Ei au ales

          Un comando terorist de nori ne-a panicat o vreme grǎbindu-ne sǎ ne cǎutǎm adǎposturi, dar ameninţarea s-a transformat pe parcurs într-o misiune de pace. S-a convenit probabil prin tratative directe cu oficialitǎţile orașului aflate în stradǎ, sǎ nu fie stricat marșul de susţinere al USD care tocmai se pregǎtea sǎ porneascǎ din piaţa Vasile Milea, cǎtre primǎrie și dincolo pânǎ în faţa teatrului Alexandru Davila. Nu se fǎcea ca în ultima zi de campanie, sǎ le strici cetǎţenilor europeni dispoziţia optimistǎ și sǎ-i bagi în cârciumi cu snopurile de baloane în braţe! 

          Întradevǎr, problema spinoasǎ asta era. Nu ai voie sǎ îngrǎdești cu baloanele, fie și roșii, în democraţie, libertatea circulaţiei cǎtre mese, a ospǎtarilor. E ca și cum la vot ai opri urna mobilǎ.

          Norii cuminţiţi, probabil cǎ deveniserǎ între timp angajaţi ai primǎriei, s-au retras ordonat, în tǎcere, stropind cu apǎ de ploaie în câteva rafale, asfaltul strǎzilor; lǎsându-ne pe fiecare, în desfǎșurarea cu care plecase de-acasǎ.

          Eu cu Vasile Iordache aveam drum spre bibliotecǎ, la a doua lansare de carte a Povestirilor aproape fantastice, scrisǎ de Nicolae Radu, prietenul nostru. Zic unii cum cǎ ar fi un debut întârziat; ţin sǎ le reamintesc faptul cǎ literatura nu-i cale feratǎ și chiar de-ar fi, el n-a cǎlǎtorit cu trenul acela, pentru cǎ alţii l-au dat jos din el pe motivul cǎ avea hainele pǎtate cu albastru. Și ca sǎ fie sigur acum, în cartea asta târzie a lui și-a urcat toate gǎrile.

          Nu erau la bibliotecǎ snopuri de baloane colorate. Lume rarǎ. Prieteni. Mulţimea rǎmǎsese afarǎ. Ne-am mișcat liberi, am schimbat idei, s-a citit, am bǎut și o votkǎ.          

          Felicitǎri Nae! Te mai așteptǎm!

Si noi am ales

Constipaţii

          Conosc sentimentul constipaţiei. O jenǎ profundǎ ce-ţi apasǎ organele, sila de vorbele urât mirositoare care simţi cǎ îţi vin direct din stomac, nerafinate de confortul pe care ţi-l poate da un creier oxigenat, liber sǎ funcţioneze în parametrii. Bietul Dușa, lângǎ Baiden pǎrea un boschet în spatele cǎruia n-ai putea nici mǎcar sǎ-ţi faci nevoile. Oamenii ǎștia așa mǎrunţi și nesemnificativi cum sunt, ne reprezintǎ pe noi, sunt emblema naţiei,  semnul de arme și nici mǎcar n-ar trebui sǎ ne fie rușine cu ei, caci noi i-am ales

          Când Baiden a început sǎ vorbeascǎ în faţa soldaţilor români și americani, atât de direct, atât de simplu, nu era nevoie de traducere rostirea aceea sonorǎ te pǎtrundea pâna în adâncul fiinţei. Mǎ întreb oare cine trebuia sǎ înţeleagǎ o fi înţeles mustrarea?

          Noi americanii facem ceeace spunem!...

Bârnǎ de campanie

          Clasicul cǎlǎu, cel care ridica securea ascuţitǎ și rece, îndepǎrtând cu îndemânare din lujerul alb al gâtului, capul pǎcǎtoasei în ochi crǎpaţi ai mulţimii pestriţe de gurǎ cascǎ ce umpleau piaţa; negustori, tǎrfe, copii, lǎptǎrese, calfe, cerșetori, orbi, leproși, împietriţi într-o tǎcere vinovatǎ, a pierit de mult pe fundul cǎldarii de oase marginitǎ de piscurile munţilor, peste care s-a ridicat o pǎdure verde.
          Vremile de azi moderne nu mai au cǎlǎu. Mai nou, au Gâdele, pastor la Antena 3.
          Asearǎ, în studioul de la Gâde au fost gimnastele. Ca niște miei nevinovaţi împinși de la spate spre tǎiere, nu înainte sǎ treacǎ în echilibru puntea suspinelor. Și gimnastele, copii ascultǎtori, cu pas ușor, bine antrenate, nu degeaba au luat medaliile și-au executat exerciţiile fǎrǎ complexe în faţa glugilor de postav roșu, decupate doar în faţa ochilor extaziaţi, ca sǎ nu creadǎ monștrii ǎia de la CNA cǎ arbitrii judecǎtori, mândrii cǎ sunt români, ar fi Doamne ferește eurocandidaţi în campanie.
          Cum era și firesc n-a fost sǎ cadǎ nici o gimnastǎ de pe bârnǎ. Și atunci maestrul de ceremonii, cel mai mare în rang, a hotǎrât din oficiu cǎ fǎrǎ sacrificiu nu se poate și a cerut sǎ se urce pe bârnǎ Belu și Bitang. Cum e în tot și în toate, a pus și o mizǎ, trebuia spǎlat butucul de sângele atâtor execuţii, erau și soluţii, instituţii în crizǎ... și a oferit COR-ul. Se pare cǎ Belu și-a pierdut echilibrul.

Am scris acest pamflet inspirat de Supliciile lui Nae

 

Apǎ vie.

                                                Dacǎ nordul ar dispǎrea în mare

                                                   încotro ar naviga corǎbiile?

          Un moto dintr-o poezie pe care încǎ n-am scris-o.

          Mǎ aflu într-o complicatǎ eroare, ca și cum aș vrea sǎ ridic un zmeu ca sǎ pot recepţiona sau emite un mesaj, dar nu știu sǎ strunesc curenţii de aer pentru cǎ vântul s-a pornit brusc din toate direcţiile. Acul busolei, cel care ar fi trebuit sǎ-mi indice dreapta cale, parcǎ a înnebunit sub cadran, rotindu-se bezmetic precum elicea unui elicopter. (Puma?... Doar suntem NATO ce dracului!

          Mișcarea elicei îmi încolǎcește braţul deasupra capului, înnodându-l într-un nod marinǎresc cu sfoara zmeului. Și, de parcǎ aș fi un spectator parașutat la un Dineu cu proști ce vrea sǎ zboare, –  am vǎzut spectacolul de curând la Naţinal cu Mǎlaiele în rol principal, vrând sǎ-și punǎ neapǎrat cu capul, pǎlǎria în picioare... sau invers nu mai știu precis –, la fel și zmeul meu, parașutǎ mutǎ în câmp deschis, cǎutǎ nordul în soare, în loc sǎ coboare cu mesage cifrate, extraterestre, din Paradis.

          Mai bine studiam hǎrţile riscurilor de inundaţii, plǎtite cu bani grei de guvern și cǎram sacii cu nisip pe Dunǎre și pe Prut cu soldaţii, sǎracii, sǎ nu mai stea ţara sub ape. Cǎ rușii aștia, fraţii din Ucraina, e posibil mai întâi sǎ inducǎ ploile, sǎ ne înveţe cu dezastrele și dupǎ aia sǎ ne arate taina salvǎrii de la înec. N-aș mai vrea sǎ-l vǎd pe premier împins cu barca în munţi de ǎia de la ISU, taman acu! Vin americanii și iar zice lumea cǎ se dǎ ascuns. Știu de la extratereștii mei, pe surse diplomatice, Joe Biden vine sǎ-l întrebe pe Ponta ce are de gând cu Românica și cum vrea el s-o treacǎ dincolo de schimbǎrile climatice?

          Oricum, nu e liniștit premierul. Are informaţii sigure, de-aia și-a tras serviciu personal plǎtit, cǎ vicepreședintele american îl aduce și pe Masaru Emoto, un om de știinţǎ japonez care se zice cǎ știe sǎ citeascǎ în cristale de gheaţǎ. Japonezul a demonstrat știinţific, cum cuvintele, gândurile, muzica, sentimentele, altereazǎ moleculele apei. Experimentul din punct de vedere tehnic e foarte simplu. Se pune apǎ într-o gǎleatǎ de plastic, din cele multe care stau în stoc, pregǎtite pentru alegerile europarlamentare și, câteva minute se dǎ drumul Rapsodiei albastre a lui Gershwin, sau de ce nu, Rapsodiei lui George Enescu. Se lasǎ apa expusǎ câteva zeci de secunde vibraţiilor muzicii, apoi se congeleazǎ și se fotografiazǎ cristalele formate. S-a auzit pe surse cǎ Biden, ca sǎ-i facǎ lui Ponta concesii aduce la București și femeia cu barbǎ, sǎ-i cânte live și sǎ-l mai scoatǎ o datǎ din depresii, cǎ orșicum e tracasat în campanie ca el are barcǎ, n-are nici cǎruţǎ, nici sanie.  

       

          Evenimentul zilei și Gândul ne-a pus la dispoziţie câteva planșe. Uimitor cum Artistul a așezat cristalele când iubirea și muzica înǎlţǎtoare au fost receptate de apǎ. Și groaznic cum minciuna, viclenia și rǎutatea umanǎ au deturnat moleculele.

          Tare curios sunt cum se vor așeza cristalele când va minţii premierul de va-ngheţa apele.

 

Plai balai – pamflete politice

Lansare carte de Nicolae Radu