Tobârlan şi Oaia fantastică
Ori
de câte ori trebuie să vorbesc despre mine, devin uşor confuz. Mă afund în
vechiul paradox al identităţii. „Cine sunt eu?”
Este
adevărat, nimeni pe lumea asta nu poate da mai multă informaţie pură despre
mine însumi. Cu toate acestea, când încep să povestesc, eu, povestitorul, din
cauza sistemului subiectiv de valori, a calităţii diferite a percepţiilor, limitelor
puterii mele de observaţie şi concentrare, a altor factori perturbatori, am
tendinţa de a selecta şi elimina o mulţime de aspecte care ţin de mine, cel
povestit. De aceea, de multă vreme mă chinuie o întrebare: oare cât adevăr
obiectiv mai rămâne la o adică din mine?
Am
citat aproximativ dintr-un Haruki Murakami „Iubita mea, Sputnik” şi, după cum
v-am mai spus într-un text anterior,
El - japonez,
născut în 49 în Kioto.
Eu -
născut cu un an mai devreme, în Merişanii de Argeş.
El -
în căutarea oii fantastice.
Eu - în
căutarea unui Tobârlan la fel de fantastic şi misterios ca personaj. Am
descoperit ulterior într-un câmp alb infinit aproape aceleaşi cuvinte cu literele
negre cât se poate de diferite…
În
noaptea de porţelan dinainte de marea criză din iarnă şi eu şi el am avea nevoie
de un felinar petromax în lucarnă. Eu pentru Sputnik , el pentru Tobârlan.
Mă
tot gândesc cum i-ar sta lui Tobârlan pe tatami la lumina îngălbenită a petromaxului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu