A fost ziua treia

A locui lângă poezie ca pe malul unui lac…

A locui poezia ca o fiinţă acvatică…

A locui fără poezie ca o piele de şarpe abandonată…

A înlocui poezia cu o femeie pe care nu o vei întâlni vreodată.

Poezia lui Florin Dochia se eliberează de metafore în Noptalgiile sale, nu la fel ca legendarul personaj feminin cu acelaşi nume din basmele românilor, care-şi aruncă pe rând cele douăsprezece cojoace amăgită de vântul călduţ primăvăratic al soarelui, ci e mai degrabă  o fiinţă hieratică, ceva între gheişă şi curtezană, încălzită din interior în lumina rece a lunii, ce se eliberează cu neuitare de sine, cu răbdare şi artă - de lucrurile intime… .

Dochia este în Noptalgii egal  cu el însuşi, păstorind în marginea raiului un cortegiu de fluturi (Marii, Lanily, Emily, Minumi, Anelise) desigur ca un mare maestru în ceremoniile ceaiului, căci nu-i aşa,

numai o femeie cunoaşte

adâncimea neantului

numai ea poate coborî

fără a se pierde

până la capătul

de unde pentru mine

nu mai există întoarcere

A fost ziua treia la sărbătoarea Detectivului literar al lui Firiţă Carp şi cu un important debut; Elena Dinu, Poeme!

e primăvară-n toamna

întinsă la uşa mea, în taină…

lucrare de-nceput de vis

trăit în somnul pământului…

Şi când se scrie aşa, ai certitudini!

„se strânge aripa sub rana din coastă”

şi darul rămâne primit!