Direcţia 9 la Club 99

          Dacǎ am fi fost soldaţi în dupǎ-amiaza de ieri la Club 99, în onoarea Mariei Gheorghiu – ca altǎdatǎ într-o altǎ viaţǎ în onoarea reginei Maria, armata românǎ – ar fi trebuit sǎ salutǎm momentul plin de har și emoţie cu puștile înfipte în pǎmânt. Nu eram decât poeţi, și, tǎcuţi, am încercat sǎ ne ridicǎm la înǎlţimea tensionatǎ a unei voci care urca muntele ca un Sisif. Nu numai de excepţie, dar mai ales de un omenesc aparte, Maria, ieri! Repet, într-o stare de graţie.

          Când i se pǎrea cǎ glasul nu atinge perfecţiunea, se oprea, nu privea în jos la prǎpastie, se sprijinea pe o piatrǎ și o lua din nou de la-nceput urcând, cu credinţa cǎ sala aceea prietenoasǎ o va susţine sǎ ajungǎ în vârf. Ne-a dǎruit ceva special din încǎperea ei de suflet, din odaia bunǎ.

          Convenisem încǎ de la început cu Adrian Suciu cǎ suntem liberi sǎ ne spunem prin poezie și muzicǎ totul despre dragoste și nimic despre moarte. N-am reușit întru totul, glasul Mariei a stârnit pulberea în vânt. Nu se putea altfel când în periplu ne-am amintit de Balcicul Reginei Maria, de Basarabia și Bucovina, de Maria Mangop și ne-a trecut prin oase un strop din cealaltǎ Marie Tǎnase.

          Și poezia a fost la înǎlţime începând cu Vali Orţan și Glonţul predestinat. El e încǎ tânǎr. I-am rǎsfoit cartea și bucuros parcǎ m-am retrǎit în alint, când scriam Glonţul meu de argint.

          Apoi, Corneliu Antoniu, Anca Mizumschi, Lucian Vasilescu și mereu Adrian Suciu. Poeţi! La sfârșit am citit și eu dintr-o margine, provincial neavenit, poemul acela uitat care seamǎnǎ cu mine ca destin. Rǎtǎcit pe undeva, nu a intrat în ultima carte, Norduri, cu toate cǎ era una dintre chei. Poemul uitat pe care l-am scris de mânǎ pe coperta trei. (M-a ajutat tirajul…)

          Am plecat mulţumit, încântat de sǎrbǎtoarea de la Poezia 9 și de întâlnirea cu Ioana Burghel cǎreia îi promisesem o carte. Aproape de ușǎ m-a oprit Orţan și mi-a dat Glonţul predestinat .

          – Știţi, eu vǎ zic chirurgul, așa v-am scris…!

          – Slavǎ Domnului cǎ nu-mi zici și tu ca Sibiceanu, Guștere!

          Afarǎ sosise deja amurgul…

Nu am avut Nikonul la mine si am furat cateva poze de la Lucia Tarase

Un psalm

 

        1. A privit împrejur, cerul cu focul luminãtorilor, apele şi pãmântul cu verdeaţã Iscusitul Meşter. Lucrul era bun.

          2. Și-a-mpreunat mâinile, şi-n rugãciune a fãcut omul din carnea pãmântului, dându-i duh. Scrie scriptura

          3. Si-a mai trecut o zi şi încã o noapte. Cum sã laşi singur omul sã pazeasca via?

          4. Cu grija mare a scos o coastã din somnul lui, şi a strãpuns cu ea un bulgǎre albastru de humǎ, storcând deasupra boabe de rodie.

          5. Apoi în potirul florilor şi-a-nmuiat degetele în rouǎ, sã-i fie gãndul înmiresmat.

          6. Ii plãcea cum se modelau în cãuşul mâinilor rotunjimile coapselor şi ascunzişurile femeii prefigurând ispitǎ.

          7. Astfel a fost searã, cerul, apele si pãmântul s-au încǎlzit împreunǎ la dogoarea lucrǎrii sale.

          8. Dimineaţǎ, în a opta zi a lui martie, venindu-Și în Fire Iscusitul Meșter I-a poruncit omului în toate zilele vieţii lui sǎ-și zideascǎ femeia în iubire!

          9. La mulţi ani Doamnelor!

Ce zice editura Inspirescu?

Ce zice editura

Important!!!
Aparitie editoriala la Grupul cultural Cervantes-Inspirescu!
Volumul din colectia Meditatii exemplare al domnului Ion Toma Ionescu intitulat JURNAL DIN ANUL APOCALIPSEI a aparut pe standul editorial.
Un volum de forta cu subiect contemporan. Il felicitam pe autor si ii dorim succes!
Autorul a beneficiat de gratuitatea noastra: grafica de coperta cu cei patru cavaleri ai Apocalipsei.
LILIANA TERZIU

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=519301974878988&set=gm.854889191236830&type=1&thea

Dialog cu Pasǎrea ceţii

 Am învǎţat aseara de la maestru Cristoiu.

            “Nu scapi o stire, fie cǎ-i despre mamǎ de premier, fie cǎ-i despre tine! O dai pe post fǎrǎ teamǎ, chit cǎ știi bine cǎ se va sparge buboiu în cer!”

            – O dau, și pe cine intereseazǎ? N-are nici un rost știrea. Nu e cu Elena Udrea, nu e cu Bǎsescu, nu e cu Ponta, nu e cu Crin… nu e cu Bica! Prea Fericitul Daniel nu mi-a dat cu mir, eu nu i-am strecurat sub patrafir nimica, vre-un miel ceva, sǎ intre DNA-ul pe fir și sǎ-l facǎ viţel…. Ce sǎ spun cǎ mi-a apǎrut o carte nouǎ? Ǎsta e nebun, de cartea lui ne arde nouǎ?

            – Pǎcǎlești Ionescule, vrei sǎ pǎcǎlești naţia! Mǎi oameni buni, omul ǎsta minte de-ti asurzește respiraţia. În cartea care tocmai i-a picat din cer prin fan courier fix la 12 jumǎtate, a strâns, ca-n arestul preventiv al capitalei, de toate în bǎtaia vǎtalei. Tot ce era de plâns, personaje, ţesând cu suveica urzeala.. Și Lena Udriște, și domnul Președinte și Pontonel, și Antonel când era fierbinte, și restul de parlamentari traseiști cǎlǎtori triști cu arme și bagaje… A recurs la toţi,. promiţând cǎ din personaje, pe parcurs îi face mari scriitori.  Pentru exerciţiu, cum se cere, i-a rugat înainte de roman sǎ încerce singuri pe o bucatǎ de hârtie sǎ-și scrie declaraţia de avere.

            – Greșealǎ fatalǎ. Durere!.Tone de hârtie și hectolitrii de cernealǎ au dispǎrut de pe piaţǎ  

            M-am temut la greu cǎ Apocalipsa va rǎmâne doar în capul meu.

La mulţi ani Dumitru Ungureanu

          De dimineaţǎ cǎutând sǎ-mi potrivesc cuvintele pentru a felicita un prieten drag mie – mai ales pentru cronica din revista Argeș scrisǎ la apariţiia Dosarul Albaștrii, în care dincolo de poveste a descoperit și sufletul acelei cǎrţi – am intrat pe facebook în cronologia lui Dumitru Ungureanu, cel care încǎ cerceteazǎ cum se trece  pragul în 60 și cǎruia îi datorez și frumoasa copertǎ a Norduri-lor.

          Derulând înapoi cele câteva postǎri unde ni s-au apropiat numele, am avut surpriza sǎ gǎsesc un poem de-al meu din 2013. L-am recitit și am avut revelaţia cǎ nu știu prin ce împrejurǎri acesta era un poem pierdut din ultimul volum. Am rǎsfoit Norduri-le și am constatat cǎ lipsea cu adevǎrat. Trebuia sǎ fie una dintre chei …

          Nu-i nimic, mi-am zis. Am sǎ-l scriu de mânǎ pe coperta trei a fiecǎrei cǎrţi! Tirajul nu e prea mare…

          Mulţumesc Dumitru Ungureanu încǎ o datǎ   Și era sǎ uit

          LA MULTI ANI!

          Poemul uitat:

Poem uitat

Dinspre nord vin cuvintele,

soldaţi în refacere

obosiţi sub pielea lor transparentǎ.

În sângele gros, coclit,

în loc de steaguri

bandajele albe abia mai fluturǎ

Pâlcuri, pâlcuri

în propria umbrǎ

se așeazǎ pieziș,

potrivindu-și timpul

dupǎ mușchiul copacilor

și sunetul cornului, dupǎ clopotul mut.

Soarele însemnat de suliţi

se zbate la capǎtul zilei.

Doar nordul nu minte.

Literele ies în lumina lǎptoasǎ

ca râmele.

Calea Lactee e un câmp arat.

În urmǎ, pǎsǎri de noapte

rǎscolesc brazdele

cu ciocurile flǎmânde

cǎutând aurul dacilor