Partida gǎinilor roșii

 

        Dupǎ ce cǎ nu-mi erau boii acasǎ, așa, din senin, a început sǎ scârţâie și carul! Se ridicase pe roţile din faţǎ cu mǎgarul proptit în oiște și roţile din spate se învârteau ca douǎ plǎci de patefon, eliberând repetatat pe douǎ voci contondente melodia imnului naţional Deșteaptǎ-te române, dar nu se înţelegeau cuvintele! Doar unul singur revenea obsesiv, triumfǎtor, dupǎ fiecare rotaţie; “cu nume deTraian”… Traian… Traian. Era în van, cǎ nu-l mai puteam alege.

          Și o datǎ douǎ grupuri de animaţie, militante, se oprirǎ la gard. Ǎia de pe dreapta, cu sacoșele pline împǎrţeau pliante cu Iohannis cui trecea prin bulevard. Iar cei din stânga duceau în spate niște saci cu gǎini roșcate pesediste, triste, moarte și vii. Aveau în plan pontonacii sǎ arunce  sacii din șanţ în curte la liberali, sǎ provoace cotcodǎcitul gǎinilor ca sǎ-l acopere pe Traian care declarase cǎ îl susţine pe neamţ…

          În vremea asta Meleșcanul fǎrǎ riscuri și fǎrǎ cabine adiacente își fǎcuse planul, cumpǎra diaspora.

          Oare avea pixuri suficiente?...