Omul de zăpadă

 Se dedică nepoţilor şi soţiei mele

Omul de zăpadă s-a oprit la geam

parc-ar fi o şoaptă dintr-o rugăciune        

l-a-mbrăcat în raze steaua de pe ram

şi-i stârni în ochi-i jarul din tăciune

Omul de zăpadă stă acolo- n ger

să primească renii încă de cu seară

îngerii pe schiuri colindând în cer

i-au picat în suflet lumânări de ceară

Omul de zăpadă a rămas de strajă

renii se-ntremează-n vălătuci de fum

Moşu-mparte daruri însoţit de vrajă

dar ce scurtă-i noaptea să pornim la drum

Omul de zăpadă fericit fireşte

prezentă onorul Mosului plecând

n-a simţit căldura cum îl năruieşte

şi de bucurie a căzut râzând

Harry Tavitian la Piteşti

         

          Se întâmplă rar, să te părăsească sufletul captiv şi să hoinărească, fără de lanţurile zilelor obişnuite de care ţi-este legat trupul bicisnic. Excursul acela e îngăduit doar cu puterea lui Dumnezeu. E atăt de aproape Crăciunul...

          Cât de simplu şi frumos ni l-a prezentat în câteva cuvinte aseară pe scenă, într-un spectacol cameral de excepţie, Varujan Pambuccian, botezându-l Noe al sunetelor. Am simţit că voi fi martorul unui miracol.

Când Harry Tavitian şi-a luat în stăpânire pianul imens ca o corabie, am ştiut că după ce s-au retras apele, corabia lui a rămas proptită pe stănci undeva pe un vârf de munte. Soarele arzător a înviat vegetaţia pe grohotişuri, păsările şi animalele sălbatice şi-au învins spaima, mute.

Doar atunci, după ce s-a închinat, a deschis zăvorul la fundul navei, în cala unde erau încuiate sunetele.

A tras aer în piept, le-a legat la gât şiraguri de clopoţei de alamă şi tălăngi, să le audă de departe şi le-a dat drumul să se rostogolească la vale pe firul unei poteci doar de el ştiute.

Armonizând un amalgam de teme vechi armeneşti, balcanice şi romaneşti, cu ingrediente Negro-Spirituals afro-americane, din care s-a născut jazzul , izbucnind apoi dramatic în bucuria colindelor, Harry Tavitian ne-a deschis sufletul mohorât de vremi, oferindu-i clipe luminoase de sărbătoare şi artă.

Mulţumim bravi armeni că ne-aţi adus aminte de Romania noastră.

Un link despre Rosia Montana

Rosia Montana

Sibilinică.

Se pare că ultima Filială a Uniunii Scriitorilor care a acordat premiile pentru cărţile tipărite în 2010 a fost a Piteştiului. Nu că am fi ţinut cu tot dinadinsul, în anumite condiţii să putem deveni cei dintâi, pur şi simplu aşa s-a nimerit timpul când unghiul alinierii planetelor s-a deschis favorabil unei stări de concordie –  pasăre rară, ivită doar la sărbători în arealul subcarpatic al orgoliilor scriitoriceşti argeşene.

Să nu credeţi cumva că n-au fost luate şi măsuri de siguranţă.

1. Dacă au existat, au fost pitite afişele.

2. S-a produs (ne)voit o oarecare confuzie cu privire la ora când se distribuie la primărie pachetul de sărbători.

3. S-a anunţat pe canalele mas-media că se mai poate plăti cotizaţia de membru până la sfârşitul festivităţii.

4. Nu în ultimul rând, s-a aflat pe surse, faptul că sponsorul premiilor ţine să rămână cu tot dinadinsul anonim(Grosul îl dăduse tot cultural, la o biserică...).

5. Şi pe deasupra, s-a vorbit cu Gigi Becali să iasă  la tele-vizor la ora potrivită şi să prezinte condiţiile de participare la Concursul de imnuri – Steaua sus răsare.

În condiţiile date, potenţialii scritori conflictuali nu au ales să  participe şi premiaţii s-au putut bucura în linişte de premii împreună cu juriul(descompletat şi el) şi încă vre-o doi gură cască printre care mă număram şi eu.

Lăsând gluma la o parte merituoşii premianţi ai anului editorial 2010 sunt: Magda Grigore, Liviu Capsa şi Ion Popescu Sireteanu.

Cel ce ar avea ceva împotrivă e invitat să tacă!

Mie mi-a plăcut Vânătorul de sacru al Magdei. Pe ceilalţi nu i-am citit. Nu e timpul pierdut...

Câştigătorul ia totul. Scene la SuperBlog. Partea II-a

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!

Ce zar ai avut maestre? Nu cumva aveai însemnat 6 pe toate părţile, de ţi-a ieşit mereu rostogolită cifra diavolească a fiarei, 66...6? Iar noi ăştilalţi, muţi, încremeniserăm toţi pe mână moartă?

Robin Molnar ia totul!...  Numele-i sună ciudat. Să fi el Anticristul, cel care a luat toate minţile şi punctele, câte-or fi fost... juraţilor?...

Mi-a plăcut Robintel, ardeleanul ăsta trecut prin Gorj. Are o scriitură lejeră, dar nu ea a contat, ci ideea strălucită cu Finn Şi Diana. 

Cine a urmărit vreodata pe un stadion de atletism un concurs de decatlon, ştie ce înseamnă să parcurgi cele zece probe epuizante, de la săritura în înălţime, la aruncarea greutăţii sau a suliţei, de la semifond la probele de viteză şi săriturile în lungime, iar la capătul celor zece probe sportivul mai are înca puterea sa faca turul de pistă şi să se prăbuşească în aplauzele pline de admiraţie şi respect ale spectatorilor.

Mai are importanţă dupa 30 de probe la SuperBlog, daca Finn nu s-a mişcat mereu cu egala dezinvoltură, sau Diana nu şi-a pus la Gală cel mai sexi tricou? 

Ştiţi de ce-l admir eu pe Molnar şi-l socotesc un erou pozitiv, pentru că nu şi-a pierdut capul şi-a rămas la femeiade vizavi, captiv... Pe când eu am plecat în Aventuria cu poeta Mimi în deltă  şi-am mai făcut şi-un schimb de neveste cu ciobanul, taman acum în  postul Crăciunului.
Aplauze pentru învingător!