Gaudeamus-Babilon

            Într-o bibliotecă, ordonate pe rânduri și pe litere, stau cărţile. Ani la rând, nu pot încăpea surprize, știi care ţi-e locul pe raft, lângă cine ţi-a fost hărăzit să-ţi faci veacul. Mai greu de știut dacǎ locul acela din bibliotecă e rezervat pentru literatura vie sau e situat pe o alee în cimitir. Corvoada e a criticului, el poate sǎ influenţeze destinul, dar treaba o rezolvă până la urmă doar timpul.

            Nu știu a cui a fost idea Târgurilor de carte. Aici e altfel. Dacǎ adunate între coperţile lor din piele de bivol cărţile rămân mute în biblioteci, la târg ţipă şi dau din coate să-ţi intre în ochi. Interesant de studiat cum se comportă scriitorii, adunaţi de-a valma în spatele şi în faţa tarabelor printre cărţile lor. Am fost la Gaudeamus și anul acesta. Mi se pare una peste alta un Babilon frumos.

            Sâmbătă în penultima zi a fost ca la Sfintele Moaște. Lume luminată se adunase în Pavilion de credeai că se va ridica din raclă însăși Sfânta Parascheva şi era aşteptată. S-a creat o ambuscadă  pe intrarea principală, dar cu suita în mișcare nu era Parascheva și nici măcar Sfântuliţa de la Argeș scoasă în pelerinaj de Preasfinţitul Părinte Episcop Calinic Argatu. Asediul televiziunilor viza un element mult mai obscur în lumea cărţilor, emanaţie a revoluţiei și toată suflarea se înghesuia să-l atingă pe Ion Iliescu fostul preşedinte și sǎ-i admire zâmbetul larg.

“Faţa către noi domnule președinte! Privirea sus la cupolă!... că nu era catarg!”.

            A trecut pe lângă mine rozaliu, împlinit. Un sac viu de carne îmbălsămată fără pic de os. Venise să-l lanseze pe Gorbaciov. Încă se mai lamenta ca o bunicuţă care și-a pierdut memoria în faţa oglinzii, mărturisind că nu-l cunoscuse înainte și nu-și explică nicicum, cum se culcase cu el. N-am nimic cu Gorbaciov ce sǎ zic, un grădinar care cultivase pepeni în Europa de est și la vânzare, au scăpat din cântar rostogolindu-se către vest. N-o înţeleg pe “bunicuţa”, uite-te la ea cum se dă uţa în Rao cu Gorbi!... 

Nu departe, la Editura Cartier, corbii Paul Cernat și Vintilă Mihăilescu prezentând o Istorie a Scufiţei Roșii, făceau apel cu voci tunătoare strigând că Bunicuţa aia de-alături ce clamează despre libertate și moarte e lupul cel rău care, n-ar avea ce sǎ caute la Târgul de carte.

            În rest mulţi corifei și cori-fiţe pudrate, seduse și abandonate. Măști de crocodili și găști de intelectuali fini și subtili. M-am simţit topit de căldură și puţin exclus. În plus, cărţile mele nu erau la standul editurii Paralela 45, navigau pe altă paralelă. E de presupus că Vlasie… L-am lăsat pe Liiceanu cu Dragul lui turnător la Humanitas și m-am întors acasǎ.

Dintr-un viitor volum Tablete în alb și negru