D-ale Nikonului. Ipostaze

                               Rob cu spatele la roaba

Reverențã

Nu m-am supãrat cã a pierdut Halepa. Atȃt s-a putut ieri! Nu se fac minuni totdeauna doar de o singurã parte, aia care ne convine nouã! Fata BB (Belinda Bencic)a avut o serie incredibilã culminȃnd cu eliminarea Serenei Williams  ȋn semifinale, astfel cã a meritat sã-și adjudece turneul, fie și ȋn dauna Simonei noastre.

Scriam ȋntr-un fel de avancronicã, despre temerile mele vis-à-vis de mentalul mai puțin motivat cu care va intra ȋn teren Simona. N-aveam de unde sã bãnuiesc starea fizicã precarã pe care a traversat-o de-a lungul ȋntregii partide. Rãul de finalã, e ca rãul de mare, ca rãul de ȋnãlțime, sau ca rãul de tabla-nmulțirii la nepoți...

Te poate cuprinde amețeala, sau o sfȃrșealã, se rarefiazã aerul, iar muțimile de spectatori care te aclamã și ȋți dau aripi te pot ȋmpinge sã te arunci ȋn prãpastie. S-a oprit la timp, a fost intuiție, strategie mai repede nu! N-a gãsit antrenorul care sã știe mai mult tenis decȃt știe ea, pȃnã acu!

Și ȋn fond de nemulțumiri de-astea cȃt mai multe sã avem noi noroc, cã se dã și ghinionul la o parte, (partea aia din douã care ne place nouã), și ȋi face loc!

Hai Simona!

Cȃnd am scris despre prima victorie a Simonei Halep ȋn turneul de la Toronto și susțineam cã are nevoie de ea, ca de ploaie, mã refeream la un flux mental care s-o revigoreze benefic moral, sã-i dea ȋncredere, nu la apa de ploaie care cade din cer spre bucuria plantelor ofilite de secetã. Am simțit cã era momentul sã facã un turneu mare și iatã cã l-a facut ȋntrecȃnd adversare de mare valoare.    

Acum ajunsã ȋn finalã i-ar m-ai fi trebuit un declic, o motivare suplimentarã și cu siguranțã ar fi avut-o dacã s-ar fi ȋntrecut cu Serena Williams pe care și-ar fi dorit sã o tãvãleascã pe hard ȋn ovațiile romȃnilor, ȋntãrȃtați ca la luptele de cocoși. N-a fost sã fie finala visatã, Belinda Bancic a amȃnat ȋnfruntarea directã, cãtre US Open. Mi-e teamã și de o ușoarã deconcentrare a marii noastre campioane!... Depinde ce va fi stabilit ȋn Olimp

Pe ele, pe ele, mama lor de stele!

Un amic și-a lansat o carte. Povestiri despre ziua de mȃine. Cartea și-a lansat-o la bibliotecã, cu prietenii, iar la Librãrie Mon Cher, a lansat berile cu aceiași prieteni, cã doar n-ai cum sã lãși omul singur la greu! Treb’șoara asta a doua, a fost mai lungã, suficient sã ajung acasã exact la ultima minge, asul pe care Simona Halep l-a scos din mȃnecã ȋn meciul cu Kerber, de-a vãzut nemțoaica mai multe mingi pe teren. Acu și eu, din unghiu ȋn care mã aflam, mãrturisesc mi s-a pãrut cã vãd tot douã mingii, dar am gȃndit cã a doua era umbra. Nu l-am ȋnțeles pe bietul Colțescu, el din trei n-a vãzut niciuna! Dar cum eu am ȋncredere la tenis ȋn arbitru, am urcat la pupitru și m-am culcat fericit.
Nu mai țin minte cu cine am compatibilizat pe linia fierbinte traversȃnd noaptea, doldora de perseide, ca bradu ȋmpodobit de Crãciun. Cu Simona sau cu Povestirile lui Nicolae Radu? Cert e cã m-am trezit ȋn ajun, adicã ȋn ziua de mȃine, de ieri, mã rog… cu gȃndul ãl bun sã le las dracului de plãceri pasagere, sã pãrãsesc gașca din beciul ãla rece cu bere, bașca, sã nu mai ratez meciul cu Radwanska. Trece evenimentele peste noi fãrã haltã, ca trenul pe baltã!
M-am instalat la televizorul Dolce la ora fixatã și ce sã vezi? Se cȃnta numai polce dupã polce, nici tu ardeleanca, ȋnvȃrtita, o sȃrbã adevãratã, ceva!... 6-0 pentru polonezã ȋn primul set.
Un adevãrat scandal, iar a rãmas  codul fiscal, fãrã buget!
Cãzuse cerul pe mine! Era mai bine sã dau fuguța la o terasã, ȋn loc cu verdeațã!... A plecat și Simona la baie ca sã se ȋnmoaie pe fațã cu apã, de ceațã. 
Uite brȃul trece rȃul și mȃndruța potecuța! 
Drãguța de ea! S-a spãlat pe fațã, și cum strãlucea! 6-3/ 6-1/ Fantasticã revenire ȋn seturile doi și trei!  Ȋmi venea a striga ca la mȃnãstire:

Pe ele, pe ele mama lor de stele!... dar mi-am venit ȋn fire. Domol Ionescule, cã te leagã ãștia de viol!

Furat cu vorbele am uitat ȋn ziua asta sfanta sa zpun La multi ani! tuturor Mariilor pe care le știu sau nu le știu ȋn viata mea. 

Secretul profetului

 

Era nevoie ca de ploaie de o victorie a Simonei Halep! Altfel culturile s-ar fi ofilit și cernoziomul s-ar fi nisipit ȋn deșert, transformȃndu-se ȋn dune de nisip vȃnturate de vȃntul sãlbatic. Biata Simona ar fi rãmas cu chipul ostatic și ferestrele ȋncuiate ȋn turnul minții sale, unde ȋncepuserã sã latre cȃinii.

A plouat. Aerul a devenit respirabil, se simte mirosul rãscopt al pȃinii scãpat din lesã, cãțãrȃndu-se imponderabil pe gard. Simona ȋn adidași, agilã ca un leopard a dansat iar pe hard, ca o prințesã, geamparale.

Cum atȃt de frumos zici matale profetule bȃnd singur și citind cu voce tare și rar: “Suferind doar de bolile sale!”

Ȋn metru antic

e sigur că piatra
a fost pe lume
înaintea lui Dumnezeu
altfel cum să explici
apele curgând
între pietre
rotunjind pietrele
şi rostogolind
la vale
nisipul

e sigur că

obosit şi singur
Marele Strateg
s-a relaxat

pe plajă
desenând în nisip
cu mâna dreaptă
poate îndrăgostit
femeia
după chipul său
cu linii mult ajustate
rotunjite

de expertiză

în timp ce
cu mâna stângă
ţinea pe cer
soarele
în prizǎ

Din  Cearã și miere

Guşterele

M-am trezit pe scenã înconjurat de lume, tineri necunoscuţi în aşteptarea concertului hard rock ce trebuia sã înceapã la Casa Dogarului Arena şi parcã Tobârlan mã ţinea strâns de umeri. Mi se pãrea de data asta cã stãpâneam ca un elev silitor toatã istoria, aflasem şi despre Marghiloman o grãmadã de lucruri.

Glasul ȋmi devenise puternic la microfon şi pentru prima oarã realizam cã semãna cu al tatãlui meu. Alin mã rugase sã spun câteva cuvinte despre Guştere, despre neamul nostru al Tobârlanilor, despre Dogari. Am început rar apãsat:

          „ Poporul român a fost un popor de domni. Ne tragem în linie paternǎ direct din ramura cu rǎdǎcini înfipte adânc în noianul de voievozi şi domnitori ai neamului, iubitori de ţarǎ, vinuri şi femei: cel Mare, cel Rǎu, cel Bun, cel Cumplit, cel Viteaz. Toţi risipindu-şi preaplinul prepuțiului în paturile largi, primitoare, cu aşternuturi de atlaz.
          La soare te puteai uita, dar la pielea albǎ de domniţǎ, înaintea domnitorului, ba! Pe boierii cârtitori, i-a mai scurtat dinadins de cap, la mânie şi supǎrare uneori, vreun Despot luminat. Ramura ciuntitǎ a boierilor s-a stins în închisorile comuniste.
        Astfel s-au aşezat din flori, dupã dictaturã, cei care nu sunt slugi, nici cuci, nici haiduci, un popor nou de domni ai democraţiei. 
         Talpa crǎpatǎ a ţǎrii, ţǎranul domn, niciodatǎ n-a contat! 
        S-au întors pentru unii timpurile de splendori, chiolhan şi huzur sub perdeaua de fum a istoriei.
       Noi, adevãratul popor de ţãrani luminaţi, am ajuns meditativi, ne-au cuprins depresiile, fatalmente ne-a pãtruns spiritul Mioriţei, ne-a plǎcut sǎ ne scufundǎm în el şi am devenit trişti. Aşteptându-ne stipendele, invariabil neîndestulǎtor, la date fixe. În culmea rǎbdǎrii, ne-a cuprins plictiseala, starea de graţie a contemplǎrii.
        Continuǎm sǎ stãm slujiţi de ei, cei mai iubiţi când ȋi votãm.
       Câţiva, puţini, am intrat în bibliotecǎ, alţii, cei mai mulţi, s-au înfundat în fotolii privind la televizor ca la circotecǎ roiul de molii şi urmǎrind cum se mişcǎ reforma statului ca un elefant. Ei, slugile noastre, e important, au evoluat, au gulere albe nu le mai au albastre. Sunt demnitari, pe cai mari la guvern, primari, parlamentari, toţi slugi în slujba domniilor lor ţãranii suverani.            
       Istoric vorbind, slugile au fost întotdeauna hoaţe! şi-au tras partea lor, au înşelat, au vândut vinul din beci, au luat viile şi moşiile asuprã-le pentru ca stǎpânii sǎ nu aibǎ griji, sǎ-şi înalţe spiritul liber şi lenea pe creste şi sǎ se joace, pǎrǎsiţi de neveste, de-a baba oarba cu vremea.

„Dar sluga, ca o babǎ surdǎ, n-are mamǎ, n-are urdǎ!”...

Ȋntrebãri legitime

Mã ȋntreb de ce Pasãrea ceții zboarã mai liber ȋn SUA decȃt ȋn Romȃnia și nu gãsesc un rãspuns. In ultima lunã pe blogul meu au intrat 17512 americani, 1177 romȃni,749 ruși și 527 de germani. Americanii ca americanii, cãutau scutul antirachetã, dar rușii?... Mi-a rãspuns un omuleț cu caschetã

– Ȋngrijorați sã nu sece Prutul, de secetã...

                                                   *

Mã ȋntreb de ce cu fiecare zi care trece Ministerul de interne mãrește numãrul celor care cautã pe omul dispãrut ȋn munți cu planorul?... Ca sã stabileascã un record?... Nu era mai potrivit ca la ȋnceput, cȃnd omul putea fi ȋncã ȋn viațã, numãrul celor mobilizați sã fi fost mai mare?
Și decȃt sã vinã la televizor Raed Arafat cu capul ȋn soare, nu era oportun sã se ascundã ȋn munți ȋn loc cu verdeațã, la rãcoare? Poate avea noroc dotat cu  binoclu, dãdea un tun, și-l gãsea el pe Crãciun…

Biet Arafat la așa stat, așa cioclu!

                                   *
Și cu triștii ãștia de maneliști, artiști de artiști, ca ei mai rar, ce-are fiscul de le ia din buzunar pȃnã și fisa de telefon? Mãi oameni buni, stați oleacã! Se supãrã ãștia și pleacã. Cine-i mai pune lui Ponta discul de patefon cu Denisa?

“Ia-mã ia-mã ia-mã ia, du-mã ȋn America!”

Plai balai - pamflete politice

In Prãvãlie

Am intrat de dimineațã ȋntr-o Prãvãlie. Ȋntȃmplãtor era o Prãvãlie culturalã. M-am uitat pe rafturi. Marfã bunã prezentatã frumos ca ȋntr-un magazin de antichitãți unde printre statuiete de Tanagra și ceramicã de Delft, sfeșnice din bronz și tablouri, gãsești dacã vrei și smartphone-uri. Chiar ȋn spatele vȃnzãtorului, ușor de descoperit dacã l-ai fi trimis sã-ți aducã un corp de iluminat de la Delicatese, un Macadan, sau un Naiu, era așezat un Nikon, iar alãturi ȋn loc de merinde, un mãr pãdureț. O fi de vȃnzare Nikonul? Nu, cã n-are preț... Ungureanu nu vinde!

Gușterele. editia II-a. Viațã. Minuni. Icoane. Canon

“Nu mergi pe unde te duce drumul, fã-ți drumul tãu și lasã o urmã!”... Ca parfumul mãcar.

        Drumul cãrții ca sã ajungã la cititor, depinde rar de autor.
        Ea nu poate fi ȋn mod dramatic ȋn siajul unui lup singuratic, de aceea conteazã tirajul. Am avut un vis, se fãcea cã ajunsesem ȋntr-un Paradis viitor și alerga dupã mine marele editor, sã-mi smulgã Gușterele din mȃnã.

– Lasã-l la mine o sãptãmȃnã, maxim douã, sã facã ouã, sã-l ȋnmulțesc, sã-l ȋnvãț sã muște sȃnge de tauri, nu sã prindã muște pe coclauri!

                Da visul nu e ca viața, n-am apucat sã-i vãd fața.
                Tocmai trecea pe-acolo, vȃslind ȋntr-o barcã, Sfȃntul Mucenic Anastasie. L-am ȋntrebat: "Cuvioase…

– Ȋntru nevoința sa, parcã sã zic semãna cu… 
Nu-i dau numele, poate se supãrã Vlasie ca l-am visat...