Cearǎ și miere. Antologie

          În așteptarea Nordurilor, ultima carte de poezie ce trebuie sǎ iasǎ de sub tipar în câteva zile la Paralela 45, am început sǎ lucrez la o antologie cǎreaia se pare cǎ i-am gǎsit și numele Cearǎ și miere.

          Mai jos versuri din volumul Pasǎrea ceţii 1995.

Pasǎrea ceţii

se ruginiserǎ

             de ierburi

             în piept

             morile de vânt

          *

ca și cum

            aș deschide

            coaja copacului

            un veac

          *

noapte

            pești

                    încolţind

va sǎ fie liniște

          *

din marmidele

           aburind

           pe spinǎrile

           cailor

se-mparte ceaţǎ

           cu gamela

          *

stǎruitor

              aer

                    de pǎstrǎvi

          *

dincolo de geam

  noaptea

  ca o lupoaicǎ

  alǎptându-și puii

*

un singur câine

           scapǎrǎ așchii

           albind în jurul lui

           o patǎ

ca un nimb

           al singurǎtǎţii 

*

ne rotim ca niște

          mecanisme

          bizare

          piloţi

ai marii bucle mortale

          cursa continuǎ

          întotdeauna cursa

          continuǎ știm

dincolo scorpionul

ursa mare

         ne rotim

         ne rotim

printre saci de nisip

        coloraţi

        viu coloraţi

        s-a strecurat o omidǎ

clandestin ca un drog

eliberaţi pista

       eliberaţi-o vǎ rog

*

rǎsuflare de lupi

tineri

încǎlzind

zǎpada

 *

puiul de șarpe

       îmi tulburǎ

       glezna

       bezna

se-ndoaie

       în piatrǎ

       de var

       latrǎ

cum latrǎ câinele

de buzunar

*

poate lotcǎ

       de straniu

       pescar

       la drum

unde curge amurgul

       absint

       nopţii

       dintâi

pești de argint

       în ape

       de-argint

       strǎlucind

*

surdului

       i-au dat câinii

       sǎ se apere

       de lunǎ

surdu-i adunǎ

       și-i înhamǎ

       la sanie

hii caii surdului

și vine-o nebunǎ

       dangǎt

       de coapse

       tinere

hii caii surdului

*

implozie

       de alb

       prin pori

doamne câte cuvinte

Miriapozi malefici

          Alegem pe cel cu care semǎnǎm și cu siguranţǎ semǎnǎm cu cel pe care-l alegem. Nu mai suntem o Românie normalǎ. Ne urmǎrește pas cu pas chipul hlizind al copiatorului, multiplicat în milioane de oglinzi agǎţate pe stâlpii panourilor publicitare, pe zidurile cenușii ale clǎdirilor, pe ecranele televizoarelor, ca un bâzâit de fond continuu care ne intrǎ în piele, în urechi, în vasele sanguine și ne macinǎ sufletele, miriapod malefic ce-și ascute mandibulele forfecând convingeri, valori creștine, percepte, tradiţii.

          Loialitatea, vrednicia, curǎţenia spiritualǎ, civismul, cinstea, patriotismul, virtutea, spiritul de sacrificiu, au rǎmas doar electroni tulburaţi, rǎtǎciţi, care și-au pierdut orbitele prǎbușiţi în noaptea minţii.

          Furtul. înșelǎciunea, trǎdarea, lǎcomia, minciuna sfruntatǎ sunt noile valori ale neamului, legiferate de clasa politicǎ într-un parlament al rușinii.

          Abia de îmi aduc aminte în parcursul meu de copil sǎrac crescut fǎrǎ tatǎ, singura palmǎ primitǎ pentru o nevinovatǎ minciunǎ. Ajustasem  o notǎ școlarǎ sǎ mai creascǎ și mama ca sǎ-mi stimuleze ţinerea de minte și sǎ reinstaureze adevǎrul, mi-a dovedit cǎ adevǎrul ca o palmǎ grea, nu poate avea înlocuitori.

          Și pentru cǎ am vorbit de miriapozi sǎ-mi continui disertaţia precizând cǎ aceste creaturi se reproduc la fel cum s-ar face o tranzacţie bancarǎ. Masculii poartǎ sperma în pachete de voturi care se depun în urne ca în organele genitale. Fiecare femelǎ poate depune între 10 și trei sute de ouǎ într-o singurǎ sesiune…

          Nu credeţi cǎ ar trebui sǎ ieșim la porotest și noi cei care am primit palme de la pǎrinţi? 

Plai bǎlai - pamflete politice

Alba-neagra

          Multǎ ceaţǎ în mintea românilor dacǎ nu pot desluși albul cel alb, de albul murdar de la alba-neagra! 
          Sub zǎpezi dospește bogǎţia viitoare a ogorului. Într-o paginǎ curatǎ, prin așezarea divinǎ a cuvintelor și ideilor, ai putea sǎrbǎtori o capodoperǎ literarǎ. Și exemplele ar putea continua.

          Sub iuţeala de mânǎ a șmecherașului din colţul strǎzii, simţi cǎ îţi fuge pǎmântul de sub picioare, albul devine negru, negrul devine alb și îţi zboarǎ bruma de mǎrunţiș de prin buzunare.

          Priviţi vǎ rog chipurile celor doi candidaţi, și raspundeţi-mi cinstit, pe cine vedeţi învârtind alba-neagra în colţul strǎzii?

Plai balai - pamflete politice

Prinţul Tom 2.

          „Sunt scriptorul, îmi scot de la brâu cǎlimara și pana, nimeni nu-mi dǎ de lucru, îmi scriu mie scrisori pe care le trimit cu poșta...” Spunea Tom - Prinţul într-o poezie, caligrafiind cu eleganţǎ pe coala albǎ a veșniciei cuvintele de zǎpadǎ. Pe atunci toate scripturile erau cenzurate și rar scǎpau lupi singuratici în migraţie spre EUROPA LIBERǍ. Poștalionul special al lui Tom în anii 70 era însǎși Revista Argeș, un fel de corabie a nebunilor la bordul cǎreia dacǎ urcai, ţi se pǎrea cǎ ai primit libertatea zborului.

          Am vǎzut ieri un set de fotografii, postate pe facebook de Jean Dumitrașcu, cu Gheorghe Tomozei printre prieteni, în curtea de pe bulevard a redacţiei revistei Argeș. La comentarii, Claudia Duminicǎ a devoalat povestea acelor clipe imortalizate în memoria aparatului de fotografiat. O mânǎ de scriitori coborâserǎ de la bordul corabiei pe insulǎ, în curtea redacţiei, sǎ facǎ poze pentru un pariu cu destinului. Tom cu multǎ delicateţe încerca sǎ-i întârzie pe mateloţi, sǎ-i desprindǎ de chemarea valurilor și sǎ-i așeze în pozǎ pentru pariul lui.  În timp ce sus, în redacţie, o oalǎ cu sarmale aburinde și o damigeanǎ plinǎ ochi cu zaibǎr așteptau semnalul de început al festinului.

          L-am cunoscut pe Tom, fǎrǎ ca el sǎ-mi dea atenţie, în mai multe ocazii. I-am ascultat vocea învǎluitoare care parcǎ tot timpul  domnesc, într-o sǎrboare a cuvintelor, potrivea pe grumazul unei tinere femei un șirag de perle.

          L-am privit de la distanţǎ. Când îl avea în preajmǎ pe Nichita, pǎlea; se mulţumea sǎ fie doar umbrǎ a voievodului, dar când nu era lângǎ prietenul sǎu, ci singur, o luminǎ vie, blândǎ ca o aurǎ, îi lumina faţa mǎslinie de înger.

          Odatǎ, citeam, fiind programat, la Palatul culturii. În seara aia la Cenaclul Rebreanu, printre participanţi s-a numǎrat și el, Prinţul, împreunǎ cu Florin Mugur. Cezareea Budescu mǎ anunţase cǎ vor fi oaspeţi importanţi. Nu eram mulţumit. Pregǎtisem un grupaj de poeme ce încǎ își cǎutau în capul meu forma. N-a comentat nimic dupǎ lecturǎ și când ședinţa de cenaclu s-a încheiat, a intrat în biroul directorului Dorel Ștefǎnescu împreunǎ cu Cezareea și Mugur. Nu mai ţin minte dacǎ nu cumva și Claudia Duminicǎ. Ea era deja de-a lor.

          Am întârziat pe scǎrile clǎdirii, de vorbǎ nu mai știu cu cine și în ușa palatului au apǎrut și ei. Tomozei, l-am citit pe buze, l-a întrebat pe Mugur:

          – Nu e autorul?... Zi-i și tu câteva cuvinte! Mugur s-a apropiat cu mersul lui șchiop și mi-a zis de convenienţǎ o frazǎ întortochiatǎ. La sfârșit m-a invitat sǎ trec prin redacţie. N-a mai fost timp. Securitatea începuse sǎ scrie „Dosarul Albaștrii”. Totuși în anul acela mi se publicase o poezie pe care am considerat-o debutul meu scriitoricesc.

          Mult mai târziu, dupǎ tulburarea din 89, steaua lui Tomozei a pierdut pe nedrept ceva din strǎlucire și întâmplarea a fǎcut sǎ trecem din nou aproape unul de celǎlalt, fǎrǎ însǎ a ne întâlni faţǎ în faţǎ prin 95, dupǎ un sfert de secol. Aveam materialul pentru volumul meu de debut Pasǎrea ceţii și întâmplǎtor vorbind cu Claudia, ea mi-a propus: „Dacǎ vrei înainte o pǎrere avizatǎ, îi dau eu poeziile tale lui Tom!”

          A doua zi m-a sunat Claudia din București.

          – Ioane, Tom vrea sǎ stea de vorbǎ cu tine! Vino mâine searǎ la Cireșica. Te așteaptǎ la ora cinci. N-am avut curaj! Provincialul din mine, mǎ gândeam cǎ mi-ar trebui ceva bani sǎ-i ofer un whisky. Cât sǎ poatǎ costa un whiski la Cireșica? Aveam nevoie de învoire la servici. Și dacǎ îmi spune cǎ nu-i plac poeziile mele, abia mǎ hotǎrâsem sǎ public cartea. Convenisem deja cu editorul, fǎcusem rost și de sponsorizare. Fratele meu Dan, era atunci student, l-am trimis pe el la locul întâlnirii. S-a descurcat. Tom la invitat la masǎ și a vorbit cu vorba lui aleasǎ despre poezia mea.

          – Ar fi trebuit sǎ fi acolo! Un domn. Te știa. A fost plǎcut surprins de poezia ta. Venise pregǎtit. Pe o coalǎ de hârtie cu caligrafie desǎvârșitǎ a scris pentru coperta patru a cǎrţii o prezentare deosebit de mǎgulitoare.

          – Sǎ știi cǎ nu m-a lǎsat sǎ plǎtesc consumaţia. A plǎtit el pentru amândoi. A insistat sǎ vǎ întâlniţi dupǎ ce tipǎrești cartea.

          Dupǎ câteva luni, am aflat cǎ n-a mai putut sǎ aștepte și a plecat la Nichita.

Perla coroanei

          Dacǎ și Tribunul Vadim pune umǎrul în marea alianţǎ a infractorilor, lucrurile sunt clare. Lipsea perla coroanei! Cu lucrul ǎsta bine fǎcut, Pontonel și-a pus jungherul încins, deasupra ranei. Acum sunt sigur, ca în buzunar de batistǎ, cǎ lucrul Iohanis, tǎcut, nu va putea fi învins de lucrǎtura pesedistǎ.

          “Cadindatul” stângii a intrat în fibrilaţie. Și-a dus ciracii întâi sǎ se roage la Sfintele moaște sǎ iasǎ dracii din casǎ și i-a pus în grabǎ la treabǎ, în circulaţie. Și inșii s-au dus la televiziuni sǎ orǎcǎie ca niște broaște minciuni, și sǎ planteze trandafirii și macii –pentru nǎtângii ǎia sǎracii, care n-au decât sǎ voteze și apoi sǎ caște gura dinainte de ţâţa vacii, unde guvernul a pregǎtit toatǎ infrastructura – și dintrodatǎ dupǎ vot, ca-n poveste, va curge lapte cald sau fierbinte, dupǎ gust, peste tot, dacǎ Pontonel va fi președinte.

          – Muicǎ! se auzi unul mai trist din mulţime. Vaca aia nu poa’ sǎ dea pastramǎ și must, mai bine? Sau ţuicǎ?…

          Ţaţa Firea, subţirea, și Rovana, franciscana ce și-a înmatriculat bǎlana în Havana și Ana Birchall nǎzdrǎvana, cu gura spurcatǎ-n plǎcere ca ursul la miere, bâzâie toate trei cât e ziulica de lungǎ-n hailaif, cǎ Iohannis degeaba e mare, cǎ n-are!... dungǎ la ștaif!…

          Dumnezeule ce naţie! S-a întors lumea cu susul în jos! E clar, bun de președinte în ecuaţie e doar cel care minte frumos.