luni, 6 noiembrie 2017

Albaştrii de Nobel



De dimineaţă un bun prieten albastru, Nicolae Radu, m-a sunat la telefon spunându-mi că a trimis spre editură, la Art Creativ, o carte nouă de literatură. Motiv să caute un bolţ amabil să-i lege două rânduri pe copertă, fără să dea obolul la omertă.
Instantaneu trântit la mantinelă, căzut pe gânduri am intrat în dex:
(Bolţ piesă de legătură între un piston şi o bielă.)


Tresar şi înţeleg în parte, cât e necesar!… Un bolţ de carte = un critic literar. Şi devenind vocal şi neocritic urc din nou pe cal!

Mă Nae, mergi pe burtă că-i apa mică! Planul e să luăm amândoi Nobelul lui Manolică la anul! Eu la poezie 9 şi tu la proză scurtă... Două nu strică!

Să se dea criticii din colţ în colţ,
Nu primim în poză nici un bolţ!

joi, 2 noiembrie 2017

Aşadar să ne bucurăm

Cu cât ţi se-adună anii
te bucuri mai puţin
şi bei mai mult vin
cu duşmanii…
(Cimilitură).

*
Cu prietenii
închin cu măsură.
Mulţumesc de urări!

*
Deschizi ochii
Gângureşti cuvintele
Asculţi poveşti
legănată pe genunchii bunicii…
Schimbi rochii
în faţa oglinzii
Iubeşti…


În spatele grădinii
e un munte
îl urci că ţi-e dat
să atingi luna…
Strânge pe frunte
cununa
cu spinii fricii
că s-au amestecat
literele cuvintelor
şi n-ai aflat…


E atâta ceaţă
pe vârful muntelui…

69...

miercuri, 1 noiembrie 2017

protest





ce frumoşi sunt tinerii protestând
ei sfidează cu libertatea lor
maşinile înotând în intersecţii
contra curentului
încălcând în carosabil
flagrant
regulile de circulaţie
nescrise ale istoriei

jandarmi în costume negre
sub caschetele cu vizor
bălăngăne ritmate
bastoanele tonfa
limbi mute de clopot
semne
neterminate spânzurători
ale crucii

fetele zâmbind radioase
le-au adus flori jandarmilor
şi le strigă în cască
ora întâlnirii
sub ceas
în parcul tei
ca să facă
dragoste

toată piaţa scandează
Roşia Roşia Roşia
şi din spatele mulţimii
dinspre câmpurile
mănoase
vin transportoarele
blindate
încărcate cu roşii

un bărbos etern
într-o portavoce
schimbă
direcţia ţintei
mişcătoare
la guvern e speranţa
la guvern

în palatul victoriei
s-a semnat ordonanţa
anul ăsta bulionul e gratis

marți, 31 octombrie 2017

Împuşcă cioara



Împuşcă cioara - salt la bârnă

În noile legi ale justiţiei împletite cu andrelele, un ochi pe faţă două ochiuri pe dos, de nenea Tudorică cel voinic ce le-a trecut os prin os şi le-a împins într-un plic parlamentului pe uşă, musai să-i vină şosetele flauşate lui şefu’, ca o mănuşă…
Uitaţi-vă la Nicolicea omul cu matricea tuturor chichiţelor avocăţeşti! Chichiţar renumit… Pledează împleticit în senat la comisie, precum o biciclistă tristă pedalează în admisie, constatând în gura mare că braţul înarmat al lui Pavel din Dunăre s-a uscat şi prin urmare insula Belina e încă fată mare…
Evident că pesediştilor le-a venit apă adâncă la moară!... O vor pe Codruţa, renumit pistolard, să-mpuşte  o cioară când saltă pe bârnă ca pe bulevard.
Câţi senatori atârnă pe gard dând cu gura?...
Nu ştiu că e prea înaltă puşcătura!

Plai bãlai - pamflete politice,