zece lei, luam trei Norduri jumate! Am preferat dând din coate sǎ rǎmân în contextul Istoriei pe înţelesul celor care citesc.

          Mi-am bǎgat în buzunar restul, 65 de lei și m-am așezat la celǎlalt rând pentru autografe.

          Se terminaserǎ spiciurile și cuminţi, ne aliniasem în formaţie completǎ ca la vot la Paris. Eu nimerisem votant credincios pe dreapta lângǎ Horia Gârbea care dupǎ un timp se foia sǎ plece. Taman trecea cǎlare Fǎt Frumos Cǎrtǎrescu, mai era și o vrǎjitoare... A plecat pe jos.

          Într-un târziu prin urmare, când sǎ scot cartea din plasǎ sǎ i-o dau dumnealui Manolescului, s-o înnobileze cu semnǎtura, ia-o de unde nu-i! Mi-a picat pe casǎ toatǎ literatura! Cinci secole, nu puţin!...

          Sǎ fie de la pǎlincǎ? Mai bine beam vin!...

          Cum îmi era de grabǎ, se vede treaba cǎ o plǎtisem, dar nu o luasem de pe tarabǎ... 
          Aranjez cu Cǎlin, la ediţia urmǎtoare când voi fi inclus la cuprins, s-o recuperez! Pǎstrez dinadins bonul.

Eu Gaudeamus sI Nordurile

          Înconjurat de corifei, doar la 10 lei...

DNA ca ADN. Sau talpa ţǎrii

        Când eram elev de liceu locuiam pe bulevard într-un demisol. Înainte de a pleca la școalǎ mǎ așezam la mǎsuţa mea în faţa ferestrei mici, pǎtrate, ce se deschidea la nivelul trotuarului și așteptam clipele magice. Recunoșteam sunetul acela unic al tocurilor fine cu flec de metal cum se apropie, cǎlcând piatra cubicǎ și-l alegeam dintre zecile de sunete, unele mai grǎbite, altele împiedicate, de parcǎ ritmul acela dezinvolt ar fi eliberat melodia, numai pe notele înalte ale pianului, într-un concert.

          Nu vedeam mare lucru, doar gambele bronzate pendulând armonios și întregind linia elegantǎ a pantofilor. Cu siguranţǎ era o tânǎra profesoarǎ ce își calcula cu precizie timpul, astfel cǎ în minutul de aur aerul se tulbura întotdeauna în dreptul ferestrei mele. Aș fi putut sǎ trag masa într-o parte și sǎ mǎ apropi de fereastrǎ, mǎrindu-mi astfel perspectiva. Aș fi putut alerga pe scarǎ sǎ capǎt o imagine completǎ. Nu doream asta. Mǎ prefǎceam cǎ verific o temǎ, așteptând împlinirea ritualului și dacǎ pașii se încǎpǎţânau sǎ nu vinǎ, eram sigur cǎ voi avea o zi agitatǎ.

          La fel și acum, tânǎr pensionar, doar cǎ m-am mutat la mansardǎ, ǎstept în fiecare dimineaţǎ clipele magice, minutul de aur, breaking news-ul din ferastrǎ, când trece, am identificat-o deja,

Laura Codruța Kövesi, fǎrǎ tocuri înalte, dar cu vești proaspete de la DNA. Mi-a intrat în ADN și a rǎmas acolo parfumul.

          Dacǎ se întâmplǎ și nu apare, în acea zi mǎ agit și nu mai am rǎbdare.

Cum sǎ ne fie mai bine

          Cum sǎ ne fie mai bine? Chestiunea, poate fii la fel de grea ca alegerea președintelui.

          Ar trebui sǎ lǎsǎm gropile – sǎpate la vedere în pǎdurea de aramǎ a neamului de puterea PSD, – acoperite cu târșuri, rogojini și frunze uscate; dedesupt arzând focul și deasupra, socotind bugetul așezaţi pe scaunele de cearǎ, sǎ-i punem pe guvernanţi sǎ-și savureze propriile pomeni electorale!

          Sau sǎ trecem ca peste un coșmar cu buldozerul, sǎ nivelǎm terenul și în loc de urǎ sǎ avem rǎbdare sǎ se aștearnǎ zǎpada sub care sǎ rǎsarǎ la primǎvarǎ grâul înfrǎţit!

          Greu de stabilit cum ar fi mai bine! Mai ales cǎ nici dreapta nu pare scǎpatǎ de campania de toamnǎ a DNA-ului. Cea mai bunǎ soluţie mie mi s-ar pǎrea un moratoriu de 6 – 12 luni în care ţara sǎ fie guvernatǎ de niște tehnocraţi. Sǎ existe suficient timp pentru partide sǎ se cureţe de baronii penali. Apoi, organizarea de alegeri anticipate ar garanta, dupǎ ce pare cǎ ne-am maturizat într-ale votului cǎ electoratul în cunoștinţǎ de cauzǎ va putea sǎ-și exprime liber cuvântul.

          Mi se pare o mare greșealǎ, sǎ nu lǎsǎm premierul acoperit de durerea lui în concediu. Poate cǎ în mediu academic, nu știm noi, vrea sǎ se lepede de doctorat, apoi sǎ-și schimbe blasfemic religia care l-a trǎdat. Poate cǎ omului i s-au scuturat trandafirii și calea mǎtǎsii are azi o direcţie schimbatǎ zona contaminatǎ de harakirii trebuia evitatǎ.

          Cum sǎ ne fie mai bine? Poate ...