sâmbătă, 29 decembrie 2018

Între Crăciun şi anul nou


     
        Felurite sunt întâmplările de la bloc. Şi ele se multiplică exponenţial dacă beneficiezi, ca să zic aşa, de mai multe blocuri. Din punctul ăsta de vedere sunt un om avut. Iarna plec de la scara E, din Piteşti, Cartierul Craiovei, vis-a-vis cu Kaufland – taman în frumoasa noastră capitală împodobită cu beculeţe şi lampioane cât se poate de european de primarele Firea –, la reşedinţa copiilor, din scara A, vis-a-vis de Auchan, în Cartierul Titan.
Am care va să zică o experienţă suficientă ca locatar şi, nu e necesar nici măcar să-mi confirme cineva informaţia din trei surse, talentul scriitoricesc din mine îmi dă dreptul să fac pe deşteptul când se cuvine… Pot ieşi în piaţă să povestesc întâmplări care contează de la bloc. Pot face şi o comparaţie între preţurile de la hipermarketuri, dacă vă interesează.
Azi subiectul e de la scara A şi personajul, o cucoană grasă ce înfloreşte ca o muşcată în fereastra din stânga, fără perdea, la parter, lângă o pisică neagră, de fiecare dată când  intru în bloc. De la o vreme se pare că m-au părăsit toate blondele şi mă urmăresc doar bunicile şi pisicile fără noroc.
Asta e! Căt să te ocrotească şi Dumnezeul atotputernic la atâta nărod! Până la urmă tot se sparge ţeava şi coboară apa din pod. Bine că ne-a lăsat măcar de sfânta zi a Crăciunului!

O sonerie insistentă mi-a ghidat privirea înceţoşată, întâi în perete, către ceas, unde limbile lămureau cumva că e trecut de 11, iar apoi către ochelarii de pe măsuţă, care mi-au confirmat prin lentilele progresive că trebuie să deschid omului care-o fi la uşă. A doua zi de Crăciun nu se face, nu-i aşa, să ţii pe nimeni să aştepte. Oricine ar fi e binevenit!
Părea un necunoscut. Era un necunoscut sadea! Civilizat, omul mi-a zis că stă la parter, i s-a umezit peretele şi luând-o pe firul apei în sus a ajuns la noi. L-am invitat să intre în casă, s-a descălţat, dar nu s-a oprit în sufragerie, cunoştea dispunerea camerelor şi a făcut escală direct în baie, pregătit să ne recomande magazinul de unde puteam cumpăra eventual o pereche de cizme de cauciuc.
Surpriza mare a fost a lui! Locul era uscat, balta secase. Insistent, a pipăit zidul şi dintr-o dată s-a luminat. O urmă de umezeală îi confirma că pe-acolo se retrăseseră marţienii în imersiune cu baltă cu tot într-o altă dimensiune.
Depăşind momentul, am constatat împreună că nu există nici o fereastră de vizionare, problema aflându-se desigur dincolo de zid, în coloana comună.
Tot el, îi revenise flerul, intuind aflase, ne-a asigurat că penetrase misterul, noi să stăm locului. Problema se mutase pe cealaltă scară a blocului, perete-n perete cu noi. Ca să nu ne stresăm inutil, ne-a promis că urcă să ne detalieze rezultatele investigaţiei. Ce vecin cumsecade! Cinste asociaţiei de locatari care l-a crescut!
Chiar s-a dovedit de toată isprava. A revenit jubilâd:
– E în dreptul dumneavoastră spartă ţeava! Am rezolvat dilema. O să opresc de la vană de jos apa caldă pe coloană şi o să pun un afiş, civilizat, frumos. Azi nici o scaldă, nici un duş! Asta-i tema! Declarăm zi de economie, până se rezolvă problema. Rămâne să chemaţi după sărbători, că acu nu vine nici dracu, un instalator să repare. Ţevile sunt comune.
Ce minune de om! În sfârşit putem pleca la plimbare în parc cu copiii.
Pe drumul de întoarcere, după ce am admirat luminiţele de Crăciun şi lampioanele lui Negoiţă, am primit telefon de la nevastă-mea, că o asediaseră vecinii.

Cum am ajuns, muşcata din fereastra fără perdea, ne aştepta. Nicidecum pudibondă, mai degrabă ca o sondă gata să erupă. Eu bunic grijuliu, în pragul disperării, nici nu-mi explic cum m-am dus să ating palierul de sus al scării, strategic cu nepoţii, la etajul patru, ieşind din teatru de operaţiuni şi scăpând viitorul ţării de inamic.         
O vălmăşeală teribilă de glasuri se-amestecau ca într-o operă tragică. Muşcata, triumfătoare, cu pieptul înainte, parcă era lady Machbeth, soţia ce şi-a împins soţul la crime. Glasul ei de soprană celebră, puncta în urechea subsemnatului, când şi când, dramatic, faptul că nu putea să ia coroana regatului dacă nu se repara ţeava.
Un zdrahon, antropofag ca expresie, venise de pe scara vecină să împlinească profeţia comună a vrăjitoarelor. Machbeth, chiar dacă nu era soţul doamnei, combăteau împreună.         
În rolul lui Duncan, ginerele meu, regele sacrificat, era cuiul lui Pepelea, abia de făcea faţă asaltului turbat. Drept e, mai presta şi fiică-mea, dar elocinţa ei de oracol, nu era la înălţimea vocilor din spectacol. Până ce îi veni ideea salvatoare să sune la 112.
Ca într-un miracol, o patrulă de poliţie pătrunse în scară. Şi ca într-un miracol şi mai mare, în vocea muşcatei se produse o transformare. Câtă dulceaţă, ce miere îi lumina faţa ce vărsase până atunci pe gură doar fiere!
Ce bine că aţi venit domnilor poliţişti! Eu sunt şefa de scară şi oficial vă informez că suntem trişti de când s-au mutat la noi aceşti locatari ai norocului. Ne-au stricat atmosfera în scara blocului. Nu respectă programul de linişte între două şi cinci, scapă obiectele din mână la bucătărie special după ora zece şi au spart şi ţeava de apă ca să ne inunde. Iar azi, în loc să cheme instalatorul să repare, au ieşit la plimbare. 
Pe deasupra, doamna care stă cu copilul şi zice că e bunică, nu comunică şi nu mă salută regulamentar când mă întâlneşte şi fumează turceşte la geam ca un căprar tabac, de-au căzut toate frunzele din copac.
– Poate nu vă cunoaşte, abia ne-am mutat! încercă fiică-mea o idee... şi frunzele cad că e iarnă şi s-au uscat!...
– Bine, dar ea, ca femeie, nu m-a invitat nici la cafea. Şi vă mai spun ceva, încă un aspect. Răstoarnă gunoiul la tomberon în fiecare zi! E deja suspect major!... Iar domnul acela bătrân care zice că-i soţul ei, scriitor, sună la interfon, n-are chei…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu