marți, 4 noiembrie 2014

Cearǎ și miere


Trunchi fǎrǎ chip
din care
s-au desprins scântei,
așchiile

Lac de frunze
rǎsfrânt în genunchi,
golit de umbre,
buimac de trǎdǎri

M-am tot gândit
sǎ renunţ la-ntrebǎri
drumul-pasǎre
în luminǎri sfinţește

Cruce cǎlǎtoare
se topește
nopţii de cearǎ

și miere

luni, 3 noiembrie 2014

Borna 66


          Se cuvine sǎ mulţumesc tuturor celor care aţi avut amabilitatea sǎ-mi dǎruiţi un gând bun pentru ziua de ieri când am depǎșit borna 66. Faceţi-mi onoarea de a servi împreunǎ cu mine și familia, o felie de tort. Pǎstrez în rezervǎ whiski-ul și șampania, sǎ nu dau prilejul guvernului democraţiei de trei parale sǎ interpreteze cǎ prin acţiunile mele am provocat un miting neautorizat și sǎ-mi ridice dreptul la vot pentru turul doi.

*
          Fǎrǎ legǎturǎ cu subiectul. Diaspora ne-a dat azi-noapte o lecţie. La Londra s-a cântat imnul. Oare acasǎ în Romania l-am uitat?
          Mi-au rǎmas în minte cuvintele ambasadorului Ion Jinga. El a încercat sǎ potoleascǎ spiritele, invitându-i pe “provocatorii securiști”(cuvintele ministrului Corlǎţean) care cântau imnul naţional, “la puţinticǎ rǎbdare”(strǎbunicul nemuritor Caragiale), dupǎ ce au stat ore în șir în ploaie și frig, sǎ revinǎ la urne peste douǎ sǎptǎmâni, mai de dimineaţǎ...
          Atunci s-a auzit ca din ceaţǎ în mijlocul mulţimii nemulţumite cǎreia i s-a luat dreptul la vot, parcǎ venind din toate capitalele lumii:

          Domnilor ambasadori dacǎ peste douǎ sǎptǎmâni vom veni de douǎ ori mai mulţi?... Vom veni ca stǎpâni, nu desculţi.

duminică, 2 noiembrie 2014

La anul plantǎm nucul

          Cu o zi înainte ca timpul sǎ se împlineascǎ rotund într-o cifrǎ, am citit undeva cǎ 66 e o cifra specialǎ, a îngerului, am plantat pomi. Un cireș, un pǎr și un mǎr ionatan. Dintotdeauna mi-am dorit sǎ am o casǎ pe pǎmânt, nu la bloc, cu grǎdinǎ și în ea obligatoriu un mǎr, un prun și un nuc. Fiecare pom cu povestea lui scrisǎ ca sǎ rǎmânǎ.
          Nu mi-am împlinit visul. Singurul nuc rǎmas în sufletul meu de copil, tǎiat și el dupǎ ce a murit tata, e cel de la fântânǎ, al lui tata-mare. Un nuc falnic crescut în fundul grǎdinii unde umbra se lǎsa grea de pe poale cu un miros plǎcut care stârnea simţurile. Trebuia sǎ mǎ caţǎr în vârf, sǎ reușesc sǎ clintesc ramurile groase, sǎ scutur din coaja lor crǎpatǎ nucile cu care-mi umpleam buzunarele.
          Ieri copiii mei m-au urcat în mașinǎ sǎ alegem împreunǎ un dar de ziua mea. La Auchan ne-am oprit unde se vindeau pomișori. N-am avut noroc, Se terminaserǎ nucii. M-am gândit cǎ cireșul dǎ pe rod mai repede și am suficient timp sǎ ajung sǎ simt gustul cireșelor. Pe autostradǎ nepotul meu Toma el tot timpul mǎ bombardeaza cu întrebǎri, era plin de mirǎri.

          Tataie de unde vine dulceaţa în fructe, de la apa de ploaie? Sau de la mierea din soare? Spune-mi tu Puiule cǎ tataie nu-mi rǎspunde!

vineri, 31 octombrie 2014

Vânzǎtoarea de iluzii

Notǎ: Rǎtǎcind pe blog, am descoperit un text melancolic, potrivit încercǎrii de a împlini duminicǎ un numǎr de înger. 66. L-am luat cu grijǎ (textul) și l-am așezat în vers

– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Aș dori un soare blând,  
blond ca tine.
– Cu toatǎ dragostea, dar mai nainte
domnul Bond a cerut pentru sine
soarele fierbinte.

A doua zi m-am trezit
mai devreme, în faţa tejghelei
cu un braţ de tǎceri în poeme.
– Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ!
Am o comandǎ
neonoratǎ de ieri.

– Domnule drag, cuptorul
a rǎmas cu ușa blocatǎ
azi noapte.
M-aș simţi vinovatǎ
sǎ-i ofer clientului
plǎcerile rǎscoapte.

N-am mai intrat în magazin
am renunţat de mult
sǎ cumpǎr iluzii.
În faţa casei, duzii
s-au înǎlţat
pânǎ aproape de cer.

Peste drum locul
a devenit auster.
Am deschis cu mirare ușa.
Dupǎ tejghea, pǎpușa din vis,
vânzǎtoarea mea,

se fǎcuse scrum...

joi, 30 octombrie 2014

Dandana la guvern

          Guvernul a devenit un institut de sondare în opinia publicǎ. Mǎcar pânǎ se alege președintele în republicǎ, nu mai e guvern! Tot aruncǎ întrebǎri în infernul din piaţǎ: „Ce-ar fi dacǎ i-am bǎga la pușcǎrie pe ziariști în fiecare dimineaţǎ? Sǎ-i învǎţǎm sǎ tacǎ, sǎ fie mai optimiști, sǎ nu mai transmitǎ stres naţiei informând siniștrii cǎ i-ar fi vǎzut pe miniștrii de la culturǎ sau mediu cu raţa-n gurǎ, înǎbușitǎ, pe Dristor Strasse și pe ea scria mitǎ? Vǎ jur cǎ n-o furase!”
          Publicul, oripilat peste mǎsurǎ și indignat, cere raţa, pe varzǎ sau în aspic și capul ministrului de la mediu, altceva nimic!
          Ca sǎ nu piarzǎ voturi, se implicǎ premierul și explicǎ de zor, apǎsat și rar, la televizor, cǎ raţa n-a fost mitǎ ci un exemplar simulat de cioarǎ vopsitǎ, necesar în democraţie. iar presa e liberǎ în continuare sǎ scrie.
          S-au strâns în conclav strategii: și Silberstein, și Teodorescu, și Mitch Stewart, și Sultănescu. Nu mai poţi mișca împotriva legii cǎ ajungi la DNA. Mai avem o sǎptǎmânǎ. Lucrul poate deveni grav. Dacǎ nu le dǎm în mânǎ o vrabie, zboarǎ cioara de pe gard.
          Dincolo de gardul vopsit, premierul, neliniștit ca un leopard, bǎtea fierul ca sǎ-l ţinǎ încǎlzit, s-a gândit și s-a luminat în priviri. „Ce ne-ar unii pe corabie (nu se putea dezlipi de marinar!) în cuget și-n simţiri?...  Le-am putea da în dreapta, o sabie și în stânga, scutul și le-am sugera: Români treceţi Prutul! Sigur cǎ atunci m-ar vota.”
          Și lui Putin ce-i spunem dupǎ scrutin când ne-o lua la stors? Ne face oale și ulcele!

          Cǎ, am cules micșunele și ne-am întors...