Nuntă la Zigoneni

         

           Ţi se dezvăluie pe rând, tainele care de-a lungul vieţii te ţin aproape de Dumnezeu. La botez, rostuirea e mijlocită de ceilalţi care îşi mărturisesc credinţa, iar trupul copilului cufundat în apa Iordanului primeşte harul duhului sfânt. Şi la spovedania şi marturisirea tuturor păcatelor înaintea morţii, taina finală, faptele se petrec tot cu ajutorul celorlalţi.

          Există un singur moment în care decizia îţi aparţine pe deplin, eşti conştient şi perfect implicat cu sinceritatea şi bucuria încrezătorului în taina căsătoriei.

          Şi pentru că ţi-ai făcut-o cu mâinile tale, ţi-ai ales mirele sau mireasa după imaginea ce ţi-a contopit visele, ai putut cântării gradul de confort şi libertate pe care ţi le-ai dorit, desigur, clipele de fericire unică nu ar trebui tulburate de nimic.

          Totuşi, ca mireasă, te mai strânge pantoful. Ca mire, te bântuie oful că nu au ajuns florile de pus în piept şi canicula peste toate se scurge din cer ca dintr-un cazan clocotit, topind culorile într-un nou concept. Iar în biserică părintele cu coroniţa ţi-a turtit puţin coafura şi voalul, te-a păcălit cu vin aplecând prea mult pocalul şi în general slujba s-a prelungit de parcă şi-a pierdut măsura, sărind calul.

          În sâmbăta asta finul Răducu de la Curtea de Argeş s-a căsătorit cu Andra şi firesc am fost acolo cu toţi. În conclavul familiei am hotărât ca cel mai important rol să-l dăm celui mai mic dintre noi. Astfel că Naşul mare, nepotul meu Toma şi-a luat rolul în serios.(De Sântămărie a împlinit 7 ani)

          Pe la unu noaptea când a plecat la culcare, întrebat de un reporter de la Can Can şi-a mărturisit câteva impresii:

          „A fost foarte amuzant când finul Răducu mi-a pupat mâna, iar părintele l-a sfătuit, când va fii la ananghie sau într-o grea încercare, nu va mai zării oraşul în întuneric spre exemplu fără faruri de ceaţă, să apeleze negreşit unu unu doi, codul numeric la naşul, care, cu experienţa lui mare de viaţă, importantă şi onestă...

          A fost tare! M-am simţit ca o vestă reflectorizantă în mişcare!”

         

          Frumoasă nuntă ce să zic.

          Casă de piatră tinerilor!

Magia Iaşului

  Am să abordez prin ochiul magic al Nikonului, puţin altfel Iașul turistic, perla  mult râvnită a Moldovei. Şi pentru că Iașul și-a risipit casele la ȋnfiinţare pe șapte coline, fără nici o opreliște, ca şi cum ar fi fost semănate din elicopter seminţele, paletele elicei desăvȃrșind opera ȋn cele patru vȃnturi, abia după aceea s-au trasat drumurile cu brăzdarul plugului – tot aşa  şi azi ne-a ȋntâmpinat cu străzile arate, decopertate de astfalt ȋn toată splendoarea labirintică a catacombelor de dedesupt. Iașul e un șantier. Se dă făţuire pe bani europeni nu doar drumurilor ci și clădirilor, e o adevărată reconstrucţie ca după un cutremur.

          Dacă însă doreşti să cauţi cu răbdare printre dărâmături cu siguranţă nu-ţi va fi greu să găseşti perlele. Nikonul meu pare că a dorit.

Asalt la Wiliams, sau ce vrăji a mai făcut bona...

Un papanaş pentru Wiliams. E de la OSCAR de undeva din Iaşi. De servit înainte de meci... 

*

          Aflat într-o săptămână pe roţi, spre bucuria Nikonului, pe un traseu nestabilit dinainte, în nota obişnuită a şefului turistic al clanului(respect anonimatul Cristinei!...), ocolind sistematic alienarea nevrotică a televizorului, am legat totuşi câteva puncte nocturne, strategic alese pe hartă, având comun necesitatea detensionării articulaţiilor noastre şubrezite de straşnicele încercări pe drumurile patriei, dar şi eliberarea temporară a memoriei aparatului, imposibil să reziste fluxului continuu imagistic cu care cerbicia artistului i-a bombardat capacităţile periferice ale nervului optic.

          Am să numesc doar punctele fixe: Iaşi, Vatra Dornei – două cetăţi pe care ni le-am ales ca răscruci de gânduri şi locuri de popas. (Curând voi posta şi imagini)

          De câteva ore am revenit la bază în Bucureşti. Am deschis ca un sclav al lumii nebune postmoderniste televizorul şi internetul. Aflu cu stupoare că vaşnicul interimar s-a întors aseară din concediu şi a plecat iar, în zorii dimineţii, să salute pe plajă turcaleţii.

          În timp ce Pontonel, ciceronele circar şi-a părăsit bonele ca ghid şi a revenit la guvern mai aplicat şi mai flecar, vânzând iar CFR-ul, dând şah etern şi punând la zid Preşedintele. Am aflat pe surse că ar fi aranjat de la centru cu ministrul învăţământului, să-i suplimenteze bugetul şi să pună camere pentru supraveghere în sala unde Basescu dă examen să-şi ia înapoi carnetul de marinar suspendat şi brevetul de căpitan de vapor.

          Şi când mă aşteptam mai puţin, aşa din senin apăru şi o ştire bună. Cică la Cincinnati (după Sorana Cârstea la Toronto) Simona Halep încearcă un asalt la Serenisima Wiliams.

          De ce nu acum? Halep vine după victorii la Marion Bartoli, cîştigătoarea turneului de la Wimbledon şi Samantha Stosur actualmente 11 mondial.

          Până la următorul scandal şi până îmi pun ordine în imagini poate că auzim de bine de la Cincinnati. Se va dovedii că Ponta nu şi-a plimbat bona degeaba prin America.