"Victime urgisind victime"

            Să fiu şi eu unul dintre postaci?

          Dacă mă explic, ar însemna că îmi fac o vină? Un om la care ţin a avut o răbufnire împotriva năimiţilor de o parte şi de alta a baricadei, care mânjesc blogosfera şi presa mai mult sau mai puţin angajată politic, concurând exacerbarea televiziunilor, unde deja se luptă la baionetă.

          „Călăi urgisind victime, victime urgisind victime!”

          Aş putea comenta despre călăi, chiar mie mi se pare, nu mă victimizez, că-i pot distinge. Nu sunt importanţi, cu toate că ar putea deveni periculoşi dacă-i lăsăm să prolifereze.

          Mai periculoase îmi par ideile fixe. Lipsa îndoielii din judecăţile lor, era să scriu „judecăţile de valoare”, uitasem că valorile nu-şi găsesc rostul acum în frontul social politic în care, cu voie sau fără de voie, cu ghilimele sau nu, am fost circumscrişi.

          „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!” Sintagma a făcut în istorie sute de mii de victime. Pe cei care susţin asta îi recunosc, sunt călăii. Ei sunt şi de o parte şi de cealaltă. Doar că de una din părţi, s-au coalizat toţi de-a valma, într-o idee fixă. Băsescu e ideea lor fixă. In numele ei mint, încalcă reguli, legi, norme şi nu în ultimul rând constituţia.

          Când marea e în furtună şi corabia  în derivă, nu e menirea echipajului să scoată din rol comandantul. Iar comandantul, are obligaţia acostând în primul port, să consulte echipajul nemulţumit dacă mai e dispus să continue împreună. Dacă nu, îi plăteşte simbria şi-l  schimbă. Doar el comandantul are datoria şi răspunderea implicită, avand un contract încheiat, să aducă la capătul cursei corabia.

          Mă întorc pe frază şi trebuie să demontez şmecheria de ambele părţi. Romania nu e o corabie, preşedintele nu-i comandant de navă şi poporul nu e un simplu echipaj să-l schimbi după ce-i dai simbria. Şi nici Referendumul nu-i cacialmaua dintr-un joc de cărţi, îmi permit să adaug.

          Pot fi crezut că nu-mi place Băsescu? Întreb! N-are staif, n-are diplomaţie, are scăpări în limbaj, nu e mediator cum pe bună dreptate a fost acuzat, e prea obişnuit ca om, cu bune şi rele. Mi-aş fi dorit ca tot românul un altfel de preşedinte.

          Dar referendumul, are dreptate, se joacă cinstit şi el nu minte!

Topul Munchausen

              Să presupunem, că la fel ca la Liga lui Mitică am putea aduce un arbitru neutru, străin, desigur extraterestru, ferit de influienţele familiilor politice şi l-am pune să arbitreze într-o competiţie a mincinoşilor în preajma Referendumului. I-am da un televizor setat numai pe canalele de ştiri, ca să nu se lase distras de atacul vreunui show păcătos şi l-am lăsa să stabilească un Top Munchausen, bazat doar pe deducţiile şi analizele personale, face to face cu actorii politici ce evoluiază seară de seară pe micile ecrane.

            Am găsit arbitrul. S-a instalat deja  pe blogul Pasărea cetii şi functionează, dar a avut pretenţii. Mă şi miram! Mi-a cerut să declanşez în paralel un scrutin printre cititorii mei, ca să-l prezinte comparativ cu analizele sale, la el acasă într-un studiu pentru lucrarea lui de doctorat.

            Multumesc de participare la vot! Sper să fie cinstit! Urna în dreapta sus. Să nu ne facem de râsul lumii cosmice! Că de râsul curcilor suntem deja prin mincinoşii noştrii.

Nota: Bifati numele mincinosului si dati clic pe vote

Paparudele _ pamflet

             

              Paparuda este un ritual specific în arealul românesc, ca o reminiscenţă a trecutului, dar se ştie că are o origine păgână, numele derivând din cel al zeiţei slave Perperuna. La vremi de secetă, pe uliţele satului, din poartă-n poartă, fetele purtând fuste din plante împletite, invocă ploaia şi cer să fie udate de gazde, pentru ca cerul să se îndure şi să desferece apele.

            Pe post de paparudă modernă, premierul Victor Ponta a bătut din poartă-n poartă la Bruxelles, cu cravată şi costum adecvat, dar indiferent ce-ar fi purtat, era vizibil pentru oricine că se înfăşurase cu câteva rânduri de fuste neaoşe din arealul tradiţional ţigănesc, confecţionate din foile plagiate ale tezei sale de doctorat.

            A încercat să explice mai marilor Europei, doar  celor care i-au deschis, că prăpădul din ţara lui, nu-i soarele ce se topeşte pe cer, nici criza, ci preşedintele Băsescu, el e miza fierbinte!

Paparudă rudă,

Pe Băsescu-l udă,

Şi să curgă ploaie,

Peste el şiroaie

Cu găleata, leata

Să se stingă gloata.

            Numai că ăştia parcă erau turci. O ţineau una şi bună cu Constituţia.

            „Ce dracu domnule Schulz, nu înţelegi că numai Jos Băsescu e soluţia!? Doar eşti din familia mea politică!...Si dacă doamna Merkel nu-şi cere scuze, acuşi-acuşi c-a jignit românul, eu schimb stăpânul şi mă duc la ruşi, că paparuda le ei are altă rezonanţă mitică!”

            E treaba matale! Ai libertate deplină şi dacă tot pleci ia-l şi pe Crin de la Cotroceni din grădină.

Hai Catrino să sărim

Paparudele!

Că ştii toamna ce păţim

Paparudele!

Opera scrisă – ritualuri crestine

              

             Iată că Opera Scrisă este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non profit de gestionare a drepturilor de autor, în carne şi oase. Am participat la adunarea generală, din 6 iulie în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din centrul capitalei(evenimentele politice nu mi-au dat posibilitatea să consemnez pe blog pâna acum), am prăznuit-o, i-am degustat din plin bufetul suedez( deschidere europeană, deh!) şi i-am omenit vinul ăla galben auriu, adus de la Vrancea, cu mare grijă, în PET-uri, de câţiva domni literaţi de treabă din Râmnicul Sărat.

            E ca un miracol împlinit prin atingere; os de domn sau umbră de duh a unei aripi de înger, în credinţa ta, aducându-ţi linişti, bunătăţi şi daruri pe care neputându-le duce singur, desigur le vei împărtăşi cu cei dragi. Astfel familia, îşi va schimba perspectiva asupra rostului proptei cu care toată viaţa ai sprijinit o amărâtă de hârtie mâzgălită, ce nu aduce nimic, în loc să sapi în grădină, să uzi un pom, sau să baţi un cui în uluca gata să cadă din poarta care dă în uliţă şi duce la fântână. Fântână ce ţine  în spatele ei, nu doar dealul ce stă să se pravale peste casă, ci şi juma de sat potolit de sete. Cealaltă jumătate legându-se la ţeavă când votarăm primarul, dar vă spun eu, sigur apa aia n-are nici un gust.

           

            Măcar un timp câştigat, să fiu lăsat în pace retras în biroul meu, după ce le-am completat la toţi ai mei fişele de moştenitori valabile 70 de ani. De acum încolo, trag nădejde să nu apuce Ponta să strice legăturile ţărişoarei cu civilizaţia europeană! Că de-acolo ne-am luminat cu drepturile omului, de-a prins şpilul Dan Mircea Cipariu, minte slobodă şi s-a gândit (să-i dea Dumnezeu sănătate!) şi la autori.

            Opera scrisă.

            Mi-am legat ţeava cu robinetul spre partea deschisă şi, abia aştept să pice drepturile. Mai sunt câteva mici amănunte. Nişte procese pe rol. De completat un tabel, se rezolvă domol toate!

            Bun vinul, mi-a rămas gândul la el!  

Ţaranimănui

               Sunt lucruri bulversante. Se întâmplă în faţa ochilor noştrii stupefiaţi. O ţară ce credeam cu toţii că face paşi siguri spre stabilitate, lucrând cu migală la o construcţie ce părea democratică şi solidă, se dovedeşte doar un decor de carton şi rigips în care cei doi aventurieri pun în spectacol un scenariu, care nici măcar nu e al minţilor lor înfirbântate.

             Istoria e plină de sceleraţi şi dictatori, începând cu Nero ce a aprins Roma pentru a transpune în versuri, focul mistuitor.

            Umilitor, pentru noi ca popor, după un cizmar, să ne lăsăm prostiţi de un istoric ratat şi-un plagiator gregar!

            Mai rămâne să le facem statui şi să-i aplaudăm cu reverenţă. Suntem excluşi în Ţaranimănui, pe rând prin ordonanţă de urgenţă.

            Să ne trezim cât nu e prea târziu! Ne-au împietrit minciunile lui Ponta. Aud că s-a  mutat  Magheru viu de astăzi pe Vasile Conta.

            N-a mai putut să stea în oase, în ţintirim.

            Noi, când ieşim din case? Cu multe flori, până nu murim...