Ce lucruri extraordinare s-au întâmplat! S-a lucrat la guvern în dracii
ăi mari şi, după îndelungi dezbateri şi contestaţii ale sindicatelor, în
sfârşit a fost găsită măsura potrivită să putem traversa în bune condiţiuni
criza. Azi, ordonanţa de urgenţă semnată de Boc a intrat în vigoare şi se
aplică.
Populaţia va primi nu ajutoare băneşti, nici acţiuni la Fondul
Proprietatea, nici majorări de salarii şi pensii, nici TVA micşorat ci pur şi
simplu, n-aţi ghicit, ochelari de criză. Ochelari stereoscopici, invenţia ce a
revoluţionat economia, scena politică cu parlamentarismul ei democrat, justiţia
şi implicit nivelul de trai al contribuabilului votant.
Românii cu ochelari 3D sunt o altă naţie. Au parcă, cumpătarea şi
rigoarea de neamţ, simţul realităţii suedezului Ingmar Bergman, bonomia lui
Bourvil, neutralitatea austriacului, apa de ploaie a englezului, talentul de
fotbalist al brazilianului, verdele pur al irlandezului şi tot petrolul
şeicilor arabi.
O dată cu primirea ochelarilor, românului i s-a deschis sufletul şi un
cont în băncile elveţiene. Numai astfel a fost posibilă reconcilierea
naţională. I-am văzut mai alaltăieri pe Victor Ponta şi Crin Antonescu onorând
invitaţia preşedintelui la Cotroceni şi mi s-a umplut sufletul! Cum se pupau ei
cu Elena Udrea, înainte de a ajunge la preşedinte să-i propună din partea
cualiţiei opozante, un al treilea mandat!
Şi la parlament, să fi văzut PSD-ul cum oferea independenţilor Generalului
Oprea, toate funcţiile de conducere din Senat, iar în Camera Deputaţilor, cu mâna
lor liberalii au distrus toate numărătorile electronice de vot, ca o
recunoaştere tacită a inutilităţii tehnologice când dispui de un geniu
numerologic de anvergura Robertei Anastase.
Nu mai zic de Economie! Adusă la turaţie maximă, sub focarul lentilelor,
duduie mai tăricel ca pe vremea Tăriceanului!… Întreg teritoriul ţărişoarei binecuvântate,
s-a împânzit pur şi simplu de autostrăzi. Dar, parcă tot reţeaua suspendată din
capitală, a lui Oprescu, e Perla Coroanei!
Şi justiţia, sub oblăduirea
Lidiei Bărbulescu şi Vioricăi Costiniu, nu putea să facă nici ea notă
discordantă. Ţi-e mai mare dragul cum deliberează toate procesele şi împarte, draga
de ea, dreptatea cu cântarul ăl bun, pe care l-au elogiat în ultimul raport anual
ăia de la Consiliul Europei care se pregătesc să mute la Bucureşti ca
recunoaştere a marilor progrese, Curtea de la Haga.
Despre nivelul de trai, nici în Paradisul ăl mai fiscal n-ai fi visat!
Însuşi Patriciu şi-a mutat toate conturile în ţară şi l-a rugat pe Boc să
preia pe bune, holding-ul Adevărul gratis, cu datorii cu tot.
Sincer, nu mai credeam să fie posibilă atâta prosperitate!
Sarmalele, micii şi berea, vinurile ăle mai alese, le-au scos românii la porţi
de–a fost nevoie de intervenţie la patriarhie, să fie schimbat calendarul
ortodox, să avem Paştele şi Crăciunul în fiecare zi.
Si când te gândesti toate acestea nu puteau să existe
dacă AMD n-ar fi venit la timp cu placile video, cu procesoare grafice din
seria 6000 si anume AMD Radeon HD 6870 si AMD Radeon HD 6850. Şi desigur
ochelarii stereoscopici.
Mă ustură ochii. Apuc să disting data postării pe
Pasărea cetii a acestei scrisuri, înainte de a-mi da jos ramele ochelarilor.
Joi, 18 noiembrie, 2010. Mă frec la ochi şi buimăcit mă trezesc în eroare de
paralaxă. 18 iulie 2012. E o altă repriză şi noi tot în criză. Încasez în
continuare pumni mai abitir ca Bute în corzi. Băsescu suspendat, Ponta premier
plagiat, Zgonea preşedinte la lorzi, Năstase la mititica cu Apostu, Vântu şi
Iacubov, Crin preşedinte interimar, si Romanica toată, la samovar.
Arde pământul! Era necesar?