Eu Gaudeamus sI Nordurile

          Înconjurat de corifei, doar la 10 lei...

DNA ca ADN. Sau talpa ţǎrii

        Când eram elev de liceu locuiam pe bulevard într-un demisol. Înainte de a pleca la școalǎ mǎ așezam la mǎsuţa mea în faţa ferestrei mici, pǎtrate, ce se deschidea la nivelul trotuarului și așteptam clipele magice. Recunoșteam sunetul acela unic al tocurilor fine cu flec de metal cum se apropie, cǎlcând piatra cubicǎ și-l alegeam dintre zecile de sunete, unele mai grǎbite, altele împiedicate, de parcǎ ritmul acela dezinvolt ar fi eliberat melodia, numai pe notele înalte ale pianului, într-un concert.

          Nu vedeam mare lucru, doar gambele bronzate pendulând armonios și întregind linia elegantǎ a pantofilor. Cu siguranţǎ era o tânǎra profesoarǎ ce își calcula cu precizie timpul, astfel cǎ în minutul de aur aerul se tulbura întotdeauna în dreptul ferestrei mele. Aș fi putut sǎ trag masa într-o parte și sǎ mǎ apropi de fereastrǎ, mǎrindu-mi astfel perspectiva. Aș fi putut alerga pe scarǎ sǎ capǎt o imagine completǎ. Nu doream asta. Mǎ prefǎceam cǎ verific o temǎ, așteptând împlinirea ritualului și dacǎ pașii se încǎpǎţânau sǎ nu vinǎ, eram sigur cǎ voi avea o zi agitatǎ.

          La fel și acum, tânǎr pensionar, doar cǎ m-am mutat la mansardǎ, ǎstept în fiecare dimineaţǎ clipele magice, minutul de aur, breaking news-ul din ferastrǎ, când trece, am identificat-o deja,

Laura Codruța Kövesi, fǎrǎ tocuri înalte, dar cu vești proaspete de la DNA. Mi-a intrat în ADN și a rǎmas acolo parfumul.

          Dacǎ se întâmplǎ și nu apare, în acea zi mǎ agit și nu mai am rǎbdare.

Cum sǎ ne fie mai bine

          Cum sǎ ne fie mai bine? Chestiunea, poate fii la fel de grea ca alegerea președintelui.

          Ar trebui sǎ lǎsǎm gropile – sǎpate la vedere în pǎdurea de aramǎ a neamului de puterea PSD, – acoperite cu târșuri, rogojini și frunze uscate; dedesupt arzând focul și deasupra, socotind bugetul așezaţi pe scaunele de cearǎ, sǎ-i punem pe guvernanţi sǎ-și savureze propriile pomeni electorale!

          Sau sǎ trecem ca peste un coșmar cu buldozerul, sǎ nivelǎm terenul și în loc de urǎ sǎ avem rǎbdare sǎ se aștearnǎ zǎpada sub care sǎ rǎsarǎ la primǎvarǎ grâul înfrǎţit!

          Greu de stabilit cum ar fi mai bine! Mai ales cǎ nici dreapta nu pare scǎpatǎ de campania de toamnǎ a DNA-ului. Cea mai bunǎ soluţie mie mi s-ar pǎrea un moratoriu de 6 – 12 luni în care ţara sǎ fie guvernatǎ de niște tehnocraţi. Sǎ existe suficient timp pentru partide sǎ se cureţe de baronii penali. Apoi, organizarea de alegeri anticipate ar garanta, dupǎ ce pare cǎ ne-am maturizat într-ale votului cǎ electoratul în cunoștinţǎ de cauzǎ va putea sǎ-și exprime liber cuvântul.

          Mi se pare o mare greșealǎ, sǎ nu lǎsǎm premierul acoperit de durerea lui în concediu. Poate cǎ în mediu academic, nu știm noi, vrea sǎ se lepede de doctorat, apoi sǎ-și schimbe blasfemic religia care l-a trǎdat. Poate cǎ omului i s-au scuturat trandafirii și calea mǎtǎsii are azi o direcţie schimbatǎ zona contaminatǎ de harakirii trebuia evitatǎ.

          Cum sǎ ne fie mai bine? Poate ...

Gaudeamus igitur

          Dupǎ ce ne-am bucurat de alegeri, a sosit timpul așadar sǎ ne bucurǎm de carte.

           Pare cǎ diaspora îl urmǎrește pas cu pas pe președintele lor și au sosit la București în formaţie completǎ sǎ-i obţinǎ autograful.

          Au venit și rușii. Sigur acele scriituri aliniate la vedere nu sunt otrǎvite.

          La Editura Teșu, Mareșalul l-a scos din pușcǎrie pe Sorin Roșca Stǎnescu, ultimul pe afiș...

          A venit și Nicolae Radu. El ar vrea cumva sǎ zboare în faţǎ, peste rand în istorie, dar constatǎ la fel ca și mine cǎ în cele cinci secole ale lui Manolescu, nu mai e loc...

A consemnat pentru dumneavoastrǎ insul acesta supǎrat ...

Briză de Sud

           Mulţumesc domnului Profesor Petre Anghel pentru aprecierile din postfaţa Nordurilor

*

 Poezia  Ion Toma Ionescu îndeplineşte prima condiţie a artei: se naşte din sentimente şi trăiri. O îndeplineşte şi pe a doua: trăirile şi gândurile sunt transfigurate. Cea de a treia este, de asemenea, îndeplinită: poezia lui este înţeleasă şi lasă spaţiu pentru interpretări. E o poezie sinceră, rodul frământărilor curate, porneşte din viaţă şi se întoarce la viaţă. Nu e un lucru neînsemnat, ci extrem de semnificativ. Într-o lume a avantajelor, a luptei pentru avuţie, poezia lui Ion Toma Ionescu nu cere şi nu aşteaptă nimic. Împlineşte hulita sintagmă (pe nedrept, desigur că pe nedrept hulită!) a artei pentru artă. Dar pentru ce altceva ar trebui scrisă poezia, pentru ce altceva ar avea poeţii insomnii. Şi pentru ce ar trăi.

Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.

Autorul este un răzvrătit. Şi alţii sunt. El este un răzvrătit blând (în artă este posibil şi aşa ceva). Biografia lui a fost bruscată, dar el nu lasǎ sǎ se vadă, nu-şi arată cicatricile, e decent ca un ţăran din alt secol şi sensibil ca un adolescent.

Când se ia la luptă cu gazetarul, (în blogosferǎ) greşeşte, drept care i-aş sugera (meteahnă de critic literar ratat, că altfel nu pot să-mi zic!) să lase altora locul din aceastǎ arenă. Nu e al poeţilor. Poeţii sunt din stirpea aleasă a pierdanţilor, lumea aceasta nu este a lor.

„Ţin aproape linia sinuoasă/ a valului, înotând pe spate/ cu branhiile/  sincronizate la tastatură.” Aşa să facă.

Dar să ne întoarcem la versuri: poemele lui Ion Toma Ionescu curg, Mai exact: alunecă.

Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripele lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.

Iubitor de Nord, Ion Toma Ionescu este un solar în fond. Adică poet.

Petre Anghel