In Duminica Floriilor

            – Dacǎ iubești pe cineva, tu mi-ai zis-o, îl iubești necondiţionat nu-l presezi!... Rostea vizibil iritatǎ la telefon, cu ochii în soarele ascuns dupǎ nori, tânǎra opritǎ pe trotuar sǎ poatǎ sǎ-și transmitǎ mesajul, neîncâlcit, fǎrǎ sǎ trebuiascǎ sǎ fie atentǎ la trecǎtorii grǎbiţi sǎ intre în piaţǎ. Se oprise cu spatele la un panou publicitar, ce nu spunea mai nimic sǎ-ţi capteze privirile. Sub panou se petrecea ceva mult mai interesant, era un tablou viu. 
              Femeia aceea, o fântânǎ artezianǎ, arunca debordant cuvinte ca niște mǎrgele de apǎ ce se prelingeau transparent verzui pe trupul ei bronzat, rǎcorind-o. Ochiul meu îl dezbrǎcase deja formele perfecte, hainele i se topiserǎ în clocotul din interior și sânii i se ţuguiaserǎ înţepând aerul ce parcǎ tremura la atingeri, revǎrsând în jos pe coapse un comandou de petunii.

            – Mǎi omule de ce te-ai oprit? Mǎ scoate din visare nevasta, îngrijoratǎ cǎ puhoiul de lume va devora ca lǎcustele, toatǎ marfa de pe tarabele din piaţǎ în dimineaţa Floriilor.

            – Mǎ gândeam și eu, cǎ tot a venit primǎvara, edilii ǎștia ar trebui sǎ schimbe panourile, sǎ-l dea jos pe Ponta și în locul lui, cum ar fi sǎ ne zâmbeascǎ de-acolo de sus, Simona Halep.

            – Omule chiar cǎ ești dus!

            Tuturor Florinelor, Cameliilor, Viorelelor, Crizantemelor, Garofiţelor, Narciselor, Margaretelor pe care le-am cunoscut sau nu și celor care poartǎ alte nume de flori, mai mult sau mai puţin exotice, care ne înfrumuseţeazǎ permanent viaţa le urez

            La mulţi ani!