– Dacǎ iubești pe cineva, tu mi-ai zis-o, îl iubești
necondiţionat nu-l presezi!... Rostea vizibil iritatǎ la telefon, cu ochii în
soarele ascuns dupǎ nori, tânǎra opritǎ pe trotuar sǎ poatǎ sǎ-și transmitǎ
mesajul, neîncâlcit, fǎrǎ sǎ trebuiascǎ sǎ fie atentǎ la trecǎtorii grǎbiţi sǎ
intre în piaţǎ. Se oprise cu spatele la un panou publicitar, ce nu spunea mai nimic
sǎ-ţi capteze privirile. Sub panou se petrecea ceva mult mai interesant, era un
tablou viu.
Femeia aceea, o fântânǎ artezianǎ, arunca debordant cuvinte ca niște
mǎrgele de apǎ ce se prelingeau transparent verzui pe trupul ei bronzat, rǎcorind-o.
Ochiul meu îl dezbrǎcase deja formele perfecte, hainele i se topiserǎ în
clocotul din interior și sânii i se ţuguiaserǎ înţepând aerul ce parcǎ tremura
la atingeri, revǎrsând în jos pe coapse un comandou de petunii.
– Mǎi omule de ce te-ai oprit? Mǎ scoate din visare nevasta,
îngrijoratǎ cǎ puhoiul de lume va devora ca lǎcustele, toatǎ marfa de pe
tarabele din piaţǎ în dimineaţa Floriilor.
– Mǎ gândeam și eu, cǎ tot a venit primǎvara, edilii ǎștia
ar trebui sǎ schimbe panourile, sǎ-l dea jos pe Ponta și în locul lui, cum ar
fi sǎ ne zâmbeascǎ de-acolo de sus, Simona Halep.
– Omule chiar cǎ ești dus!
Tuturor Florinelor, Cameliilor, Viorelelor, Crizantemelor,
Garofiţelor, Narciselor, Margaretelor pe care le-am cunoscut sau nu și celor
care poartǎ alte nume de flori, mai mult sau mai puţin exotice, care ne înfrumuseţeazǎ
permanent viaţa le urez
La mulţi ani!
