Pasărea ceţii

joi, 7 noiembrie 2013

Dialog despre Guștere cu Pasǎrea ceţii

Sunt puţin nemulţumit. Ca un om înfrânt de propria lui modestie, ce nu a primit niciodatǎ cât merita de la ceilalţi. Securiștii m-au plasat pe vremuri în marginea literaturii și se pare cǎ azi, tot ei, îmi dau voie sǎ privesc doar prin gard. N-am apucat sǎ-mi cultiv la timp prieteniile pentru cǎ în tinereţe, le-aș fi murdǎrit cu albastru provocând neplǎceri. Acum e destul de târziu sǎ reînod firele de ieri, leagǎturile sunt privite cu neîncredere, suspecte, nimic nu mai pare firesc înapoi; “Ǎsta ce vrea cu antimemoriile lui?…Sǎ ne respecte! Sǎ stea la rând, cǎ el nu s-a sacrificat închinând ode ca noi!”

Cum zicea Cristiana Doi pe facebook deunǎzii, am ajuns s-o citez, sunt un poet incomod, scos din joc, un pic confuz, ras și tuns chilug și, de parcǎ nu era suficient un beteșug, cochetez acu’ și cu proza. M-a pus dracu sǎ scriu Gușterele, i-am surprins punându-i poza pe copertǎ, dinadins sǎ arǎt cǎ sunt viu când ei susţin în ofertǎ cǎ nu exist. “Ce dracu mai e și cu Gușterele ǎsta?” (Subiectiv, m-am cǎutat în Dicţionarul lui Sergiu. Ei au dreptate, nu exist!)(Revin la parantezǎ, m-am regǎsit inclus, m-au pierdut doar în cuprins. Se cuvine sǎ cer scuze criticului.)

De-aia sunt trist. La tirajul pe care mi-l permit, cartea mea va rǎmâne de necitit. Nu va ajunge în bibliotecǎ, sau librǎrie, sau în târg la Gaudeamus, faţǎ cǎtre faţǎ cu cititorii. E un produs de casǎ. Câteva exemplare pentru familie, câteva pentru lansare și atât. Bietul Guștere o fi el de rasǎ, dar s-a nǎscut cu funia de gât. Mǎ trec fiori. Mai bine cultivam flori.

– Ionescule nu te lamenta, nu-i frumos! Faci politici, ai gura spurcatǎ, dai cu ouǎ de guștere în stânga și-n dreapta, în Palatul Victoria, critici USL-ul pe blog, pǎi așa se scrie istoria literaturii? Cum vrei tu sǎ nu fi șters din catalog? Dovedește cǎ mǎcar ai înţeles ceva! Tu, tot pe zonǎ minatǎ. Vrei crescǎtorie de Gușteri cu fonduri europene, așa dintr-o datǎ?

Pasǎrea ceţii a mea, filozoafǎ cum e, îmi dǎ sfaturi… Consider cǎ e cǎzutǎ din lunǎ

luni, 4 noiembrie 2013

Dresaj cu canguri

             Am urmarit-o cu incredere si speranta pe Simona Halep, cu mult inainte ca ea sa devina o certitudine si pentru altii. Adica, asa ca acum cand orisice minune s-ar intampla, n-ar avea cum sa ne mai surprinda. Sigur ar fi de bine si n-ar fi loc pentru dezamagiri.
             Modest, trebuie sa recunosc, am facut o alegere buna.          Inainte de a scrie despre Simona ma felicit pe mine pentru inspiratie. Am aceleasi sentimente de incantare pe care le traiesc in
clipele rare cand reusesc o metafora exemplara, ce mi se pare mie ca nu s-a mai scris si macar o vreme sunt mandru de ea.
            Trebuie sa va fac o destainuire, ultimele doua jocuri din Turneul Campioanelor de la Sofia nu le-am vazut si nu am aflat pana aseara nici rezultatele. Facusem precizarea, inainte de
debutul competitiei, ca nu ar fi bine pentru ea sa castige si acest ultim turneu din anul asta fast, existand riscul infatuarii si ametelii, cand privesti in jos de pe piscul muntelui. Daca taman atunci vine Marmureanu cu cutremurul? Mai mult chiar, aflat intamplator in compania unor olandezi de isprava, comunicarea s-a produs in jurul meu, din politete desigur, intr-o limba necunoscuta mie, iar o crainica sportiva a sporovait din televizor, la un anumit moment, ceva ce semana cu un abandon in semifinala, ceeace ar fi insemnat in traducerea mea libera ca Halep mi-a ascultat sfatul si dintre zecile de vrajitoare si samani, tocmai m-a ales pe mine, Pasarea cetii, in calitate de oficios personal si oracol.(Uff,lung!)
           N-a fost sa fie! Intorsi seara cu olandezii de la Stana Regala unde servisem un bulz traditional cu mamaliga si cheese, am auzit in clar ca Halep a batut-o mar pe Stosur.
           Bulgarii cica ne-au facut galerie. Mi se pare natural. Cum sa lasi mandrete de gagica atacata de cangur ?