joi, 25 februarie 2021

Capăt de linie

 


În vremi bântuite, bucuriile sunt rare sau nu sunt deloc! Poezia e ultima dintre terapii la care poţi să gândeşti că are şansa să dea rezultate.

Nu-i uşor să iei în deşert pădurea de tristeţi, să-ţi pui masca de ceară pe faţă şi să călătoreşti singur cu poezia ta, să te bucuri de ea, când te răsfaţă, într-un tren care ştii sigur DINAINTE că nu va opri în nici o gară.

Dincolo de cuvinte, poţi să te gândeşti că totuşi  se va întâmpla undeva, cândva…la un capăt de drum, cum ar zice refrenul, un refren oarecare...

Se vede Crucea de piatră. Se fac semnale cu felinarul roşu. S-a oprit şi trenul acum…

*

„Poezia lui Ion Toma Ionescu: provoacă „floarea de suflet” din fiecare cititor”

 
    Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși. Din acest motiv, două voci se întretaie în fiecare poem din această carte: una trăiește dezlănțuită, de la „adulter” la „schimbarea de ochi”, de la „glezna apei” la a pipăi „carnea umbrei” sau sânii femeii „cu cinci sâni”; cealaltă esențializează viața și clipa, în spiritul unui Eclesiast care vorbește sieși și lumii despre „vanitatea vanității”, fiind un fel de decont senzual al fiecărei stări. Ion Toma Ionescu este un poet greu de alăturat vreunui curent literar actual, acest lucru conferindu-i autoritatea unei voci lirice care vorbește în mod propriu limba poeziei de azi și dintotdeauna. Uneori o face în pustiu, ca orice poet adevărat, totul e ca eventualul cititor/ receptor să aștepte răbdător răspunsul pustiului la „agresiunea” frumuseții: înflorirea cactusului care
nu își arată fața decât atunci când simte că soarele îl cercetează numai și numai pe el. Asta face poezia lui Ion Toma Ionescu: provoacă „floarea de suflet” din fiecare cititor. Cu un pic de răbdare, cititorul poate să depună mărturie că această carte se transformă, îngânând-o cuvânt cu cuvânt, într-o grădină cu flori frumoase și rare.


Adrian Alui Gheorghe

N.A. Mulţumiri, Danielei Toma, şeful de tren, lui Frederik Weerkamp, Iuliei Toma, Corinei Rezai şi celorlalţi din personalul însoţitor şi bineînţeles lui Adrian Alui Gheorghe, controlorul care a fost îngăduitor cu mine şi nu m-a dat jos din tren, chiar dacă nu aveam bilet!...

miercuri, 24 februarie 2021

Cam pişicher Dragobetele

 


(Tabletă de studiu aprofundat...)

Cam pişicher Dragobetele sărută fetele!… 

      De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere, Dragobetele se pare a semănat în urma sa voit atâta ceaţă şi uitare de sine, ca să ceară neîngrădit o sărutare în fiecare prmăvară, de amintire.

Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure sau în câmp deschis şi ele să obosească bietele, adunând flori şi să se odihnească socotit în „zăpada zânelor”, aşteptând cu buzele întredeschise sărutările promise ale Dragobetelui, care iată că în sfârşit a venit!...

Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece pentru ca anul întreg să rămână iubită.
          Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, de ce să nu se repete şi în 28? De dragul sfârşitului iernii, se poate prelungi în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, şi rămâne în aşteptare când iubeşti şi în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti.

          Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani! Mai curând aş miza în urmele lăsate de daci. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioarele iuţi! Prinzi fetele şi le săruţi!...
          După credinţa poporului meu tot în aceste zile animalele şi păsările se împerechează. Cum la fel cu noi, nu au părăsit niciodată locurile vrăjite în care s-au născut, se pare că vizează şi ele un sărut în zăpadă, ca dovadă că sunt iubite...

marți, 23 februarie 2021

Joc

 

res_f6a5e426d6281d590adc272694cd37e0

Dacă lumina

ar avea un chip

te-aş privi fericit

până ce aş orbi…

 

Abia atunci mă aştept,

aş putea tălmăci

literele de întuneric

căţărate în privire.

 

Ce ezoteric şi pertinent

mi-ar da de ştire

că n-am iubit 

suficient de înţelept…

luni, 22 februarie 2021

Monedă de schimb

 

poate luntre

            de straniu

            pescar

                      plutind

            unde

               curge

                  amurgul

                     absint

nopţii dintâi

 

peşti

de argint

   în nimb

      de-argint

         adormind

 

va fi sau nu

la căpătâi

o monedă

de schimb