Noul roman albastru _ fişe

Fugise din ţară imediat ce s-a stricat Caritasul. Invenţia diabolică ce stârnise isteria celor mulţi, dornici de înavuţire prin metoda simplă că „de-aia s-a făcut revoluţia”, să-ţi pice nu-i aşa, bunăstarea din cer. Prăduise câteva mii de năpăstuiţi aşzaţi la coadă de bună voie să-şi doneze bruma de averi pe listele de subscripţie, ca să devină peste noapte acţionari capitalişti.

Tocmai îşi pierduse slujba de la securitate, fiind renumit prin chiolhanurile şi scandalurile ce prejudiciiau faţada şi aşa şifonată, pe care domn profesor Măgureanu încerca s-o repare, spoind-o cu bidineaua. I s-a tras, atunci când în biroul comandantului Constandache, a pătruns o cioardă de ţigani revoltaţi că domnul căpitan i-a înşelat, încălcând nu ştiu ce înţelegere parafată în restaurantul Muntenia. Purtau la ei ca pe un trofeu legitimaţia nefericitului ofiţer, aflată-n păstrare, obligat să admită cu acel prilej, că statura s-a îndesată ce se rostogolea  în plină stradă ca un butoi dogit, lăsând în urmă un miros specific, nu cadrează cu noile principii ale instituţiei în curs de reabilitare.

S-a înscris în barou câteva luni, până când boemul petrecăreţ s-a gândit că nu i-ar sta rău, cu intuiţia şi simţul lui organizatoric dezvoltate la secu, să devină înger şi să ia în mână hăţurile unei intreprinderi de înşelătorie publică, dintre cele multe ce răsăriseră ca ciupercile după ploaie.

Şi-a tras firmă capitalistă, Philadelphia – nu era timp de sediu, zgârie-norii urmau să traverseze oceanul mai târziu  – în două barăci de şantier, rămase părăsite la marginea oraşului, în câmpul de lângă Sala Sporturilor, împrăştiind zvonul că americanii au venit în sprijin cu fonduri pe care domnul căpitan le va gestiona, cum ştie el mai bine, pentru acţionariatul înghesuit ordonat să se înscrie pe listă, ca să-şi inmulţească de opt ori veniturile.

Practic cred că aici s-a greşit (una dintre greşelile tinerei noastre democraţii), când s-a ales optul ca cifră exponenţială. Eu zic, dacă s-ar fi ales cifra şapte (şapte minuni... ne-am dorit prea mult!), altfel ar fi mers lucrurile şi s-ar fi scris istoria. Aşa, bietul căpitan, dupa câteva săptămâni a trebuit să se retragă fugind cu banii şi oprindu-se direct în America, probabil că în Philadelphia. Şi-a luat cu el şi ştampila. 
Se pare că ştampila nu l-a ajutat prea mult pe pământ american, căci după ce şi-a tocat mărunt capitalul, e destul de scumpă viaţa pe-acolo, îl regăsim la un moment dat în haine ponosite la poarta ambasadei Romaniei, întrebând insistent pe unul de-al lor, oficial american, din greşeală, cum poate să dea de colonelul Mugurel. Care „colonel”?... că Mugurel n-are cum, Mugurel...  îl ştia, consilier diplomatic.

Şi uite-aşa i-a stricat cariera amicului, ăsta fiind obligat să revină la Bucureşti, că doar ne angajasem ca ţară, să schimbăm vechile obiceiuri.

Mă interesa istorisirea lui V. stând pe bancă în faţa teatrului, sub razele blânde ale soarelui primăvăratic, tot mai atent din momentul când am simţit că el vorbea de personaje cu care mă intersectasem în Dosarul Albaştrii.

– Azi m-am întâlnit cu Mugurel după mulţi ani, nu l-am cunoscut şi-a lăsat barbă, are casă în Bucureşti. A pierdut la pensie în jur de 10 milioane, i-au rămas 40, din cauza vorbelor acelora care i-au întrerupt cariera. N-a fost cum îmi ziceai tu, niciodată, consul, ci doar „consilier”

Gândesc albastru, am 10 milioane pensie. Eu cât oi fi pierdut?...