Reglorii. Poveşti din Cutia de viteze
Despre oameni vreau să vorbesc. Şi daca
îmi imaginez Cutia de viteze ca pe o casă, cea de-a doua noastră casă,
proiectul ei nu a fost gata de la început. Construcţia a crescut cu fiecare
nivel, am spus nivel şi nu etaj conştient, pentru că şi noi cei care lucram
întrânsa am crescut odata cu ea învăţând unii de la alţii.. Dacă stau să mă
gândesc şi încerc să fiu cât se poate de obiectiv, eu o văd ca o casă pe roţi, iar
roţile cele care făceau legătura cu pământul erau reglorii.
Găseai
de toate speţele. Fiecare a adus ce găsise pe acasă. De la roţi de căruţă, la
şaretă, de la teleguţă(roţile dinaintea plugului), la bicicletă. Ba unul a venit în grabă cu o
roată desumflată de la rabă.
A durat un timp
până să ne stabilizăm mersul, să aşezăm bine cărămizile să nu se dărâme, căci
erau gropi în şosea. Ei duceau greul, reglorii, e convingerea mea. Făceau de
toate nu doar reglaje la utilaje. Cărau piesele la montaj cu cărucioarele, le
aduceau din tratament, erau sortatori, măturători, ascuţitori de scule, lucrau
pe maşini dacă lipsea un operator, trăgeau dungi şi multe altele. Dar oricât
le-ar fi fost pus în spate, nu-şi pierdeau simţul umorului
–
Mănele, schimbă
şevărul de la viteza treia, n-o mai ţine de vorbă pe doamna Meri(Dorcu), că
te-apucă toamna
–
Meştere, dacă
nu gâdili femeia, s-o întorci cu cheia, rămâi cu trenul (arborele primar)blocat
pe şine.
–
Al dracului
dobitoc! N-ai tu zile să mă gădili pe mine! Mai bine sortează trenurile la raza
sub bile, că azi n-ai avut noroc.
–
Nene Budoiu, o
fată de pe linia matale e încălţată-n sandale, n-are baticul pe cap şi-i cade
părul în supă. Sau vrei după, s-o însoţeşti la spital vinovat … să te culci cu
ea şi să-i dai apă.
–
Cu ea-n pat?
Doamne feri, iar zice nevasta c-am scăpat la muieri şi crapă!
–
Nea
Vasile(Lăzăroiu) vezi că ai un harap, rămas de la schimbul trei în dulap,
doarme în spatele broşii, visând karme. Spune-i că au cântat cocoşii, poate e
bietul om flămând.
–
Băi Turigioule e
opt şi nu ai cartere de la şapte. Înfigele-n beţe şi fugi cu căruţu’! Ce-aştepţi,
vre-un partaj? Le-a pierit chefu de muncă la oameni în montaj.
–
Şefu, stau
drepţica ăi mai ai dracu deştepţi, şi mă uit când la soare când la pere, că
sunt mălăieţe, şi-s bune coapte! Sameni, da nu şti ce răsare.
–
Mija,văd, ai
ieşit la plimbare cu oala-n spinare, ca Vodă Dabija cu vadra(el a inventat vădrăritul),
care-i socoteala ta?
–
Duc apă
sfinţită de scăldătoare lu naşa mare, să iasă dracii din ea! (Aici trebuie să
explic cumva. Mija, Dumnezeu sa-l odihnesca, era tare glumeţ. Mai ales în
schimbul trei, urmărea de sus din cabinele maiştrilor, când treceau pe-acolo
fetele de la calitate şi le arunca la un metru în faţă câte o oală de pământ
plină cu apă. Mai trecea timpul, dispărea şi somnul!… Vă rog să nu mă întrebaţi
cine e naşa mare că nu vă spun!)
–
Măi Pistoale,
la tine la automate parcă s-a vărsat cisterna cu ulei, cade unul si se-nneacă
în lunecare
–
Nu Bebiţă, că
le-am făcut la zmei, grătare!
Oameni frumoşi
reglorii şi de toată isprava. Buni tehnicieni, pe utilajele alea vechi, să faci
aproape din nimic, bici şi să mai şi plesnească… Aşa au fost ei!
