În așteptarea Nordurilor, ultima carte de poezie ce trebuie
sǎ iasǎ de sub tipar în câteva zile la Paralela 45, am început sǎ lucrez la o antologie cǎreaia
se pare cǎ i-am gǎsit și numele Cearǎ și miere.
Mai jos versuri din volumul Pasǎrea ceţii 1995.
Pasǎrea ceţii
se ruginiserǎ
de ierburi
în piept
morile de vânt
*
ca și cum
aș deschide
coaja copacului
un veac
*
noapte
pești
încolţind
va sǎ fie liniște
*
din marmidele
aburind
pe spinǎrile
cailor
se-mparte ceaţǎ
cu gamela
*
stǎruitor
aer
de pǎstrǎvi
*
dincolo de geam
noaptea
ca o lupoaicǎ
alǎptându-și puii
*
un singur câine
scapǎrǎ așchii
albind în jurul lui
o patǎ
ca un nimb
al singurǎtǎţii
*
ne rotim ca niște
mecanisme
bizare
piloţi
ai marii bucle mortale
cursa continuǎ
întotdeauna cursa
continuǎ știm
dincolo scorpionul
ursa mare
ne rotim
ne rotim
printre saci de nisip
coloraţi
viu coloraţi
s-a strecurat o omidǎ
clandestin ca un drog
eliberaţi pista
eliberaţi-o vǎ rog
*
rǎsuflare de lupi
tineri
încǎlzind
zǎpada
*
puiul de șarpe
îmi
tulburǎ
glezna
bezna
se-ndoaie
în
piatrǎ
de
var
latrǎ
cum latrǎ câinele
de buzunar
*
poate lotcǎ
de straniu
pescar
la drum
unde curge amurgul
absint
nopţii
dintâi
pești de argint
în ape
de-argint
strǎlucind
*
surdului
i-au dat câinii
sǎ se apere
de lunǎ
surdu-i adunǎ
și-i înhamǎ
la sanie
hii caii surdului
și vine-o nebunǎ
dangǎt
de coapse
tinere
hii caii surdului
*
implozie
de alb
prin pori
doamne câte cuvinte
"ne rotim ca niște
RăspundețiȘtergeremecanisme
bizare
piloţi
ai marii bucle mortale
cursa continuǎ
întotdeauna cursa
continuǎ știm"
Cursa continuǎ?
schiță
Schiță pentru un posibil scenariu. Scenariul unui spectacol de teatru, film, muzică, dans(toate la un loc).
Scena. Pe fundal, un ecran întunecat. Lumina crește progresiv până când pe ecran descoperim un peisaj static:
Doi cilindri poziționați orizontal, asemenea celor care compun un storcător de rufe de modă veche sau o tiparniță. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori și cel inferior, purtător al imaginii unei mări liniștite, se formează o linie, linia orizontului. Timid, se aude o melodie tristă, care crește și odată cu ea, mecanismul se pune în mișcare. Norii și apa mării, pornesc spre orizont prin rotirea cilindrilor. Mișcarea, din ce în ce mai grăbită produce un curent ce soarbe totul. Apa duce cu ea nisip, plante, dar mai ales bărbați, femei, copii. Pentru fiecare, printre nori, cade câte o stea. Stelele se sting în apa mării și sunt înghițite și ele de orizont. Muzica devine apocaliptică. După un timp în care omenirea este înghițită aproape total, de acest balaur, totul se blochează într-un scârțâit înspăimântător…Liniște. O liniște mormântală.
Ansamblul celor doi cilindrii pornește într-o mișcare de rotire orizontală, în sensul acelor de ceasornic. Ni se arată acum mecanismul infernal, roți dințate, arcuri, biele-manivelă, cazane sub presiune. O uzină unică, menită să pună lumea în mișcare.
2. După ce mișcarea de rotire împlinește 180°, avem în față un peisaj static:
RăspundețiȘtergereDoi cilindri poziționați orizontal, asemenea celor care compun un storcător de rufe, de moda veche sau o tiparniță. Intre cilindrul superior, acoperit cu imaginea unui cer plin de nori și cel inferior, purtător al imaginii unei mări liniștite, se formează o linie, linia orizontului. Un țipăt de cucuvea ce devine șuierat de locomotiva cu abur, un scrâșnet de roți și cerul însoțit de apa marii se pune în mișcare. O melodie, plăcută de această dată, purtată de briza născută din rotirea cilindrilor, se îndreaptă spre noi asemenea unui imn al schimbării. Apa aduce cu ea nisip, copii, femei, bărbați. Se naște din mare un sir omenesc care se deplasează în ritmul muzicii, într-o mișcare șerpuită și vine, vine…
Din rând se desprinde un grup. Cele doua șiruri, în venirea lor șerpuitoare, se intersectează de câteva ori, trecând fiecare când în stânga, când în dreapta. Sunt tot mai aproape. Putem vedea acum destul de clar, multitudinea culorilor în care este învăluit șirul originar dar și monotonia cromatică, de uniformă, a grupului desprins din rând cu ceva timp în urmă. Nu o uniformă militară. Nu. Una înglobând un costum sobru, de culoare închisă, cămașă albă, cravată(singura pată de o culoare ceva mai vie) și o geantă diplomatică în mâna dreaptă.
In timp ce ecranul își stinge lumina pentru a-și trai lăuzia, după ce a adus pe lume, lumea, grupul în uniforma(probabil datorită genții din mână) se deplasează spre dreapta, iar grosul omenirii, pentru a nu produce tensiuni, merge spre stânga. Primii poposesc într-o încăpere, unde pe un piedestal sta un pupitru dotat cu doua microfoane. Prin ferestrele camerei se disting niște zgârie-nori. Grupul celălalt, mult mai numeros, campează pe un imens Woodstock.
3. După ce și-au tras puțin sufletul(în viteza cu care s-au deplasat la venirea pe lume, sufletul rămăsese puțin în urmă), au început a gândi, viitorii pași în viață.
RăspundețiȘtergereUn uniformizat, ales de cei din grup, după reguli numai de ei știute, să-i reprezinte, s-a așezat la pupitru. După ce cu ambele mâini a poziționat convenabil microfoanele și după ce și-a reglat glasul cu o tuse voită, a inițiat discursul. In prima parte a făcut un scurt istoric despre Napoleon, Stalin, Hitler și alți uniformizați, dornici și ei să adune lumea sub o unică conducere, spre a o obliga să trăiască mai bine. A explicat că nereușita acestora s-a datorat proastei alegeri a uniformei(aleseseră uniforma militară), motiv pentru care mijloacele nu le-au fost scuzate, cu tot scopul lor nobil. A atacat(în sensul abordării) apoi, principala temă înscrisă în ordinea de zi, Globalizarea.
Ceilalți, scrutau și ei viitorul. Fiecare, în funcție de locul în care se așezase pe întinsul Woodstok, în funcție de calități, tradiție și multe alte criterii, striga în limba lui, cu ce va contribui la bunăstarea tuturor. - Eu voi extrage petrol, împreună cu toată familia, tribul sau întreaga mea națiune(după necesități). - Eu voi face agricultura. – Eu îmbrăcăminte, încălțăminte, muzică, automobile, electronice…Era un vacarm de nedescris. Urletele cu oferte se amestecau cu discursul ce răsuna în difuzoarele uniformizaților. Ai fi crezut că cele doua părți sunt în conflict.
Peste tot acest vacarm s-a auzit foarte clar un: Let it be! După ce a mai cântat câteva melodii împăciuitoare, John Lenon le-a propus un joc educativ(românesc), din care să desprindă învățăminte și să înceteze cu cearta: Nu te supăra frate! Jocul este simplu. Arunci 2 zaruri, însumezi cifrele indicate de ele și faci în viață atâția pași câți iți arată suma respectiva. Pe la pasul 7 primești un bonus sub forma unei caracterizări(bonusul se numește-cei 7 ani de acasă). La 14 ți se înmânează un fel de diplomă cu fotografia ta pe ea și un număr(CNP). Când ajungi la 18 se pare că îți cresc niște aripi imaginare și că de acum știi zbura singur. Asta se sărbătorește(are loc o petrecere de majorat). Si tot asa, jocul continua. Pe la 60, 65, cică poți să nu mai faci nimic și doar primești(pensie se numește ce primești)…
4. Învățămintele extrase în urma participării la ceastă joacă:
RăspundețiȘtergereCostumații au aflat ca ceilalți nu cunosc adunarea(nu știu să adune nici măcar punctele negre de pe zaruri), deci formează o prostime, numai buna de condus. Si cine poate face asta mai bine decât ei, uniformizații.
Deasupra nemărginitului Woodstok, plutesc baloane cu text, legate de tâmplele fiecăruia dintre oameni, precum în benzile desenate. Textele spun cam același lucru, chiar dacă în limbi diferite: ” Nu știu să fac adunări deci sunt incapabil să dețin o funcție de conducere. Costumații sunt mai potriviți pentru asta.
Si au pornit la drum în consens deplin. Woodstokisti, munceau, sporind PIB-ul global, se iubeau, cântau…Costumații adunau, scădeau și păstrau partea ce considerau că li se cuvine, apoi împărțeau fiecăruia dintre proști, după necesități. Nu știu dacă s-au infestat cu virusul acumulării ori odată cu trecerea timpului au apărut alte reguli matematice, cert este că uniformizații se îmbogățeau tot mai mult iar după împărțire, fiecărui prost ii revenea tot mai puțin. Cântecele woodstokiștilor au devenit din ce în ce mai triste, au apărut și unele melodii cu text protestatar, chiar revoluționar.
Sper că nu ați uitat că toate se petrec pe o scenă. Pe scena, un ecran. E, acest ecran se luminează brusc cu o imagine, în care vedem o dubă pe care scrie GLOBAL SECURITY. Din ea, în mare grabă, coboară niște uniformizați ceva mai militărește, cu măști pe figuri. Ajung alergând în fața unei uși imense. Zbiară de câteva ori(regulamentar), “-Deschide, Globaliția”, după care ușa zboară. Plutește câteva secunde, într-o mișcare cu încetinitorul și aterizează aproape fără zgomot în mijlocul unui lan de grâu. Woodstokul devine o mare Hiroshima…
Apare echipa de criminaliști. Matură cu niște pensule ușa. O înlătură și sub ea găsesc o floare strivită. Cu o cretă specială, unul dintre criminaliști trasează conturul cadavrului. Cei de la IML ridica floarea. O pun într-un sac cu fermoar. O aruncă în mașina lor specială și totul rămâne pustiu în urma lor.
Nu pricep de ce desenul, făcut cu creta aceea specială, arată mai mult a om, cum am văzut de multe ori prin filmele polițiste.
Pe ecran apare scris “sfârșit” și alături un semn de întrebare:
SFÂRȘIT ?
Geneza în diferite religii este vecinǎ cu ignoranţa și sorǎ bunǎ cu fratele de mamǎ al vizionarului nebun. La ce bun atunci întrebǎrile și scenariile inteligente când îl avem pe Ponta sǎ gândeascǎ pentru toţi uniformizaţii cei proști. Nu-i înţeleg de fel pe cei din diasporare bolnavi de ebola. Ideile astea dușmǎnoase vin pe filiera Coca-Cola…
ȘtergerePe omul acela plagiat cu creta am vǎzut deja scris cu raze beta votat. Degeaba Corlǎţean a demisionat ca nu se mai repara nimic…