După bombardamentul
cu neutroni – pe care l-au dirijat de două săptămâni asupra Romaniei politice –
extratereştrii dau înapoi. Precizez că s-a urmărit uzurparea sistemului statal girat
de Băsescu şi înlocuirea acestuia cu alt sistem cosmic experimental cu doi sori,
Crin Antonescu şi Ponta, care să lumineze regional.
Nu sunt specialist în energia dată de
interacţiunea protonilor şi neutronilor din nucleele atomice şi nici nu pot
face distincţia între fuziune şi fisiune nucleară. Procesele sunt complexe, e
vorba de două nuclee mici care se unesc într-un nucleu cu masă mare (USL) şi
dezvoltă concomitent o serie de particule subatomice, raze alfa, beta sau
neutroni care anihilează opoziţia democratică şi, prin Uraniu îmbogăţit devin
principala sursă de energie a stelelor, implicit a celor două starlete venetice.
Europa, luată iniţial pe nepregătite nu
putea rămâne fără reacţie. Altfel s-ar fi scris istoria dacă scutul antiatomic
de la Deveselu era funcţional! Probabil că nici marţienii ăia n-ar mai fi
îndrăznit să-şi dirijeze atacul şi nici Voiculescu nu s-ar fi visat Uraniu îmbogăţit(sau
Urania, e totul posibil pe caniculă!).
Cum spuneam, Europa nu putea admite
doi sori vagabonzi stabiliţi energetic de marţieni în coasta de est a planetei.
De aceea reacţia a fost dură şi atât de fermă la Bruxelles.
De ore bune, radiaţiile alfa, beta,
gama si neutronii s-au mai potolit. Alde
Zgonea şi Greblă şi-au mai aplatizat colţii fioroşi devenind mai umani, mai
duioşi. Totul a fost îmbrăcat legal şi constituţional. Însăşi Curţii de nouă
judecători, i-a fost asigurat că-i va fi reparat osul occipital.
Crin şi cu Ponta adulaţi de popor au
intrat şi ei într-un nor.
S-a schimbat din mers tactica pentru referendum.
La televizor moderatoarele sunt mult mai zâmbitoare. Cu soarele suspendat,
parcă s-a lăsat şi puţină răcoare. S-a anunţat victorios că Ponta a scăpat şi
el de plagiat, iar Crin mai curat, mai uscat, nicidecum somnoros, s-a plimbat
să-şi cunoască ţara, n-a fost la miting, ci la scăldat în Timişoara.
Ne pregătim de vot la referendum. Să-i
dăm peste bot preşedintelui! El e vinovat de salarii de criză de tot!
USL-ul şi-a pus în teci săbiile şi minciuneşte
la greu; cu clovni, cu tombole, cu zâne, cu cadâne, în timp ce Zgonea iese pe
post şi zgoneşte, zgoneşte, dracu ştie ce mai zgoneşte din senin că nimic nu
mai e cum a fost.
Se pare că parlamentul e plin de marţieni!
Mai vorbim şi mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu