Cu prastia in vrabii - Curierul zilei

In urbea noastra sunt prea multi poeti ?

Dă azi cu praştia Silişteanu după vrăbiile lui Virgil Diaconu. Urât !!!

Aş fi dorit ca astfel de acuze să nu se mai întâmple în teritoriul atins de înger al literaturii, As fi dorit ca limbile şerpeşti ascuţite, să se duieleze doar în zona politicului mocirlit azi fără scăpare şi fără Dumnezeu. Ce sevă poate hrănii atâta ură. Irosim copaci în flăcările iadului, în loc să dăruim hârtiei suflet nou, vrednic de fală. Reveniţi-vă oameni buni !..

Octombrie ca o vaduva tanara

Foto: Marius Stoianov



A trecut octombrie peste mine
ca o văduvă
tânără, înfrigurată
descheindu-şi cerga
de ploi
şi apele tulburi
s-au revărsat din zăgazuri
izbindu-ne

Mă încleştez,
cu braţele slabe
descărnate de frunze,
de coama de murg a vântului,
dar şoimul vânătorului
nu se mai întoarce

Mă las în genunchi,
parcă picioarele-mi
se scurg,
în două
firave
ape

Ea se descoperă, prelung
liber văluritoare,
ca un şuvoi,
ascunsă cum o lăsase Dumnezeu
când îi murise omul
pe primăvară

I se –mpliniseră pulpele,
şi şoldurile
îmbiau
doldora
de parfumul
merelor

Cum să mă-ntind în umilinţa
de-acum a tinerei femei,
să dau cep vinului să curgă,
şi cum să îmi desprind
fiinţa fără morţi în pământ,
de sabia celui înfrânt

Inima-mi se zbate
în capcana
strâmtă,
ca un pui
de vrabie

Becali,Bergodi,Belzebuth,Banel si Barroso,reitingul si iarba

Creştineşte, Becali nu mai avea puterea să înţeleagă specialiştii în iarbă. Conclavul tuturor dracilor parcă, se reunise pe Steaua să-şi deşerte nevoile, de se pârjolise întratât gazonul. Măndria de-altădată a patronului, întâiului cioban al naţiei!…
Veneau meciurile din ligă şi visul de mărire al Bănelului, prinţul fentei,
fin la gleznă ca o cadână, se năruia în nisip.
Într-o seară, după ce-l puse în scaun, se sfătui cu Barroso şi descinse către Muntele Athos ca să se-nchine la icoane. Noaptea avu un vis ce-i lumină întunericul.
Se făcea că Bergodi spurcase iarba. El cu buna lui creştere, cu educaţia lui domnească,cu amabilităţile faţă de presă şi galerie, zmintise locul.
Era nevoie de o schimbare, un alt limbaj, mai natural, îmbunătăţit cu înjurăturile de rigoare.
Înlătură Belzebuthul şi aduse şi-o turmă de miei să sfiţeasă arena.
Vorba zice, “să dai Cezarului”… Da cum să dai Cezarului ce-i al ciobanului?...
Fenomenul e la fel cu cel care se produce la Realitatea TV si Antene.
Dar nu poţi sti, dacă iarba, în speţă reitingul creşte acum, din înjurături, sau căcăreze de oaie…

Priveste dincolo de gard

Diagnostic - roman (Lucescu cel Mic)

A trecut meciul cu Franţa şi am realizat, dacă exista vre-o îndoială, cât de tulburaţi (contaminaţi) suntem în adâncurile fiinţei noastre. Mă sperie gândul că în mentalul românesc a crescut o tumoră, o ciumă care înfloreşte scabros, cu efervescenţa mucegaiului, de parcă mediul perpetuu propice ar beneficia de cercetări fenomenoligice de ultimă oră, seducătoare în fecunditatea lor.
Ce ne asmute unii împotriva altora?
Gena de care s-a vorbit atâta în cercetarea istorică, atinşi de rău fără să particularizăm în toate conceptele, stigmatul originii ?...
Politicul, cârtiţa ce ne-a răscolit organismul ca un cancer latent ?...
Banul, lăcomia ce s-a dovedit viermele de oţel al tranziţiei ?... Oare ce ne-a cutremurat întratât edificiul domestic?
Copil fiind, încă aveam repere, buimac în căruţă mă trezeam în câmp când mijeau zorii, seara mă minunam de îmblânzirea sudalmelor, şi de tandreţea cheltuită cu grijă de bunici, când adăpau animalele de povară.
Duminica în straie curate, intram cu toţi în biserică, dar scăpam din vedere, noi nepoţii, la închinarea icoanelor. Ne revedeam la horă Devale.
”Devale” era undeva în capătul văilor, satul coborându-se pe trei văi, Valea Pribei, Valea Ţigăncii şi Valea Boierească, până-ntr-un parc unde-si înălţase conacul Lupeasca(Fără legătură cu Lupescu directorul federaţiei...), nume de legendă de care n-avem să facem aici vorbire.
Noul regim de-atunci păstrase obiceiul, şi încă dădea hore, la care se strângea şi se veselea tot satul. Nu se ştersese întreagă bucurie pe feţele oamenilor, chiar dacă dispăruseră cumva boierii pe Valea Boierească.
Era şi fotbal, CAP-ul, noul stăpân cedase în parc un teren unde tronau porţile alea mari cu plasa ruptă, în care FC Merişani dădea goluri din toate poziţiile. Însuşi Dobrin înobilase aici odată, un muşuroi de furnici lansând un trasor măiastru, pariu câştigat, destupând apoi un butoi cu bere, de s-a bucurat toată asistenta. O tempora.
Ce s-o fi schimbat de atunci, că doar nu libertatea ne-a învrăjbit în asemenea hal. De unde atâta încrâncenare ?
Puteam accepta că Băsescu e singurul care ne poate uni, uniţi în ură, dar Lucescu cel mic, mi-e peste putere să înţeleg.
Oameni buni, nu ne mai convine nimic, am jucat cu Franţa, pierdem reperele, nu mai ştim să zâmbim, criza e oarbă, noi suntem criza, suntem bolnavi, grav bolnavi, mi-e foarte teamă, e mare riscul, devenim diagnostic, precum depresia, gripa, suntem romani...