Secretul tăbliţelor. (Şarjă la o lansare)

Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  – am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  – gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş, iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.

N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).

S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.

Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.

Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.

Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!

S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.

Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.

O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:

 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi...

Licitatie la Bursa

 

Publicat in Cafeneaua literara 03 _ 2012

Click pe imagine pentru marire.

Semn de Ziua Mondiala a Poeziei

umbra e

dinaintea mea

lunecând în nisipul albastru al ierbii

om de vânt

fără chip

crescut din trup

efigie

din care timpul

a nivelat

reliefurile

filă de carte

scrisă de înger

împingând roua

în hieroglife suspendate

şi înflorind aerul

precum coarnele unui cerb

la capătul zilei

noaptea muşcă din carne

literele se întorc

împletind pe trup

o cămaşă de zale

sufletul flacără

se zbate în colivie

nevazută ca o floretă

pasarea cetii

puncteaza-n asalt

tuşe

cu trandafiri galbeni

Trofeul calitaţii

 

E reconfortant să constaţi ce delicvent(când te amesteci cu ei...) de rând a ajuns fostul premier Năstase, cel care-şi număra nu de mult fabuloasele sale ouă în parlament şi cum se înghesuie el acum, spăşit, în Curtea Justiţiei să dea socoteală.

Ne-am obişnuit într-atât să-i vedem defilând pe politicieni la DNA, sau la tribunal, încât greu faci diferenţa între ei şi preacuvioasele oiţe ale Domnului, cu baticurile trase pe frunte, îmbulzindu-se să ia apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii în bidoane de plastic.

Mă întreb, o fi întâlnit-o vre-odată în drumurile sale, măcar în vis, pe mătuşa Tamara reconstituind cu bidoanele cu agheasmă în sacoşă, drumul de la biserică şi păna-n strada Zanbaccian?

E reconfortant?... Puţin probabil.

Balans celest pentru Cuvânt. Prefata la Bursa ingerilor

Instantanee ale realităţii urbane, imagini vizuale generatoare de spiritualitate transcendentă, enunţuri stilizate impecabil, frumuseţe lapidară a versului şlefuit  cu inflexiune rafinat niponă, sunt trăsături cunoscute şi recunoscute ale scriiturii lui Ion Toma Ionescu. Să urmărim ideea poetică aşa cum se iluminează ea din versurile caligrafiate în volumul Bursa Îngerilor.

Poetul Ion Toma Ionescu e fascinat de ideea unei călătorii spirituale în universul haotic şi de nedesluşit . Deschide aşadar Bursa Îngerilor, unde-şi va identifica protectori şi călăuze pentru parcursul lui spiritual. În  drumul său iniţiatic poetul descoperă şi consemnează adevărurile ascunse în Cuvânt. El rătăceşte „prin nisipul stelar”(Letopiseţul iubirii), „printre blitzuri şi manechine de ghips”(Ceaţa cu aeroport), poposeşte la fântâna unde „îngerul s-a frânt” şi căruia „…oamenii smeriţi/ i-au zidit umbra”, uneori se afundă în durerea lutului ce-i ţine cugetul şi spiritul captiv (Descălecatul cuvintelor), se împiedică fie de umbra sa, fie de libertatea-labirint(Led Zeppellin).

Singurătatea drumeţului se însoţeşte pe traseu cu alte repetabile singurătăţi: „ şiruri de oameni/ încolonaţi şi singuri/cu feţe pustii”..(Încolonaţi şi singuri). „ Roua sărată a buzelor” femeii iubite aduce clipa de iluzie alinătoare, dar clipa este clipă, bucuria clipei se iroseşte . Într-o escală aleatorie a existenţei cei doi au revelaţia imaginii necruţătoare din oglindă : „ tinereţea ne-a căzut/ de pe umeri/ ca o hlamidă a umbrei”( Tinereţea ne-a căzut de pe umeri). Însingurat în oglindire şi în dezolare, omul îşi caută evadarea din propria sa umbră, în  cuvânt. Cuvântul opune înverşunată rezistenţă. Poetul se istoveşte „scrijelind în bazalt”( Letopiseţul iubirii) , cuvântul rămâne ferecat în tăcere, îngroapă în el misterul cu atât mai mult cu cât poetul îl iscodeşte.

Poetul călător şi căutător de noimă a cuvântului esenţial găseşte doar paleative, cuvinte răzleţite în largi volute sau cuvinte pustiite ce răzbesc anemic dintre nămeţi. Descălecatul cuvintelor  şi-a pierdut aura ceremonialului întemeietor. Iar „mătasea cuvintelor” se destramă şi ea , îi scapă poetului de sub control, poetul nu are în posesie liantul mântuitor al metaforei: „ lipsesc doar procedurile de salvare a metaforei”( Ceaţa cu aeroport). Rătăcind insular prin lumea rotitoare şi prin vălmăşeala de cuvinte, poetul se ajută cu cohortele de îngeri pogorâte peste el. Sunt îngeri roiuri, roiuri, care se rotesc într-un celest balans, îngeri licărind „sub pleoapa Lui Dumnezeu”.

Bursa îngerilor cuprinde îngeri utilitari, îngeri martori, îngeri avertizori. Cândva, la terminalul drumului prin viaţă, se vor revela şi „ţapinarii cerului”, undeva, într-un înalt, pe „un platou/cu pădure/ de cruci /. Dincolo de moartea poetului întru cuvânt, drumul nu mai duce nicăieri. Omul încercuit pe pluta de piatră a lui Saramago luptă pentru supravieţuire. Pe pluta de piatră criptată poetic miniatural omul îşi simte limitele şi se îngroapă cu smerenie în cuvânt. Peste creaţia istovită şi irosită rămâne doar singurătatea Lui Dumnezeu( În metru antic ).

Virginia Paraschiv