Noi când mai murim?

Ne-a acoperit zăpada, îngerii din cer au turnat asfalt proaspăt, alb, peste acoperişurile caselor, peste munţi, peste văi, peste braţele copacilor de oţel sticlos îngheţate în armătură. Ţara e nivelată ca-n palmă, toată e o autostradă, pe care nu circulă deocamdată vehicule. Nu s-a-ntărit asfaltul. Nu s-au înlocuit roţile cu caucicuri de iarnă  - cu tălpigile de sanie. 
Încă  se ceartă în parlament şefii partidelor cine să taie panglica.

Iarna asta a venit ca un dar de la Dumnezeu, sau de la Comunitatea Europeană, nu se ştie sigur, nimeni nu mai spera să bifăm programul de autostrăzi, cel mai important obiectiv de dezvoltare strategică a infrastructurii.  

(După ăia de la Institutul Naţional de Meteorologie, mai curând darul a venit de la ruşi, dar ne-am convins că nu trebuie să-i luăm în consideraţie...).  

Nu s-a putut conveni dacă meritul principal e al puterii, sau e meritul exclusiv al opoziţiei democrate şi de ciudă Boc a demisionat, iar Ponta şi Crin au intrat în grevă. Societatea civilă în frunte cu doamna Alina Mungiu-Pippidi consideră, pe bună dreptate, că e rezultatul incontestabil al protestelor comunităţii civice maturizate politic pe străzi, de reflectoarele Antenelor care i-a bombardat cu raze infraroşii. Până la urmă tot la Cotroceni, nu, e punctul nodal care i-a unit.

E sărbătoare naţională, nu se mai munceşte. Toţi stăm în casă şi ne uităm la televizor aşteptând elicopterul. Televiziunile sunt prinse în competiţia de Grand Slam a breaking news-urilor. E ca la ruletă cănd se schimbă culoarea codurilor. Când galben, când portocaliu, câştigă cine anunţă primul culoarea roşie.

Dar de ce întârzie atât elicopterul? Ce noroc am avut cu programul de reabilitare a blocurilor! Prevăzătoare, doamna Udrea(de ce-or fi remaniat-o?), le-a cerut constructorilor să pună un geam termopan direct în acoperiş, să putem admira cum funcţionează scutul antiatomic de la Deveselu. Acum pe geamul ăla urmărim cu toţi cănd vine elicopterul.

Nu–nţeleg ce face primul ministru, e tânăr, îl credeam mai energic de ce întârzie? S-a dus şi ăsta la Cotroceni să se pupuie cu Băsescu? El nu ştie că s-a terminat şampania!? 
Noi, când mai murim!?...

Reclamă pe faţă Cofetăriei Cafina

Nestatornică şi uşoară ca iubirea de-o seară, prinţesa de ciocolată Cafina – i-a şoptit, dumnealui prinţului sosit călare pe armăsarul lui alb din altă zare, de zahar şi scorţişoare, că-n împărăţia ei fermecată, Trufele, Eclerurile şi Savarinele, Tartele cu fructe, Crantzul si Tiramisul, tortul Senzaţie şi Profiterolul ca visul, Fântâna cu frişcă, cozonacii cu nucă, tot ce se mişcă şi înseamnă fineţea gustului, plăcerea adevărată – n-are egal şi e fără sfârşit.

Şi prinţul, îndrăgostit, n-a mai vrut să se urce pe cal şi să se ducă în altă parte, a rămas în povestea ei, la fel ca în carte.

 P.S.
Dragilor e obligatoriu să creaţi un tort nou sau o prăjitură, "Fântâna cu frişcă".
Să vă meargă bine în noua locatie!!!

Telefon	316204070 Serviciu 729717717 Serviciu
Adresă	str. Jiului, nr. 143, sector 1 013216 Bukarest, Romania
E-mail	cofetaria_cafina@yahoo.com

---

Maria si crocodilul

          Ana, tânara mea prietenă învăţătoare, are o clasă de ţânci, băieţi şi fete, ar zice a lume rea, mai puţin dotaţi. Sunt în clasa treia, i-a preluat nu de mult şi încercă să-i ridice folosind metode moderne, să le câştige atenţia.

Azi am organizat, povestea – un joc cu judecători, cu avocaţi si juraţi. E o minune cum figurile ţâncilor mei s-au încărcat de răspunderi. Procesul era destul de limpede. La bară, pledoariile clare prefigurau verdictul. Făptuitorul din boxa acuzaţilor se prăbuşise cu cerul căzut pe el...

Cine la pus pe crocodil să-l tragă din barcă şi să-l înghită pe explorator!

Timpul s-a scurs destul de repede, clopoţelul sunase de mult. Juraţii pare că aveau o problemă, voiau acasă. Fulgi mari de zăpadă se buluciseră dincolo de geamuri, chemându-i pe derdeluş.

– Gata domilor jurati, ati ajuns la consens? I-am întrebat curioasă. Cu mutrişoarele supărate  s-au  întorc către mine.

– Noi vrem să-l condamnăm, dar nu ne-nţelegem cu Maria, ea singură voteaza împotrivă. Cu năsucul ei cârn ridicat şi cu ochi senini, Maria parcă-şi cerea iertare, căutându-mi sprijinul.

– Întoarce-ţi-vă la dezbateri, e musai votul să fie unanim.

S-au întors, au reluat consultările şi nu după mult timp au venit înapoi cu verdictul.

 – Crocodilul e nevinovat doamnă! Uimită şi încurcată în roba mea imaginară, le-am cerut să-şi explice decizia.

– Păi n-a vrut Maria să se schimbe şi noi ne grăbim să mergem acasă.

I-am dat Mariei posibilitatea să-şi dezvăluie argumentele în logica ei.

– Eu l-am considerat nevinovat, crocodilul fiind carnivor...

De-aia l-am achitat doamnă Judecător!

Mesaj către ţară

     

Mă gândesc; e 17,30, mai e puţin pâna la 18 când se investeşte guvernul la Cotroceni, domnul Băsescu ar trebui să aducă şampanie de acasă. Ar fi un semn că se instaurează normalitatea bunului simţ. 

            Şi tot domnul Băsescu n-ar fi tocmai rău să trimită în Piaţa Universitaţii trei sticle de whisky fără cuburi de gheaţă, de la rezerva statului, că şi, nu-i aşa, şi opoziţia democrată plăteşte taxele şi atunci pentru ce să suţină singură, biata de ea, sponsorizarea entuziasmului în vremi ingheţate.

Iar le-a tras-o marinarul

Foto: trombon.ro

Aseară la televizor, balaurul cu trei capete nu arăta bine de loc.

Era gol împăratul. Opoziţia tricefală _din care şi aşa, cefalitatea ăluia micu, oligofren din fire, e mai precară, îi mai cade capul din gât în reverie  uneori atins de boala puilor de găină, măcar că tot încercă să se umfle în pene şi să se scuture de vise rele _ opoziţia tricefală ziceam, n-a dat bine pe sticlă.  

Însuşi Crin, cocoş cum îl ştim, abia de i se mai auzea piuitul.  Nu era vocea lui, aia ce se stropşea din pinteni şi cotcodăcea răguşit refrenul ştiut (Jos Băsescu!).

Glasul neîmplinit ca o găina fără ou, nu avea ecou.

Iar Ponta, cât e el de ţâfnos când a primit mutarea în plic cu Răzvan Ungureanu propunere de prim ministru, i-a scăpat obrăznicia pe jos (ca un şarpe veninos). L-a apucat junghiul şi n-a mai putut s-o ridice. 

În clipa aia s-a simţit ca Orfeu cănd a pierdut-o pe nimfa Euridice.

Iar le-a tras-o marinarul cum s-ar zice!

Post scriptum. Oare aceşti oameni mici de condiţie derizorie şi nu mă refer neapărat la Boc, au şanse să rămână în istorie?