iscusitul Meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã.
lucrul era bun
şi-a împreunat mâinile,
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zărit pe om, dupã chipul lui
în lutul pamântului dându-i duh
scrie scriptura
şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã-l laşi pradã singur
sã pazească via
cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
bulgãrele albastru storcând deasupra
boabe de rodie
îi plãcea cum se modelau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii
astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit sărbătorind
împreunã ispitele nopţii
în dimineaţa celei de-a saptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeea în iubire
şi înluminându-se
s-a depărtat
