Colocviile Argesului, Arges TV

Stire Arges TV

Lansare Gusterele. Ion Toma Ionescu

                                               "Aceasta carte este cea mai buna carte a autorului si ar merita fara indoiala un premiu literar important"                                                                                                                         Calin Vlasie

Fan clubul Gusterului

           Am lasat doar imaginile. Multumesc pentru atmosfera creata Denisei Popescu si celor care au avut de spus cuvinte frumoase despre Gusterele meu: Calin Vlasie, Marian Barbu, Magda Grigore, Alora Albulescu Serp, dar si celor care au avut bunavointa sa se deplaseze la Biblioteca spre a-l cunoaste pe Gustere.

Adevǎr și ficţiune. Înainte de Guștere

            Cât adevǎr și câtǎ ficţiune? Mǎsura este imposibil de cuantificat atâta timp  cât bunicul Tobârlan, personaj cumva mitic, atunci când urcǎ la cer negociazǎ cu Dumnezeu sǎ-i aducǎ acolo coverga și pǎmântul din luncǎ, înconjurat de râu. Și sǎ-l lase sǎ-și adune toate neamurile pe insulǎ, fǎrǎ sǎ se amestece în treburile lui.

            Cât adevǎ și câtǎ ficţiune în prezenţa Mariilor, imaginare sau nu, mereu altele care îl însoţesc pe autor cu nepǎtrunsul mister. A nu se cǎuta legǎturi incestuoase la Crucea de Piatrǎ în cer. Citiţi cu atenţie, ele nu existǎ.

            Personajele adevǎrate sunt prototipuri pe care copilul și mai târziu scriitorul le percepe într-un continuu declin. E un spaţiu în care rǎtǎcește sprijinit de amintirile lui, dar și ale altora, pentru a se construi pe sine neînplinit cum se vrea  și cartea pânǎ la sfârșit. Descoperǎ la un moment dat dosarele unor personaje la CNSAS, dar se grǎbește. E un refuz al comunicǎrii cauţionat de guștere, al carui rol nedefinit are darul sǎ rupǎ legǎturile dintre lumi.

            Nu aici în aceastǎ carte se întâmplǎ, cum i se promisese, sǎ poatǎ sta de vorbǎ faţǎ în faţǎ cu personajele sale și nici sǎ dea de urma Tobârlanilor, manuscrisul pierdut, scris de tatǎl sǎu care se grǎbise sǎ moarǎ.

            Finalul romanului, am adoptat titulatura editorului cǎci e un roman, concentrat de 100 de pagini, care ţine cont de timpul cititorului ocupat, finalul romanului spuneam, se frânge ca o promisiune cǎ se va reveni asupra lui.

Astǎzi la Biblioteca, ora 17. Deja am vorbit prea mult.

La Ligǎ cu TAB-ul

            La alegerile de la Liga lui Miticǎ s-a venit cu TAB-ul. Pare cǎ Osama Bin Laden-ul footbalului autohton, eternul Președinte, dupǎ 17 ani a pǎrǎsit comedia ororilor cu fruntea sus. A avut șansa sǎ iasa singur, cu pieptul dezgolit, într-un fel de Tiananmen rǎsturnat, în faţa taburilor USL-ine cu steagul alb și sǎ încheie armistiţiul, fǎrǎ sânge vǎrsat.

            Hazardul, ca un mare regizor, m-am uitat la televizor, a potrivit o secvenţǎ teribilǎ care va rǎmâne în istorie balonului desumflat. Se dǎduserǎ rezultatele voturilor. Singur, Miticǎ Dragomir urca sfidǎtor spirala scǎrilor de la Ligǎ, în timp ce patronii coborau încolonaţi, unul cǎte unul, spre ieșire. Fostul Președinte a dat mâna doar cu cei puţini care îl votaserǎ.

            Mi-am adus aminte o secvenţǎ reala și inexplicabilǎ petrecutǎ nu de mult undeva în continentul negru. Lawrence Anthony, o legendǎ a Africii de Sud, autor de cǎrţi, militant activ pentru protecţia elefanţilor în jungla vânǎtorilor de fildeși, dupǎ o viaţǎ de om dedicatǎ salvǎrii faunei și-a încheiat conturile. Se pare cǎ patrupedele uriașe i-au recunoscut meritele și când i-a survenit moartea, într-un marș inexplicabil, s-au deplasat unul în spatele celuilalt pe parcursul câtorva kilometrii, pânǎ în curtea omului. Au stat liniștiţi acolo douǎ zile și dupǎ înmormântare au plecat, în aceiași ordine desǎvârșitǎ de unde veniserǎ.

            Și Miticǎ a trecut tǎcând pe lângǎ elefanţi, dar numai dupǎ ce a semnat un document important care dezvǎluia un mic secret al cifrelor.