Glont de argint in Biblioteca Maia Martin

 Maia ingerilor m-a pus pe raftul ei. Multumesc Maia!

63. Ion Toma Ionescu, Glont de argint

Publish at Calaméo or browse others.

Click pe imagine pentru a putea lectura.

Coverga bunicului

Coverga bunicului

By Hopernicus Posted in Proză

 

În satul de baştină al copilăriei mele, tata-mare îşi purta doar porecla – Mitică Tobârlan – nu şi numele. Aspru, viguros, răzvrătit, falnic, cu cămaşa lungă de in, brăcinar, pantaloni albi de dimie, mustăţi şi baston. Bastonul şi-l căpătase cam pe la 75 de ani, când a căzut din tei, urcat să-i culeagă floare Dumitrei, o femeie frumoasă la viaţa ei, fără bărbat, aşezată cu casa pe Valea Pribei înainte de mama-mare Lina – neam bun de popi, bogată, bolnavă, răbdătoare, mama-mare  îl aştepta, mai spre fundul văii…

Aşa se explică, jumătatea de an în care tata-mare nu ajungea acasă decât la sărbători, să-şi schimbe straiele pentru biserică. De la răsaduri şi până la recoltă, coverga din luncă împletită meşteşugit din crengi, cu patul în ţăruşi înfipţi direct în pământ, cu sarică de aşternut, şi cu vălimărencele nu doar mână de lucru. Coverga aceea era libertatea lui.

Când uda roşiile spre seară, vorbea cu ele, le mângâia, le căina de căldura de peste zi.

O-ntâmplare mi-aduc aminte, la optzeci şi ceva de ani, într-o duminică, în biserica plină ochi cu evlavioşi încremeniţi instantaneu, bunicul, furios, l-a scos afară de barbă pe preot ameninţându-l cu bastonul, pentru că popa, grăbit, sărise parte din slujbă(…)

„Grijania lui de ţap logodit!"

Să te ferească sfântul de Cristoşi şi Dumnezei, dar mai ales de bastonul zburătăcit în câmpul cu roşii, ardei, vinete şi alte soiuri de zarzavaturi, care de care mai cărnoase, mai aromate, mai gustoase, din lunca Argeşului, când noi, nepoţii, draci de copii cu vitele la păscut prin zăvoi, dădeam atacul urlând ca indienii, din spatele covergii. Că doar nu roşiile ne interesau pe noi împieliţaţii, ci vălimărencele cu poalele-n brâu, scăpate din covergă şi alergând prin varză ca nişte canguri în călduri, să nu le desluşim chipul, să ajungă să treacă râul dincolo, în Valea Mărului.

Tata-mare, mijea pe sub mustaţă şi totdeauna ţintea cu bastonul departe de noi, să n-atingă bietele zarzavaturi(…). La vreo juma de oră ne striga şi ne punea la masă. Fiertură de varză, roşii dolofane, cărnoase şi ardei graşi cu untură întinsă pe pâine. Doamne ce gust dumnezeiesc aveau! N-am uitat nimic!

Am avut privilegiul în câteva rânduri să mă întind după festin în patul din covergă. De-a lungul vieţii, am încercat nenumărate paturi de lux, confortabile, somptuoase. Acele scânduri tari au rămas în memoria oaselor mele crude, ca şi cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş, iar bucatele… ce să mai vorbesc.

Ăi mai bătrâni din sat recunosc dacă sunt întrebati: 
      “N-am mai mâncat roşii gustoase ca la Tobârlan. Păstra din an în an sămânţă.” Poate că ei îşi amintesc şi numele lui adevărat.

Am păţit-o, spre ruşinea mea, după 89 când s-au dat pământurile, căutându-l în registrul agricol la primărie.

– Cum îl cheamă pe bunicul? m-a întrebat secretara, tânără, isteaţă:

– Mitică Tobârlan, i-am răspuns. N-a găsit Tobârlan… Uşor mustrătoare şi iscoditoare în acelaşi timp:

– Da’pe tatăl dumneavoastră?

– Toma Ionescu.

–Să-l căutăm la Ionescu atunci şi pe tata-mare! Mitică, vine de la Dumitru?…Ionescu S Dumitru. Sigur ăsta e, l-am găsit. E trecut cu pământ doar în grădina casei.

– Şi pământul din luncă, de la covergă unde planta roşii? Toată Lunca  Ţigăncii, de pe malul Argeşului până-n zăvoi, ăla unde e?...

_ L-o fi luat cu el. 

Autor: Ion Toma Ionescu

S-a prelungit sezonul de împerechere al cornutelor mari

Am citit undeva  pe net, într-un Atlas cu imagini, despre perioada de împerechere a cornutelor de rang înalt (parlamentari, deputaţi, primari, şefi de consilii judeţene). 
          Fauna politică derulează în faţa noastră, în aceste zile nesincronizate cu calendarul naturii, nu o spectaculoasă poveste de dragoste întârziată, ci o anomalie genetică agonizantă, cu puzderie de adulteruri şi trădări, prelungind cumva sezonul împerecherii, mult peste limitele normalului şi normele moralităţii..

Se cuvine, ca primă concluzie, să ne facem griji şi să  sunăm înaite de a ajunge acasă, soţiile, cu riscul asumat al telefoanelor ascultate, să n-avem surpriza să găsim în patul conjugal niscaiva cornute.

În continuare am să dau un citat din Atlasul sus amintit despre această specie:

„Masculul se numeşte cerb sau taur, femela ciută sau cerboaică, puiul sub un an

(vechime în partid), viţel sau viţea, cerbul sub doi ani, cerbulean sau coldan, iar femela de aceeaşi vârstă, junincă. Masculul este numit şi bou, iar femela vacă.

În funcţie de vârstă (în partid) şi de trofeu (sau funcţie), masculii mai sunt cunoscuţi şi sub denumirea de cerbi capitali, sau cerbi de selecţie, suliţari , furcari...”(Toate parantezele sunt ale autorului).

Sorin Frunzăverde desigur e cerb capital. El ani de-a rândul a încărcat frunze în căruţă, pentru iarnă, cu coarnele de la furcă, acolo la el în Severin, mereu popular, tot pe partea dreaptă. A găsit momentul acum să pună proptele, să echilibreze şi pe partea stângă. (Celălalt primar, de la Slatina, alde Vâlcu pare un cerb de selecţie, el a selectat bine şi când şi-a ales nevasta, pe frumoasa Lavinia şi de-aia n-o ţine cu el în partid). Ne-am lungii dacă am continua exemplele.

Mai bine citim din Atlas:

„Ca ordin de marime, masculii au greutatea cuprinsa intre 180 si 300 kg.”

Fără îndoială Cristian Popescu Piedone, uitaţi-vă la poză, are toate elementele boului în călduri. A încercat omul, după cum susţine pe la toate porţile şi la doamna Udrea şi la domnu Oprea:

„Sărumâna doamnă PDL! Sărumâna domnu’ UNPR!

L-au primit în curte, dar nu l-au lăsat în aşternuturi. Cum să te încumeţi cu o păpuşă gonflabilă?...

Trebuia să boncănească şi el undeva, USL-ul e mare şi cerbuleanul de Ponta l-a aşteptat cu braţele deschise, că la el în partid are juninci antrenate pentru toate calibrele.

Ca o a doua concluzie, voiam să zic, în războiul ăsta fierbinte, cu orgii, pasiuni şi trădări la mijloc, vorbind serios, nu-l văd deloc pe Preşedintele Boc. O fi plecat le Cluj?

Poftiti la Cafenea

Cafeneaua literara.3.-2012

Frunza verde din sânul opoziţiei

 

Am urmărit şi azi scena politică. Neeclatant, fără tensiunea de ieri care ne-a prins ca spectatori, de Ziua Mondială a Teatrului, în mrejele surprizei, oferindu-ne o felie de viaţă adevărată. Actorii au căzut în cabotinismul politic de trei parale, cu ochii fixaţi pe cabina sufleorului, iar acolo nu era nimeni să le susţină privirea.

Ayatolahul Frunzăverde, părea stors de nesomn la Conferinţa de presă. Ar fi vrut să sune un prieten, pe cin’ să sune, pe Crin? Copleşit de ideia că i se ascultă telefonul, nu l-a mai sunat. Nu stabiliseră codul comunicării, în mijlocul statului poliţienesc.

„Dacă băieţii înregistrează, şi-i dau banda lui Ponta, şi află ăsta că e stângaci şi de-aia vrea să construiască noua dreaptă pe eşicherul din stânga?”.

Cu Ungureanu vorbise, dar nu i-a răspuns preşedintele…

De cealaltă parte, starurile şi starletele din PDL, după îndelungi dezbateri, i-au jurat credinţă lui Boc şi voinicul, în loc de Congres, a primit pe taviţă jăratec, şi la fel ca-n poveste, şi-a provocat la duel inamicii.

Cei trei crai de la opoziţie, consumaseră la bufetul Victoriei, fără parai, peste noapte, un pătul de Frunzăverde şi dimineaţa i-a prins întăriţi.

_În coasă să ne cosim, sau în lopeţi să ne-nzăpezim!?

_În cuvinte meşteşugite, mărite!

Dregându-şi glasul, fostul premier se umflă-n plămân:

„Vântul bate, apa trece,

pietrele rămân.

Frunza verde se usucă,

las-o să se ducă!”