Despre mine

*  

       

          Nu-mi plac CV-urile. Poate ca al meu nu ma satisface. Paisprezece  carti publicate: Pasarea cetii. Tablouri dintro expozitie. Editura Tip-Naste,1995. Glont de argint, Editura Paralela 45, 2008. Dosarul "Albastrii". Fenomenul Pitesti 1971, Editura Paralela 45, 2011, Bursa ingerilor in doua edituri Editura Paralela 45, 2012 si Editura Transilvania,2012. Gusterele, Editura Paralela 45, 2013
Norduri, Editura Paralela 45, 2014. Jurnal din anul Apocalipsei Editura Cervantes 2015. Gusterele. Editia II-a, Editura Cervantes 2015. Din arginturile mele, Editura Art Creativ 2016, Argintarium, Editura Art Creativ 2016, Ceara si miere, Editura Grinta 2017, Tablete in alb si negru, Editura Grinta 2017, Albastrii, dosarul, Editura Detectiv literar 2018, Copacul cu icoana, Editura eCreator 2018. Al cincilea anotimp, Editura Detectiv literar 2019.

          In rest, risipiri pe la diverse reviste, site-uri literare culegeri de cenaclu si antologii.

          E putin, daca scrutez anul de nastere - 02.11.1948

         

*

Aprecieri critice

    Ion Toma Ionescu e un lup singuratic.Netributar cu nimic promotiilor de poeti optzecisti(nouazecisti),cu mirabila distanta fata de modelul Nichita,el se nutreste cu toate programele lirice ale veacului in amurg,asumandu-si in plus sunete ale poeziei nipone. Versul e net, sigur si isi refuza discursul.

E un vers de o frumusete glaciala, abrupt traversat de efluvii selenice. Cu ostentatie "simplu" si (doar in aparenta) neincifrat, acest vers are o curgere muzicala ce nu e cautata, vadind o impecabila tehnica. Nu de mester aurar( poetul nu e un jubilant) ci de argintar (semnul cast al unei vigori indeobste defensive)        Gheorghe Tomozei

       Exista fara doar si poate,o distinctie aristocratica in versurile domnului Ion Toma Ionescu al carui prim volum intitulat Pasarea cetii Ed. Tip-Naste.Pitesti.1995) constituie un debut remar-cabil. Sobrietatea acestor poeme provine din acuratetea scriiturii,din delicatetea caligrafiei,si,nu in ultimul rand dintr-un fin decupaj al detaliului autorul lor izbutind sa faureasca adevarate vitralii luminate de intensitatea starilor de spirit.     
Daniel Deleanu

          Nu văd prin ce aş depăşi marginile îngăduitului, atribuind poemelor frumoase complicaţiuni interioare, o dinamică proprie, structuri, daruri şi calităţi, care, în acest punct cel puţin, sînt pentru cititor izvor de alimentare sau „oxigen letal”: „cu laserul/în mâini/ca un lujer/copilul magistru/trasează/conturul/inexorabil/al clipei/îngeri/cu trupurile/străvezii/aşezaţi în bănci /lustruite/deprind/exerciţiul umbrei/din timp/în timp/crupierul de lut/răstoarnă/pe masa/de joc/gloanţe/de argint”.                                                                        Maria Diana Popescu

          O aparitie de exceptie este cartea de poezie"Glont de argint" semnata de pitesteanul Ion Toma Ionescu. Pe cat de discret este in viata de zi cu zi acest om, pa atat de discret a fost si este acest om si in viata literara. Tineretile acestui poet, daca nu si adolescenta, i-au fost aprig incercate de capriciile vremurilor revolute.  Cata vreme domnia sa nu este un resentimentar, nu ne putem permite sa divulgam  ceva din nedreptatile care i s-au facut pe toate planurile vietii sale sociale.

Poezia cuprinsa in acest volum sta sub specia a doua teme - Lutul si Pasarea cetii. Cartea intreaga, versul chivernisit cu migala extrem-orientala, au stralucirea sabiei de samurai, o stralucire strunita de regatul umbrei din teaca de alaturi.                                Aurel Sibiceanu

Autorul acestei cărți, (Dosarul"Albaștrii")personaj în același timp, Ion Toma Ionescu, nu orientează reflectoarele asupra lui, nu se bate cu pumnul în piept, nu bate din pinteni, nu se dă cel mai mare și mai tare. Încă un motiv, pe lângă abundența documentelor, de a ne convinge că avem de-a face cu o carte care exclude fabulația deși se citește ca un roman senzațional.                                                                                         Marin Ioniţă

O poezie cuprinzând prospecţiuni ale realităţii, materializate, frecvent în definiţii pe care autorul le dă elementelor lumii concrete, într-o continuă tentativă de luare în stăpânire, prin cuvânt, a acesteia, alcătuieşte volumul Glonţ de argint, al lui Ion Toma Ionescu, apărut în colecţia Conexiuni, la Editura Paralela 45 din Piteşti, în 2008, în care autorul, experimentând, haiku-ul, în, poate, majoritatea textelor, caligrama (de pildă, în Olarii cei mari), în altele, construieşte poezii sugerând grafic glonţul – laitmotiv, de altfel, în carte (precum fluturii / gloanţele ard argintul / zăpezii din noi) –, fiindcă percepe cărţile, în general, ca trasoare / înfipte în inima mea, în care ceremonii sticloase / şi fixe / cuvintele tac / nesfârşit, fiindcă, deşi caută cu febrilitate, prin aprinsele cărţi, rămâne mereu cu spaima-ntrebării / ca o bârnă / carbonizată…, câtă vreme în cer bat aripi / necuprinse ecouri / sporind distanţe.                                                                                  Mioara Bahna

 

Un astfel de dosar foloseşte ca bază poetul Ion Toma Ionescu pentru volumul Dosarul „Albaştrii”. Fenomenul Piteşti 1971 (Paralela 45, 2011). Câţiva tineri  la începutul anilor ’70, cu aplecare spre literatură şi arte, se constituie aproape organic, spontan, într-un grup care aderă la un cenaclu, crează ei înşişi un cenaclu, se întâlnesc prin cafenele şi acasă la unul sau la celălalt pentru a-şi citi producţiile, se împrietenesc, se îndrăgostesc alţii… Un lucru absolut firesc într-o societate. Nu şi în societatea comunistă de la noi. Tinerii elevi şi studenţi sunt monitorizaţi de Securitate cu exces de zel, unii racolaţi ca informatori despre ceilalţi, demascaţi într-un proces public la casă de cultură. Vieţile tinerilor visători de la Piteşti au fost strâmbate brusc de intervenţia „organelor”.

Un volum croit pe un dosar de urmărire informativă de la CNSAS, mai ales când personajele nu sunt celebre, îndeobşte nu poate fi decât unul banal şi plictisitor. Ei bine, acesta nu e. Augustin Doman         
                                                      

Opurile „de senzaţie” excelează printr-o evidentă „punere în scenă” care, în dese cazuri, ratează tocmai autenticitatea necesară convingerii cunoscătorilor, fiind abordabile doar ca lecturi ocazionale.Mărturii ale celor măcinaţi de sistem sunt multe. Puţine reuşesc să treacă dincolo de simplitatea depoziţiei brute. Nu ştiu câte cărţi beneficiază de talentul unui om de litere, fie el reprimat de condiţionări impuse sau de presiuni exterioare cărora nu li s-a putut opune. Una mi se pare a fi Dosarul «Albaştrii» - Fenomenul Piteşti 1971, alcătuită de Ion Toma Ionescu şi publicată la Editura Paralela 45, 2011.
Dumitru Ungureanu

  

Chiar şi această carte copleşitoare(Dosarul „Albaştrii”), scrisă de  cel mai taciturn om pe care l-am cunoscut, de ITI(Ion Toma Ionescu), face parte din Marele Program al Secţionatorilor. Au învins până la capăt! Ne-au resuscitat memoria, ca în acest fel să ne mai autosecţionăm încă o dată _ a câta oară? Pentru că, sunt convins, nimeni nu va învăţa nomic din întâmplările de acum 40 de ani, nu se va imprima nimic în gena noastră naţională, nu se va dezvolta antidotul care să ne ferească de ticăloşie, trădare, fudulie, cruzime, bigotism şi prostie_ trăsătuyri remarcate de toţi călătorii străini prin Ţările Române de la 1500 până la Dimitrie Cantemir şi după... până în zilele noastre.  
Călin Vlasie   

                                                                            

Instantanee ale realităţii urbane, imagini vizuale generatoare de spiritualitate transcendentă, enunţuri stilizate impecabil, frumuseţe lapidară a versului şlefuit  cu inflexiune rafinat niponă, sunt trăsături cunoscute şi recunoscute ale scriiturii lui Ion Toma Ionescu. Să urmărim ideea poetică aşa cum se iluminează ea din versurile caligrafiate în volumul Bursa Îngerilor.

Poetul Ion Toma Ionescu e fascinat de ideea unei călătorii spirituale în universul haotic şi de nedesluşit . Deschide aşadar Bursa Îngerilor, unde-şi va identifica protectori şi călăuze pentru parcursul lui spiritual. În  drumul său iniţiatic poetul descoperă şi consemnează adevărurile ascunse în Cuvânt. El rătăceşte „prin nisipul stelar”(Letopiseţul iubirii....  

Virginia Paraschiv    

                                                          

 Poetul Ion Toma Ionescu negociază, la Bursa îngerilor, cu o splendidă inocenţă. Sprijinit în genunchi, palmele desfăcute, privirile fixând bolta cu aripi – tot felul de aripi – atitudinea celui smerit, poate puţin înfricoşat, care simte, însă, că de-acum nu mai are nimic de pierdut.
Versurile volumului, publicat anul acesta, la Editura Paralela 45, observă şi formulează delicate concluzii. Trag linii între dimensiuni, îşi permit s-o facă, pentru că ele, versurile, şi-au cucerit deja dreptul de a însoţi paşii zilelor şi-ai nopţilor acolo unde muritorul de rând şi cuvântul de rând abia de tresar, abia de prind culoare în obraji.
Bursa îngerilor este o carte a poveştilor de după poveste, a rostirilor de după toate celelalte rostiri. De-aici şi impresia de viaţă trăită cu încetinitorul, lăptos, suspendat, în aşteptarea unui nou soroc.

Denisa Popescu

       O poezie sensibilă, oarecum sinusoidală din punct de vedere axiologic, transpusă auctorial ca un ecou decodat al propriei ontologii, trăite sau imaginate, ne oferă Ion Toma Ionescu în volumul Bursa îngerilor (Editura Paralela 45, Piteşti, 2012). Într-un areal populat cu oameni care tind să fie neutri, conformi şi fazi, autorul simte nevoia să-şi populeze spaţiul cu îngeri (disponibilitate a ingeniozităţii sufleteşti şi a regenerării fiinţiale mai degrabă, decât a unei religiozităţi asumate), demers îndrăzneţ, provocator şi nonconformist, la capătul căruia apar cu trup odihnitor, lunecos şi efemer poemele morgane.

        Magda Grigore

 Poezia  Ion Toma Ionescu îndeplineşte prima condiţie a artei: se naşte din sentimente şi trăiri. O îndeplineşte şi pe a doua: trăirile şi gândurile sunt transfigurate. Cea de a treia este, de asemenea, îndeplinită: poezia lui este înţeleasă şi lasă spaţiu pentru interpretări. E o poezie sinceră, rodul frământărilor curate, porneşte din viaţă şi se întoarce la viaţă. Nu e un lucru neînsemnat, ci extrem de semnificativ. Într-o lume a avantajelor, a luptei pentru avuţie, poezia lui Ion Toma Ionescu nu cere şi nu aşteaptă nimic. Împlineşte hulita sintagmă (pe nedrept, desigur că pe nedrept hulită!) a artei pentru artă. Dar pentru ce altceva ar trebui scrisă poezia, pentru ce altceva ar avea poeţii insomnii. Şi pentru ce ar trăi.

Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.

........

Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripele lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.

Iubitor de Nord, Ion Toma Ionescu este un solar în fond. Adică poet.

Petre Anghel

            Cartea de versuri „ Norduri” a poetului Ion Toma Ionescu apărută la Editura „ Paralela 45”, Piteşti, 2014, adună, într-un mănunchi de flori albe, aproape cincizeci de poeme, multe dintre ele având în componenţa titlului cuvântul „ nord”.

            „ Nordul” nu face aici referire la zona scandinavă ( ca în poezia lui George Vulturescu, considerat „ poet al nordului”, în urma scrierii câtorva volume inspirate de aceste ţinuturi), ci mai degrabă este punctul cardinal, singurul pe care îl indică acul unei busole, ajutându-ne să ne orientăm într-o călătorie... Că doar ce suntem pe lumea asta altceva decât nişte trecători, mai mult sau mai puţin singuratici, încercând să desluşim o parte din tainele universului? Am convingerea că I.T. Ionescu, călătorul, nu se va rătăci niciodată, fiindcă lucrurile care contează şi de care este înconjurat au coordonatele lor bine definite, „ nordul” aflându-i-se la îndemână, fie că e de literă, de stea, de guştere, de salcie, de umbră, de animal, de strigoi, de cuvinte sau de piatră...

            Metafora „ nordului” nu e nouă în lirica universală, dar de data aceasta o descoperim cu extinse rădăcini în biografia de suflet a autorului, iar modul original, în care o face să-i strălucească faţetele, duce la crearea unui spaţiu rece, distant, intangibil, în care vieţuiesc în condiţii nu tocmai prielnice gândurile, sentimentele, concepţiile, atitudinile scriitorului.

Domnita Neaga


Ion Toma Ionescu nu-și face scrupule de formulă și convenții. Scrie cum îi vine poeziei mai la îndemînă, ba în clasice, ba în albe, ba în marginea prozei. Nici pe registrul atitudinilor nu se inhibă de prejudecata coerenței și nu se limitează din vreo pricină structurală ori programatică. Navighează în voie, lejer, între șăgălnicie senzuală și pietate (religioasă, familială și culturală deopotrivă), între reflecția mai melancolică și gratuitatea mai euforică. Nu mai puțin liber se mișcă (deși e o libertate înșirată cronologic) între notația fulgurantă și poemul mai vorbăreț, cu bătaie spre realul imediat, dar și (ușor) spre parabolă, spre poemul de prelucrare. Începutul l-a făcut cu boabe imagistice, cu mici și delicate imagini-enigmă, dar pe parcurs imaginația s-a relaxat și s-a adaptat unui debit confesiv mai consistent. Argintarium e o recoltă de pe întreg acest traseu de voie (de voie bună în general, păzită de o undă de umor de sine).'

Al. Cistelecan

        

Copacul cu icoană. Povestitor născut iar nu făcut, Ion Toma Ionescu are o sfătoşenie rară astăzi, într-un secol al acceleraţiei, al grabei de a trăi arzând numai la suprafaţă, de a trece repede mai departe, uitând sensul zilei de ieri. Naraţiunile sale te implică fără să-ţi dai seama, au ceva de film captivant prin imagine şi nu prin suspans. Personajele sunt vii, chiar dacă se-ndreaptă senine spre moarte, dimensiunea etică a situaţiilor de viaţă este dominantă, chiar dacă discretă, cum stă bine unei creaţii de valoare estetică incontestabilă.

Florin Dochia