vineri, 19 iunie 2015

Grupul Albaṣtrii în Mileniul 3 la Roṣiori de Vede


 
          Grupul Albaṣtrii lanseazã vineri 26 iunie la Roṣiori de Vede câteva  cãrţi proaspete. Vor fi prezenţi la întâlnirea organizatã de Asociaţia Culturalã Mileniul 3 - Nicolae Radu, Claudia Duminicã, Ion Toma Ionescu ṣi Aurel Sibiceanu.

          “Cine mai sunt ṣi Albaṣtrii ãṣtia? Ar putea însemna ei ceva, pentru roṣioreni, sau pentru literatura românã?” Greu de rãspuns. La debut, în prima tinereţe am fost înconjuraţi de interesul ṣi sprijinul profesionist al Revistei Argeṣ, în cea mai bunã perioadã a ei - perioada Tomozei - dar am avut ghinionul cã ne-au descoperit concomitent securiṣtii. Citez din dosarul nr.1594 din 04. 10. 1971 descoperit la CNSAS

          La 04.10. 1971 s-a deschis dosarul de urmãrire informativã asupra grupului Albaṣtrii, ai cãror membrii se întâlneau sub masca aṣa ziselor “ceaiuri”, comentau duṣmãnos, audiau postul de radio Europa Liberã, scriau o prozã sau o poezie pesimistã, absurdã, elogiau modul de viaţã occidental, aveau un întreg ritual de primire în grup.(Extras din Documentul Directiei I-a a Securitãţii statului semnat de General Maior Dumitru Borṣan ṣi Locotenent Colonel Wagner Ioan.

          Toate acele evenimente care ni s-au întâmplat ṣi ne-au marcat existenţa sunt descrise în cartea Dosarul Albaṣtrii. Noi suntem personajele acelei cãrţi. Ea nu a fost de la început. S-a scris paginã cu paginã ṣi are legãturã cu acel dosar, dar mai ales cu vieţile noastre. Destinul în mare parte ne-a fost scris de securiṣti, am devenit personajele scenariului, fãrã sã ne putem abate de la viziunea regizoralã.

Lucrurile sunt amestecate ca într-un malaxor, cu securiṣti, cu informatori ṣi cu noi de-a valma. Am ieṣit dintre rânduri ca ṣi cum am fi parasit un cinematograf vechi cu aparatul de proiecţie în mijlocul sãlii dupã ce s-au oprit rolele, ca sã nu stânjenim spectatorii, sau sã trebuiascã sã umblãm cu capul plecat.

Dupã zeci de ani ne retrãim tinereţea ṣi ne bucurãm în sfârṣit cã putem scrie cãrţi!

marți, 16 iunie 2015

Weekend in Bucegi

La Bolboci
 Foto: Cristina Florescu
 
          Am ajuns pe coama Bucegilor la 14 grade, dupã ce traversasem sub soarele torid o zonã mai puţin bãtãtoritã în drumurile noastre de turiṣti duminicali, prin Gãieṣti ṣi Tãrgoviṣte. Din toate pãrţile urcând pe ṣoseaua strâmtã ṣi ṣerpuitoare, nori ameninţãtori se desfãṣurau larg pe un front care pãrea sã nu ne ofere nici o ṣansã.
          A fost ṣi ploaie, a bãtut ṣi piatrã, dar Claudia a promis cã va face o vrajã când vom ajunge sus, la locul nostru ṣtiut unde înfipsesem steagul pentru a doua oarã cu douã sãptãmâni înainte. Citise pe blog ṣi admirase splendoarea imortalizatã în ochiul magic al Nikonului.
          Doar nu se deplasase din Olanda fãrã sã-i poatã oferi lui Martin un colţ de rai cu fum de grãtar impletit cu susurul izvorului!
 
14 grade

Fiecare se încãlzeṣte cu ce are...
Pahare de unicã folosinţã


Un colţ de rai
Pe aici e posibil sa vina ursul
Adunare
Jarul
El sigur nu e urs
Frigiderul în prizã
Artistul
Nu e ce pare
la pãstrãvi
Spiritismi
Scamatorii
In zare crucea
Flori de munte
 Mai venim
 
 
 
 
 
 
 
 

miercuri, 10 iunie 2015

Aur și plumb


            În timp ce pe planșele Campionatelor Europene de la Montreux fetele noastre numǎrau cu agilitate, în luptǎ cinstitǎ, tușele necesare câștigǎrii titlului european la spadǎ, spre gloria lor și a ţǎrișoarei, în parlament, un detașament al rușinii obez, corupt, amorf, cu mintea înpaienjenitǎ de marasmul corupţiei, turna la alegere în spiritul trǎdǎrii, dupǎ propria conștiinţǎ, palmat sau șmecherește, plumbul votului în urnele rușinii, pregǎtind fiertura otrǎvitǎ ce urma sǎ o administreze justiţiei sub privirea satisfǎcutǎ a premierului suspect (?!...).
            E periculos sǎ dormin în zilele astea fierbinţi, cuminţi cu capul pe pernǎ! Ar trebui  sǎ știm ca spectatori, e de presupus, cum ne dorim viitorul? Cu tricolorul sus, sau în bernǎ ?

            Premierul și-ar dori pace eternǎ!...

Plai bǎlai - pamflete politice

joi, 4 iunie 2015

Îndoiala. Lumea vazuta de ITI



           Omul avea un braţ de scrumbii. Le ţinea strâns ca să nu-i alunece, traversând deşertul. Un copac desfrunzit în mers ce zgâria arşiţa cu crengile lui uscate! Îşi pierduse de mult cuvintele. Nu mai avea în ce să-şi îmbrace gândurile. Şi gândurile îi înţepeniseră flori de gheaţă în ochi. O pojghiţă subţire.
            Când şi când din crengile amorţite cădea o scrumbie ca un fruct prea copt. Se apleca s-o ridice, dar alta îi lua locul. Un timp, le-a perpelit în sarea nisipului fierbinte. Le împingea în faţă lui cu piciorul şi urmându-le, făcea din nou câţiva paşi. Îşi pierdu răbdarea curând. Obosise. Nu se mai putea apleca.

            S-a trezit, buimac, la ultima scrumbie. Sfârâia în mâna de parcă s-ar fi aflat pe jar. Şi-a şters cu dosul palmei, apăsat, gheaţa din ochi.
            – Doamne şi acum ce mă fac!?... Își regăsise cuvintele şi gândea. Dacă merg înapoi iau urma scrumbiilor. Dacă merg înainte…

Ceară şi miere