Tinerete fara batranete

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişitit, pe mine
Mie redă-ma! 

Nota:

Despre Eminescu nimeni nu poate vorbi ca el.

Multumesc Doamnei Constanța Abălașei-Donosă pentru minunatul desen.

Colindati poeti, colindati

Vremea colindelor a trecut.

Nu mai ştim unde s-a mutat iarna.

Oameni cu halate albe

şi mineri au ieşit pe străzi

la miting, încă de ieri.

S-o caute prin cotloane,

s-o găsească tăvălită

prin tomberoane, undeva…

Doar poeţii ştiu amănunte,

cu spiritul lor viu.

Iarna  răzvrătită e-n noi.

Să-i chemăm pe poeţi

s-o înfrunte.

Staţi

o secundă

stimaţi cetitori

şi votaţi poezia.

Urgenţă 2. Pe scut sau sub scut.

Era normal să revin la subiect, e ştiut _ şi criminal să fii, tot  revii de cele mai multe ori la locul crimei, din senin, după vre-un obiect pierdut, pistolul, sau nişte sfori, sau să bei o cană cu vin. Destin pur şi simplu, sau vii cu flori.

Eu ce-am făcut ieri, decât să cad devastat în implozie, dând fiori după ce am constatat că Lucica, blonda cu caprele din copilăria mea, a devenit probabil bozie sau poate, stea.

Adică Făt Frumosul ei surd, n-a ajuns la timp călare pe Smurd, în cătunul copilăriei mele, să-i facă respiraţie gură la gură, sau cu aparatele performante, acupuntură, cum învăţase el la cursurile de paramedici, dovadă că sistemul girat de Raed Arafat în cătunul copilăriei mele încă e ied, n-a performat.

Îmi iertaţi probabilitatea clamată, nu vreau să-mi supăr nevasta, nu am toate datele, eu dau un exemplu, nu ştiu sigur dacă Lucica asta, e aia din templu.

Evidentă în acest caz, dreptatea preşedintelui. Adică, iniţiativa privată. Dacă ar fi fost plantată pe deal, în livada cu pruni, în aşteptare, o salvare dotată cu cele necesare, puteam eradica toate boziile de pe raza comunii.

„Şi în rest, când nu-i pericol de moarte vie, ce să facă salvarea!?...” Ar zice unii zevzeci.

„Cine are ceva de zis, poate să tacă în veci!”

Cum ce să facă! Se ştie că privatul  nu e ca statul ăla prăpăditul, lui trebuie să-i iasă profitul. Un principiu integrator, zice: ca să fie bine,  dă-i ţuică la popor!

Ai deci dubla salvare la purtător.

Cât n-ai urgenţe şi stai în livada cu pruni, răbdător, dai drumul la cazanul ataşat din dotare. Şi profitul e mare şi mai iei o salvare...

Post scriptum serios.

Mie unul mi se pare ca amandoi combatanţii, au dreptate. De ce unul pe faţă, altul pe spate, unul sus, altul jos, atunci !?...

1.1.2! Să vină Smurdul vă rog frumos!
O găină beată a-nţărcat doi prunci.

Pe scut sau sub scut. Urgenţă.

Coexistau paşnic în mine, două lumi. Nu vestul şi estul, nici lumea- lume şi a treia lume, nici lumea reală şi lumea din vis, n-aţi ghicit!... N-are treabă nici cu lumea literaturii, deşii, rostirea în versuri ar putea genera oarece confuzie, e lumea văzută de Ion I, specială, dar nu opusă, cumva geamănă cu lumea celorlalţi.

Cu ochii în sus, pe izlaz, urmărind pasărea de oţel ce mă străfulgera pănă-n adâncurile fiinţei mele, alergam manifestându-mi spontan dorinţa fierbinte în cuvintele acelea descoperite la partenerii de joacă mai mari, văr’miu Cornel şi Lucica, păzind împreună caprele, neînţelegând pe moment de ce ei alergau în direcţia opusă, pierzându-se în tufişuri.

 „Avion cu motor ia-mă şi pe mine-n zbor!”.

Şi nu mă lua, nu ţinea cont de dorinţa mea. Curând apăreau din pădure cei doi, strălucind. Susţineau că ei zburaseră deja un tur, povestind cum toate ceasurile într-un anumit moment înţepeniseră în carlingă de fericire, noroc cu pilotul că nu şi-a pierdut firea.

Uimirea mea tâmpă se oglindea neîncrezătoare în ochii Lucicăi, dar nu aveam argumente, eram prea mic.

În epoca postmodernistă în care ne aflăm, cu altă rezonanţă, dar tot uimit am aflat:

„Raed Arafat a zburat!”... Şi-a dat demisia pilotul. Versul e sec, sentenţios, frizând absurdul, sunt păreri... va să zică să înţeleg, Smurdul dezaripat şi Lucica, bozie.

Nu mai e ce-a fost ieri. Pe cine întreb. Sunt în implozie.

Alge

Cu piciorul gol

în nisipul ud

ocolesc cu grijă algele verzi

Gândurile celor înecaţi

au înotat toată noaptea

luptând cu valurile

Şi-au părăsit trupurile umflate

de apa sărată

agăţându-se de  ţărm

Soarele crud

la orizont le va smulge

ultima picătură de sânge

Marea s-a liniştit

doar pescăruşii

mai aud ţipetele

Intru în cort şi adorm

mulţumit că

am prins răsăritul