duminică, 4 septembrie 2011
joi, 1 septembrie 2011
Ceaţă cu aeroport
cercuri de ape în jur
desferecate
schenghenuri
schenghenuri
sub retină
flashurile indigo
ale blitzurilor
mătasea cuvintelor
lâncezândă
pe manechine de ghips
aeronave atinse
precum popicele
de izbitura kerosenului
şi paşaportul
în geanta burduşită
cu şuruburi şi cuie
(lipsesc doar
procedurile de fixare
a metaforei)
mustind de lună
vameşul
cercetează viza
dincolo-n noapte
ca o nălucă
tulburătoare
ea aşteptând
cu prepelicarul
în lesă
miercuri, 31 august 2011
Toaca la Văratec
Precum glasul lui Dumnezeu, toaca rasună direct în auzul inimii. Te copleşeşte cu sunetul şi ritmul simplu, alungând răutăţile gândului de peste zi. Incantaţia scândurii de fag sub lovitura ciocanului bine strunit, este deasupra lucrurilor pământeşti şi cheamă spre adâncimea de nepătruns a iertării şi raiului.
Legenda spune că Noe, la îndemnul lui Dumnezeu, a fost primul cel folosindu-se de toacă, înaintea Potopului, spre a îndrepta fiinţele alese supravieţuirii în pântecele ocrotitor al Corabiei.
Azi corabia bisericii, la înălţimea veacurilor de dinapoi şi în hotarul veacurilor de dinainte, aduce aminte poporului său tainele sfinte ale ortodoxiei, fându-ne să ne eliberăm de ritmul amăgitor al lumii.
Nota: Pt o imagine mult mai clara clic pe link;
marți, 30 august 2011
Agapia superba gradina
Două sunt încântările care rămân în suflet, în afara sentimentului desăvârşit al apropierii de Dumnezeu, după ce laşi în urmă porţile Agapiei. Şi amândouă sunt legate de ceeace ochiul a putut primi ofrandă, din culoarea risipită cu dragoste şi artă _ afară, în grădină, unde sălăşluieşte în toată splendoarea Raiul de pe pământ al florilor, îngrijit cu pasiune şi pricepere de cele 400 de măicuţe, unele deosebit de tinere, dedicate slujirii tainei acestui loc minunat şi sfânt, şi _ înauntru, în şoapta luminii din picturile ce încălzesc pereţii sub penelul dăruit cu har al marelui pictor Nicolae Grigorescu.
Nota: Pentru o imagine mai clara clic pe link:
Nota: Pentru o imagine mai clara clic pe link:
În metru antic
e sigur că piatra
a fost pe lume
înaintea lui Dumnezeu
altfel cum să explici
apele curgând
între pietre
rotunjind pietrele
şi rostogolind
la vale nisipul
e sigur că
obosit şi singur
Marele Strateg
s-a relaxat
pe plajă
desenând în nisip
cu mâna dreaptă
poate îndrăgostit
femeia
după chipul său
cu linii mult ajustate
rotunjite
de expertiză
în timp ce
cu mâna stângă
ţinea pe cer
soarelui
apusul
a fost pe lume
înaintea lui Dumnezeu
altfel cum să explici
apele curgând
între pietre
rotunjind pietrele
şi rostogolind
la vale nisipul
e sigur că
obosit şi singur
Marele Strateg
s-a relaxat
pe plajă
desenând în nisip
cu mâna dreaptă
poate îndrăgostit
femeia
după chipul său
cu linii mult ajustate
rotunjite
de expertiză
în timp ce
cu mâna stângă
ţinea pe cer
soarelui
apusul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)